RSS
 

Dală bilă

25 May

Pe drum, in masina, mai ascultam si Pro FM, pentru ca iubitul meu sot – aveam sa aflu dupa ce i-am zis “da” si i-am luat numele – asculta tot felul de melodiii trendy-flendy. E prea tarziu sa mai fac ceva in privinta asta, daca lui ii plac zdranganelile, sa fie sanatos.

Si in asteptarea unei melodii acceptabile, a trebuit sa indur Klandestin, melodia lui Puya cu ceva gigel.

Am retinut din refren ca artistul este in cautarea unui dală-dală bilă. Ce credeti ca este, de fapt, acest “ceva” misterios?
Citeşte mai mult »

 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu aş vrea să merg la Amsterdam!

23 May

Într-un fel, mă simt de parcă aş fi fost deja pe-acolo, pentru că Sebi a fost de două ori numai cu grupul vesel BIZ Amsterdam, fără să mai punem la socoteală toate excursiile pe care le făcea la Amsterdam când a locuit în Belgia. Mi-a arătat zeci de poze, câteva filmări, mi-a adus magneţi, globuri de sticlă cu “zăpadă”, ciocolată, lalele, ba chiar şi o pereche de saboţi din… imitaţie de lemn.

Ştiu care sunt locurile pe care e musai să le vizitez când voi ajunge acolo, ştiu că nu trebuie să ratez Heinken Experience şi mi-a mai spus Sebi ceva: tu când o să vezi toate clădirile alea vechi şi colorate, n-o să mai vrei să pleci de acolo! O să vrei să le pozezi pe toate, că te ştiu eu! Cred că are dreptate. De când cu plecările lui, urmăresc pe Facebook pagina I AMSTERDAM şi salivez pe tastatură la fiecare poză. Oricum, sper că anul ăsta, mai prin toamnă, aşa, voi ajunge şi eu în oraşul lalelelor. Drogurile [fie ele şi uşoare] nu mă interesează, cred că voi fi primul turist care ajunge la Amsterdam ca să vadă clădirile din turtă dulce, nu ca să fumeze…

Compania aeriană KLM sărbătoreşte anul acesta Amsterdam 2013, cel mai important eveniment al anului în Olanda. Anul acesta se împlinesc 400 de ani de la începerea lucrărilor la canalele care străbat oraşul. Amsterdam este cunoscut drept “Veneţia Nordului”, oraşul fiind străbătut de peste 100 de kilometri de canale care formează 90 de insule. Sunt aproximativ 1.500 de poduri în Amsterdam şi de-a lungul canalelor pot fi văzute 1.550 de clădiri “din turtă dulce”, cum îmi place mie să le spun.  Citeşte mai mult »

 

Mineritul românesc, de la glorie la declin

23 May

infografic mineritÎnainte de 1989, sectorul minier din România dădea locuri de muncă, direct şi indirect, pentru mai mult de un milion de oameni. 350.000 erau angajaţi direct, iar restul de 700.000 erau angajaţi indirect, ca urmare a activităţii miniere.  În cele 14 regiuni miniere din ţară, 155 de localităţi depindeau de minerit, iar în mineritul non-energetic erau angajate peste 65.000 de persoane.

Astăzi, în sectorul minier mai lucrează doar 2.000 de persoane, dar potenţialul încă rămâne important. Sigur că există mulţi nostalgici ai vremurilor “înfloritoare”, în care a fi mineri era mai grozav decât a fi medic, profesor sau orice altceva. Părerea mea este că a venit vremea pentru un alt fel de minerit: unul responsabil. Zăcăminte avem destule: Magneziu, Uraniu, Argint, Mangan, Fier, Molibden, Wolfram, Cupru, Aur, Bismut şi Aluminiu, doar că mi se pare că s-a luat ad litteram termenul de zăcământ: dacă-s zăcăminte, să le lăsăm să zacă!

Avem resurse, dar nu ştim să le exploatăm. Degeaba se spune că exploatările comuniste erau cele mai tari şi că odată cu prăbuşirea comunismului s-a dus naibii tot ce era bun în ţara asta. Resursele există şi astăzi, dar exploatările comuniste au fost închise pentru că erau ineficiente. Statul român nu poate să le facă pe toate, am mai spus asta:

“«Să exploatăm noi, să nu ne vindem ţara!», mai zic unii dintre cei care se opun exploatării de către Gabriel Resources/RMGC. Adică să vină statul, care abia are de unde să-şi plătească întreţinerea, şi să investească sume fabuloase în exploatarea minieră. Pentru că, nu-i aşa, statul român a dovedit că se pricepe la astfel de chestii. Noi, românii, le ştim pe toate, ce poate fi aşa de complicat? Dacă la minerit nu ne pricepem, atunci la ce ne pricepem?! Bine. Dar pe onor statul român cine l-ar verifica, dacă ar face vreo prostie? Cumva, statul român?”

Care este soluţia pentru minerit şi cum arată viitorul minier al României? Reuşeşte să renască din cenuşă sau rămâne doar o amintire? Lăsăm zăcămintele să zacă sau le exploatăm responsabil, lăsându-le pe mâna celor care fac asta de zeci de ani şi o fac bine, fără greşeli, sau aşteptăm cu gura căscată să vină statul şi să facă să fie bine ["să ni se dea", cea mai gravă boală românească]?

În perioada 24-26 mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Mineralelor. România lipseşte dintre organizatorii europeni ai acestui eveniment, pentru că România e o fată frumoasă şi bogată, dar care îşi ascunde frumuseţea de frică să nu fie deochiată şi îşi ţine banii sub saltea pentru că se teme că dacă ar ieşi în oraş ar fi jefuită.

Sursa infografic

 

Premiile inovaţiei româneşti

23 May

Despre hunedoreanul Corneliu Birtok-Băneasă v-am mai povestit: este un inventator premiat la numeroase saloane internaţionale de inventică, care a creat filtrul de aer supraaspirant Air by Corneliu.

Întâmplarea face să-i cunosc familia – nu suntem prieteni apropiaţi, dar vă pot spune că în familia lui Corneliu mai există un tânăr [vărul său primar] care a ajuns departe datorită minţii sale excepţionale. Şi când spun “departe”, gândiţi-vă că englezii l-au angajat încă din facultate şi nu mai vor să ni-l dea înapoi, este un inginer chimist excepţional.

Dacă ne putem lăuda cu ceva în lume, inventatorii şi sportivii – gimnastele, în special – sunt primii care-mi vin în minte. Nu există olimpiadă de la care să ne întoarcem fără premii şi cred că nu există vreun domeniu în care să nu fi avut măcar un inventator. Vă dau doar câteva nume, dacă nu sunteţi convinşi: Ana Aslan, Traian Vuia, Henri Coandă, Nicolae Paulescu.

Îmi creşte inima de fiecare dată când văd câte o companie care îi susţine pe românii cu idei, la fel cum mă bucur de fiecare dată când văd ştiri pozitive despre românii care au realizat ceva folosindu-se de mintea lor. Prin urmare, pe când mă pregăteam să scriu încă un articol de bine despre Corneliu, m-am bucurat să aflu despre Premiile inovaţiei româneşti, un eveniment organizat de compania americană 3M.

Dacă-mi permiteţi o paranteză… 3M, am aflat, vine de la Minnesota Mining and Manufacturing Company. Întotdeauna m-am întrebat de la ce sunt cei trei de “M”, dar abia astăzi am aflat. Şi am mai aflat că  în anul 1925, Richard G. Drew, un asistent de laborator angajat al 3M, a inventat banda de mascare Scotch, substantiv propriu devenit comun – cel puţin în România, scotch-ul este cuvântul pe care îl folosim atunci când ne referim la banda adezivă transparentă. Tot Scotch se numea şi celofanul inventat de 3M în 1930. În 1939 a fost montat, în Minneapolis, primul semn de circulaţie pe folie reflectorizantă Scotchlite.Pe 20 iulie 1969, podusele 3M au fost folosite în prima expediţie pe lună: astronautul Neil Armstrong a făcut primul pas pe lună purtând cizme realizate din cauciucul sintetic 3M Fluorel. 1980 este anul în care 3M a lansat bileţelele Post-It. Alte invenţii ale căror nume este legat de compania 3M: banda magnetică de înregistrare a sunetului [1945], panglica pentru cadouri – primul produs cu fibră neţesută [1948],  banda chirurgicala Micropore [1960], banda transparentă Scotch Magic [1961], produsul de izolare termică Thinsulate [1979], benzile repoziţionabile pentru scutece [1985].

Compania 3M, care împlineşte 15 ani de prezenţă în România, îşi propune să depună un efort constant pentru a promova inovaţia. Am vrut să scriu toate lucrurile astea aici pentru cei care, la fel ca mine, cred că 3M înseamnă doar produse de papetărie. Iar acum închid paranteza imaginarăCiteşte mai mult »

 

Îndrăzneşte să fii colorat – J&B party la Oradea

21 May

Mie-mi plac culorile. Mult. Cu cât sunt mai multe şi mai tari şi mai amestecate, cu atât mai bine. Şi îmi place şi whiskey-ul, de când am descoperit că este singura băutură alcoolică care nu-mi dă dureri de cap*. Şi îmi mai place şi Oradea, mă leagă multe amintiri din copilărie de oraşul ăsta – aici am făcut, timp de câţiva ani, exerciţii ortoptice.

Cum sunt o norocoasă, planetele s-au aliniat în favoarea mea şi am fost invitată, împreună cu Sebi, la party-ul J&B de sâmbăta asta, în Oradea. Tema petrecerii: culoarea. Entertainer: CRBL. Motivul? Şi J&B iubeşte culorile, de aceea vara asta o să vedeţi noile sticle colorate de whiskey J&B. Conţinutul este acelaşi. Şi dacă nu vă place whiskey-ul “on the rocks”, există alternativa cocktail-urilor, cu cât mai colorate, cu atât mai bine.  Citeşte mai mult »

 

Despre naşterea prematură

21 May

Luna trecută am vorbit despre infertilitate. Dar asta nu e singura problemă a tinerelor femei [de fapt, a tinerelor cupluri, doar că femeile sunt cele care "duc greul" unei sarcini] care îşi doresc un copil.

Din păcate, aud tot mai des despre femei care reuşesc, într-un final, să rămână însărcinate, dar pierd sarcina. Motive pot fi o mie, ca s-o citez pe o doctoriţă pe care am întâlnit-o cândva într-o împrejurare pe care prefer să nu mi-o amintesc. Am auzit de la prietene şi cunoştinţe atâtea poveşti despre sarcini pierdute, că mă şi mir că încă se mai nasc copii, că mai există, totuşi, sarcini duse la bun sfârşit.

Şi dacă se întâmplă să “scapi” de infertilitate, să treci cu bine de primele trei luni de sarcină – care sunt critice, încă nu te poţi culca pe o ureche, pentru că mai există un risc: naşterea prematură.

Rata natalităţii în România a suferit o continuă scădere, iar incidenţa naşterilor premature este de cel puţin 7,5 la sută, unele surse afirmând că ar putea să se apropie de fapt de 12 procente – mai ridicată decât în Uniunea Europeană, unde procentajul este de 7,1 la sută.  Citeşte mai mult »

 

Şi a fost Eurovisionul, ce mai freamăt, ce mai zbucium!

20 May

În fiecare an, pe vremea asta, mă uitam la Eurovision, comentam pe blog melodiile care mi-au plăcut şi apariţiile bizare, îmi scriam părerea despre melodia cu care ne prezentam noi, românii, la concurs şi în general îmi plăcea să-l urmăresc.

După o vreme, mi-am dat seama că noi nu suntem în stare decât cel mult o dată la 10 ani să trimitem în lume o melodie competitivă, aşa că am renunţat să mai scriu ceva despre Eurovision. Anul ăsta nu am urmărit nici o semifinală, iar concursul propriu-zis l-am “prins” din greşeală pe TVR, sâmbătă seară, din lipsă de orice altă ocupaţie.

Aflasem, inevitabil, de pe Facebook şi de la TV că anul ăsta ne reprezintă Cezar Ouatu, un interpret cu voce de soprană. Multe glume s-au mai făcut despre el, despre numele lui [not funny, apropo, să te iei de un om pentru numele său de familie, glumele astea sunt la fel de amuzante ca Mircea Badea] şi în general despre melodia cu care România s-a prezentat la Eurovision 2013, la Malmö, în Suedia: “It’s My Life”. Foarte original titlul, ce să zic, nu am mai auzit nici o altă melodie cu titlul ăsta. Wait…

Buun. Mi-am notat cele câteva melodii care mi-au plăcut şi care, în opinia mea, ar fi meritat să câştige concursul [unele link-uri duc direct la YouTube, pentru că pagina Eurovision.tv e cam varză]:  Citeşte mai mult »

 

Învaţă să-ţi iubeşti părul!

16 May

părul meuŞtiu că pare un titlu “rupt” dintr-o revistă glossy. Vă pot spune că mie mi-au trebuit mai bine de două decenii până să ajung să-mi înţeleg părul.

Am început să-l vopsesc – negru albăstrui, era o nuanţă foarte la modă – la vârsta de 15 ani şi de atunci nu m-am mai întâlnit deloc cu nuanţa părului meu. După culoarea sprâncenelor îmi pot face o idee cu privire la nuanţa părului meu, plus că mai am nişte poze dinainte de “marea vopsire”; în rest, părul meu a fost când negru, când roşu, rareori şaten, dar întotdeauna cu ajutorul vopselelor de păr.

Am continuat să-l vopsesc nu pentru că mi-aş urî nuanţa “originală”, ci pentru că de la 19 ani au început să apară primele fire albe, iar acum, dacă nu-l vopsesc arăt ca o bunicuţă. Culmea e că nimeni din familia mea nu a avut atât de multe fire albe la o vârstă atât de mică. Ba chiar una dintre bunici avea, la 70 şi ceva de ani, mai puţine fire albe decât mine. Deci nu moştenesc pe nimeni, sunt trendsetter în familia mea.

Odată vopsit, firul de păr se îngroaşă şi asta a însemnat, pentru mine, şi mai mult gel de păr care să-l ţină aşa cum voiam eu. Nu concepeam să ies din casă fără să-mi fixez părul [care era lung, să ne înţelegem] cu mult gel. Cărarea trebuia să fie perfectă, pe mijlocul capului, nici un fir de păr nu avea voie să părăsească “turma” şi dacă afară bătea vântul moderat, părul meu nu arăta asta. Mi s-a întâmplat de câteva ori să-mi smulg fire de păr noi pentru că erau mai scurte decât celelalte şi îmi stricau simetria.

Nu cred că există cineva care să îşi facă mai multe griji decât îmi făceam eu pentru coafură. Pentru mine, fiecare zi era “a bad hair day”, pentru că am acel vârtecuş nenorocit în partea stângă a capului şi logic că nu puteam să-mi aranjez părul cu cărare pe mijloc. Eu îl culcam şi încercam să-l disciplinez cu mult gel de păr, el stătea un pic cum voiam eu după care se aşeza cum îi convenea lui.

Ani întregi ne-am urât reciproc: eu îl uram pentru că nu stătea cum aş fi vrut eu, el mă ura pentru că nu îl înţelegeam. Şi pentru că eu aveam mai multă putere decât el, în fiecare vară îl pedepseam, tunzându-l scurt. Multă vreme m-am tuns periuţă ca să scap de căldura înfiorătoare şi mai ales ca să am o grijă în minus: cea a aranjării părului nedisciplinat.

Acum, după 30 de ani, am reuşit să-l înţeleg. Părul nu se va aşeza niciodată cum vreau eu. Sigur, pot să-l păcălesc ondulându-l “permanent”, dar nici măcar permanentul nu este… permanent, iar după vreo două sau trei luni trebuie să-l ondulez din nou. Doi ani mi-au trebuit ca să scap de firele de păr arse şi vag ondulate, de la ultimul permanent, o greşeală pe care nu intenţionez să o repet. Ce pot face este să-mi accept părul aşa cum este, cu vârtecuşul într-o parte, şi să mai las şi după el.

Aşa că acum îl port cu cărare într-o parte, mereu pe partea stângă, astfel încât nenorocitul de vârtecuş să se încadreze în “peisaj”. Cărarea pe mijloc este o doleanţă la care am învăţat să renunţ, deşi nu mi-a fost uşor. Şi mai ştiu că părul meu nu va putea fi niciodată blond şi probabil că niciodată nu voi avea culoarea la care visez de jumătate de viaţă: portocaliu sau roşcat deschis sau blond roşcat, cum vreţi să-i spuneţi. Am încercat odată să-l vopsesc aşa; după trei decolorări succesive, am rămas cu cinci nuanţe: galben deschis, galben, roşu, vişiniu şi negru.

Nu îl mai vopsesc negru pentru că, din nou, e nevoie de aproximativ doi ani ca să scap de culoarea asta fără decolorare, nu îl pot deschide la culoare pentru că l-aş distruge prin decolorare, aşa că eu îl vopsesc roşcat sau şaten şi-i fac cărarea după cum îi place, iar el nu-mi mai face zilele amare.

Sau poate că această acceptare face parte din procesul numit maturizare sau îmbătrânire. Cam ca aici.

 

Una caldă cu Bon Jovi

15 May

După ce ne-am râs de patronii de restaurant care în curând se vor reorienta profesional, să ne destindem un picuţ cu o poveste simpatică de la Bon Jovi.

Aflat în Johannesburg, Africa de Sud, Jon Bon Jovi a postat pe Facebook un filmuleţ în care le mulţumeşte unor fani care au cântat melodia Livin on a Prayer într-o benzinărie. Eu nu m-am mai distrat de mult aşa, oamenii ăia chiar sunt talentaţi!  Citeşte mai mult »

 

Patroni de coşmar

15 May

patroni de cosmarAm văzut multe la viaţa mea, dar până în seara asta nu mi-am imaginat că pot să existe oameni atât de limitaţi care conduc o afacere. Dar s-o luăm încet…

Descopăr, via Facebook, un articol: This Is The Most Epic Brand Meltdown On Facebook Ever. Şi într-adevăr, este epic felul în care Amy şi Samy Bouzaglo, doi proprietari ai unui restaurant din Scottsdale, Arizona, îşi dau singuri foc la valiză. Deduc din comentarii că problema ar fi cu ravioli congelat pe care pretind că-l fac ei în restaurant şi cu prăjiturile pe care le face tanti Amy asta: recunoaşte că de fapt nu le face ea, ci le cumpără, le ambalează frumos şi le revinde ca şi cum ar fi fost făcute de ea.

Realizez, apoi, că problema e şi mai mare: cei doi l-au chemat pe Gordon Ramsay, realizatorul emisiunii Kitchen Nightmares [cum ar veni, Bucătării de coşmar], să le salveze afacerea. Cei doi se zbat pentru că nu reuşesc să găsească angajaţi calificaţi, nu pentru că ar fi complet nebuni, paranoici, duşi cu pluta şi cum mai vreţi să le spuneţi. Dar mai bine urmăriţi filmuleţul, ca să vă convingeţi.  Citeşte mai mult »

 
Page 1 of 36212345...102030...Last »