spagetti alla carbonara

Spaghete carbonara, v-am făcut!

Au fost foarte mulți ani în care nu am mâncat deloc paste. Pe vremea mea, nici măcar nu le zicea așa, se numeau macaroane și tăieței [nu tăiței], iar spaghetele au apărut după 1990.

Mama făcea destul de des macaroane cu brânză, iar eu uram din tot sufletul acest fel de mâncare. Când simțeam mirosul ăla de brânză sărată încălzită, mi se întorcea stomacul. Gustul nu mai știu cum era, cred că mi-am reprimat definitiv această amintire gustativă.

Așa se face că am trecut de adolescență și am intrat în adulthood maturitate cu ideea fixă că nu mănânc paste aproape deloc, doar dacă vorbim despre macaroane cu nucă, niște chestii delicioase pe care le-aș mânca oricând. Hai, dacă nu e altceva de mâncare, mă sacrific și mănânc paste cu sos de roșii, dar nu cu sos alb, nu cu brânză, no way, Jose!   Continue reading

marlenka copy

Îmi declar public dragostea pentru Marlenka

– Hăhăhă, păi se putea să nu scrie grasa despre mâncare?
– Nu, Mircea, nu se putea.

Prăjitura asta e atât de bună, încât sunt în stare să salivez de poftă chiar şi la cinci minute după ce am mâncat una întreagă. Marlenka cu miere şi nuci e atât de bună, încât aş mânca-o până mi-ar crăpa ficatul şi n-aş simţi nici un regret. OK, dacă mi-ar crăpa ficatul aş regreta un pic, dar tot aş mai mânca o bucăţică!  Continue reading

spalatorie auto lovebirds

Time-lapse: O zi din “viața” unei spălătorii auto

De fapt, sunt câteva ore din mai multe zile, puse laolaltă. Nu știu dacă vouă vă plac filmările de tip time-lapse, eu sunt de-a dreptul fascinată. Îmi place la nebunie să vizoresc în câteva minute ce s-a întâmplat în “ogradă” timp de câteva ore! Și pentru că geamul ăsta e singurul la care pot să las telefonul pe trepied fără să-mi fac griji că nu o să i se întâmple ceva și fiind sigură că voi avea imagini care să merite date mai departe, am “uitat” telefonul timp de mai multe ore cu aplicația Framelapse pornită.  Continue reading

deva poza veche cu centrul nou copy

Unde-i Deva de altădată? În trecut!

A fost o vreme când, la fel ca toate oraşele reconstruite de Ceauşescu & comuniştii săi, Deva era un oraş gol şi trist. Sau poate nu neapărat trist, dar arăta exact ca un apartament proaspăt zugrăvit, în care nu ai apucat să pui mobilier, pentru că nu ţi-au rămas bani decât de un linoleum şi un taburet.  Continue reading

suitcases

O viaţă în şase valize

Ştiu ce înseamnă să-ţi schimbi domiciliul – am făcut-o de mai multe ori în viaţă, probabil de mai multe ori decât unii dintre voi o veţi face în toată viaţa voastră. Nu mă laud, pur şi simplu aşa a fost să fie, să mă nasc într-un loc şi să mă plimb prin mai multe oraşe până să ajung în locul care acum înseamnă acasă.

Anul ăsta am avut onoarea să cunosc un cuplu simpatic de pensionari care tocmai îşi făceau bagajele ca să plece definitiv în America. Pe holul lung al apartamentului pe care-l părăseau definitiv erau aliniate multe valize mari, şase în total. Fiica lor, care locuieşte de câţiva anu buni în SUA, venise înapoi în ţară ca să-i ajute să-şi încheie socotelile cu ţara în care au stat timp de 50-60 de ani.  Continue reading

yuno

Simigeria Petru, mi-ar plăcea să vă văd şi online

Da, ştiu, aveţi un site foarte fancy-schmancy, unde aţi pus toate informaţiile de care ar putea avea nevoie clienţii. Or did you?

De exemplu, ieri am căutat o simigerie Petru în Arad de mi-a ieşit pe ochi. Am intrat eu pe foarte frumosul vostru site, am văzut că aveţi două locaţii în Arad, am ales, aşadar, să nu ocolesc oraşul în drumul meu Oradea-Deva, ci să intru şi să merg până în centru, unde ar fi urmat să dau peste măcar una dintre cele două locaţii. Ăăă… n-a fost să fie.  Continue reading