Să ascultăm ce spune Sperţi

Cam după ce am înţeles ce-s raspinării, am avut, pentru o scurtă perioadă de timp, o altă dilemă cauzată de exprimarea altora: cine este Sperţi şi cine l-a autorizat pe el să vorbească despre sucuri? 

Oare toate sucurile sunt la fel?, întreba o reclamă din anii ’90. Să ascultăm ce spune Sperţi. Continue reading

Raspinării

Încă de când eram mică, bunicii mele i-a “plăcut” să se plângă de tot felul de dureri. Oasele, picioarele, spatele, capul, toate o dureau şi o dor. Zilele trecute a întrebat-o o musafiră în engleză dacă-i place cum a ieşit camera, bunica a răspuns dând din cap că da, a adăugat că e foarte frumoasă, după care s-au întreţinut într-un schimb de gesturi foarte simpatic, pentru că niciuna nu vorbea limba celeilalte. Nu mai ştiu ce anume a întrebat-o musafira, dar bunica i-a răspuns: “Mă dor, mă dor toate”.

Vă daţi seama că-i departe de mine gândul că se preface. O cred că la 84 de ani o dor toate, că am eu 32 şi sunt zile în care de-abia-mi târăsc picioarele, mai ales după ce stau câte o jumătate de zi la birou, cu genunchii îndoiţi. Nu mai zic cum mă doare spatele dacă stau prea mult timp într-o poziţie “nefirească”; deci o cred că o dor toate.

Când eram eu mică, nici ea nu era cu mult mai tânără, adică tot avea 50 şi ceva de ani. Înainte de orice, mai trebuie să vă spun că-i unguroaică, născută în România, dar din părinţi cu nume “panonice”, a făcut şcoala în limba maghiară şi până să-l cunoască pe românul de bunicu-meu, şi-a trăit viaţa printre unguri, vorbind mai mult în maghiară.  Continue reading

bistro-wood-chairs

Multiplele “întrebuinţări” ale scaunului

Cred că, în cercurile noastre de prieteni, cu toţii ne referim la fecale folosind cuvântul… colocvial. Ştiţi la care mă refer. Singurele momente când spunem că avem sau nu avem scaun regulat sunt când ne aflăm în cabinetul medical sau în faţa unui doctor [medic, nu doctor în ştiinţe politice, că ăla n-are legătură] şi, eventual, când vorbim despre sănătatea noastră cu persoane care nu ne sunt apropiate.  Continue reading

Leonid Afremov 33_800

Băi, şi ce-mi place ploaia!

Nu e un secret că iubesc ploaia. Când mi-am făcut primul cont pe Twitter, mi-am zis @raingirl – trebuia să găsesc un username care să mă reprezinte şi nu voiam să-mi folosesc numele, nici eu nu mai ştiu de ce.

La noi în judeţ e ceva cod colorat de ploaie, chestie care pe mine mă bucură. De la amiaz plouă încontinuu. Am mai spus-o: mă enervează prezentatorii de la meteo care anunţă “vreme urâtă” atunci când urmează să plouă. Păi ce, mă Busu, eu ţi-am zis ţie vreodată că nu-mi plac costumele tale colorate? Tu de ce-mi spui că vremea care-mi place mie e urâtă?  Continue reading

my age these days

Ziua mea a venit şi-a trecut. Am împlinit 32 de ani

Aproape că-mi vine să zic că am împlinit 32 de ani pe nesimţite, dar asta m-ar face nesimţită şi zău că nu-s, sunt fată simţitoare, sunt o finuţă, ce pana mea!

Scriam pe Facebook că de când am împlinit 31, adică din octombrie 2013, am crezut încontinuu că am, de fapt, 32 de ani. N-am mai stat să fac calculul, mai ales că din ianuarie mi-ar fi dat 32 dacă scădeam 1982 din 2014 – sau poate că am calculat, fără să-mi dau seama că de fapt abia în octombrie 2014 îi împlinesc. Pe sfârşit de septembrie am început să mă gândesc tot mai serios la ZIUA MEA, o zi foarte importantă pentru mine [pentru toată lumea ar trebui să fie, mai importantă chiar decât revelionul sau alte sărbători care nu marchează neapărat ceva important pentru noi şi trecerea noastră prin viaţă] şi atunci m-a lovit: păi eu abia acum împlinesc vârsta cu care m-am “lăudat” tot anul!  Continue reading

prima de revenire din concediu copy

Aşa să te tot întorci din concediu!

În urmă cu câţiva ani, lumea s-a scandalizat când s-a aflat că bugetarii au tot felul de prime, una mai “babană” decât alta. Printre ele, prima de revenire din concediu – aveai nevoie de nişte bani ca să-ţi cumperi ceva frumos şi să-ţi revii după una-două sau trei săptămâni petrecute departe de hârţoagele birocraţiei româneşti,de oamenii cărora le place să facă cozi [cacofonie intenţionată] la ghişee etc.

Na, am râs eu atunci de absurdul situaţiei, dar iată cum m-au aşteptat colegii la întoarcerea din concediu: cu o “primă”. Nu e din partea firmei, e doar o glumă folosită ca să acopere cadoul în ca$h pe care mi l-au făcut de ziua mea.

Merci, colegii!

14134508275231049835517

Lipsesc puțin

Probabil că ați remarcat că în ultima săptămână am cam lipsit de pe blog. Nu am fugit în lume, sunt acasă, dar sunt foarte ocupată.

După cum se vede și din poză, “ocupația” e de bine. Atât de bine, încât nici nu m-am supărat că de ziua mea am stat mai mult cu nasul în telefon și laptop decât să-mi constat îmbătrânirea.

Și am mai și răcit. De opt zile trag. Voi?