1.000
Denisa | 24 May, 2008 | 4:34 amZilele astea am publicat postul cu numărul 1.000.
Îmi pare rău că n-am reuşit să “marchez” cumva acel post, pentru că interfaţa de administrare îmi spunea că am 950 şi ceva de posturi publicate şi vreo trei drafturi, iar la o postare anterioară am constatat că titlul pe care i-l dă automat Wordpress este 1007. Adică am depăşit 1000 şi n-am ştiut să beau un pahar de şampanie.
O mie de postări, articole sau doar poze, uneori fotografii, poate câte o melodie. Pfff! Aşa-i că par foarte multe? Pe mine aproape că mă sperie numărul ăsta!
Am început să scriu pe blog din plictiseală şi pentru că eram înconjurată de chinezi cu care îmi venea foarte greu să comunic. Chinezi adevăraţi, să nu se înţeleagă altceva. Veneam de la un job unde atmosfera era super relaxată, unde şeful îmi era aproape prieten, la unul unde şeful cel mare nu ştia decât vreo câteva cuvinte şi expresii în română, avea în biroul lui luxos un ecran mare, pe care urmărea tot ce se întâmpla în celelalte birouri, iar colegii erau, majoritatea, prea stresaţi ca să mai aibă timp de “miştouri”.
Aşa că am început să scriu… tâmpenii; orice-mi trecea prin minte putea fi scris pe “site”, pentru că habar n-aveam că am un blog şi “bloghez”. După foarte puţin timp, mi-a murit câinele. Am fost atât de supărată, încât am dat naibii “copilăria aia de site” şi-am suferit în continuare, în tăcere. E greu să ai un blog atunci când suferi pentru ceva sau cineva. Nu cred că aş mai putea scrie pe blog dacă mi s-ar întâmpla ceva nasol, pentru că blogul meu, deşi poate nu pare, este un loc “de voie bună”. Ca să pot scrie aici nu trebuie să fiu supărată pe cineva, pentru că atunci când sunt supărată sunt o cu totul altă persoană şi nu că n-aş vrea s-o “cunoască” cititorii mei, dar nu-mi place nici mie persoana respectivă.
Am reînceput să scriu după câteva luni, când deja descoperisem blogul lui Sebi. Probabil că stilul lui de a scrie m-a influenţat într-o mare măsură, deşi nu sunt sigură: judecaţi voi. Nu sunt sigură pentru că sunt foarte uitucă şi am marele noroc de a uita sentimentele trăite în urmă cu, să zicem, doi ani. Acum câteva zile, a trebuit să fac un efort de memorie ca să-i explic mamei de unde am eu pasiunea pentru fotografie. Nu mi-a indus-o nimeni, am dezvoltat-o [dobândit-o?] eu… dar am dezvoltat-o după ce mi-am cumpărat primul aparat foto.
Blogul meu s-a “zbătut” multă vreme în anonimat şi uneori cred că-i era mai bine aşa. Nu aveam dureri de cap atunci când îl abandonam pentru mai mult timp, dar, ce-i drept, sufeream atunci când scriam ceva [ce eu consideram] interesant şi nu mă citea nimeni.
Revenind “în zilele noastre”, am ajuns la o mie zece postări şi 6.253 de comentarii. Comentariile de pe denisuca.ro le-am pierdut, pentru că am făcut greşeala de a nu alege WordPress încă de la început. Nu ştiu dacă o mie de posturi sunt multe sau nu, dar ştiu că 6.000 de comentarii sunt foarte multe. Sunt părerile voastre, ale cititorilor mei, despre ceea ce am avut eu de spus. Sunt cel puţin 6.000 de minute petrecute de voi pe acest blog, citindu-mi posturile şi comentând pe marginea lor. Pentru mine este enorm, e mai mult decât aş fi putut cere vreodată de la un simplu “site”, aşa cum îi spuneam la început.
Şi pentru asta, dragii mei cititori, vă mulţumesc 
. Şi, desigur, vă aştept în continuare pe-aici.
Iar celor care nu comentează, deşi mă citesc “cu religiozitate”, le mai spun o dată că nu “doare” să lase un comentariu, ca să ştiu ce părere le-a lăsat opinia mea despre… te miri ce. În general, apreciez toate comentariile, mai puţin alea în care mi se urează tot felul de chestii urâte 
şi care nu apar [şi] din respect pentru cititori.
1000 e…mult. Eu curand ajung la 300 si mi se pare muuult
Bravo… eu abea de am treccut de o suta! Keep blogging Denisuca! GG!
Felicitari, si pentru cele 1000 de posturi, dar mai ales pentru ca pornind de la blogul lui Sebi, ai ajuns sa-l descoperi pe Sebi!
Nu mai stiu cum am ajuns la bolgul Denisucai… probabil in ordinea asta: blogul lui Zoso, apoi blogul lui Arhi, blogul lui Sebi si in fine la tine! 
Desi citesc cred zilnic, las foarte rar comentarii (aproape niciodata) pentru ca pur si simplu nu am avut aproape niciodata ceva important de comentat. Fara a fi sau a dori sa fiu misogin, cred ca este complet diferit un blog de fata fatza de un blog de baiat (si spunand asta nu ma refer la acele bloguri cu posturi roze siropoase interminabile etc. nu e cazul tau). Cred ca o data sau de doua ori oi fi comentat si eu (cred ca pornind de la adresa de mail poti sa le regasesti), pentru ca neavand blog, nu are nici un sens sa comentez ca sa nu spun nimic, doar sa-mi pun link spre un site…
La mai mare :*
Si eu te citesc de ceva vreme, insa nu prea am lasat comentarii. Dar acum as vrea sa-ti zic felicitari pentru cele 1000 de articole, si la mai multe in continuare! Sa ne citim si la 2000, 3000, etc!
Numai bine!
Felicitari pentru cele 1000 si ceva de postari … pff sunt multe! Tre sa dai un suc sau sa papam un tort sau eva de genu :))
te citesc mai tot timpul…dar nu am avut inspiratia de’ati da vre’un comentariu..
dar..iti scriu acum..sa’ti urez felicitari..si la mai multe posturi
b-)
:*
Si eu sunt una dintre cei care nu comenteaza, de multe ori pentru ca spui tu tot ce e de spus, iar comentariile sunt inutile. Imi place blogul tau, e cald si prietenos si ma simt bine ori de cate ori te citesc.
Felicitari si sa ne vedem la postarea cu nr. 5000.
Felicitari , nu iti face griji , atata timp cat tu postezi vin si comentariile
La mult[e]i [posturi]comentatori 
Cine credea ca te vei marita “datorita” blogului? Mai ales cu cineva pe care-l iubesti.
Felicitari pentri “1000″.
uuu,1000…bafta! sa ne scrii si cand ajungi la 10.000 cu 60.000 de comentarii,da?
well, ce pot să zic: felicitări pentru acest număr atins. într-adevăr, e o modalitate bună de a te ambiţiona să scrii şi pe viitor (”frate, dacă am scris eu până acu’ 1000 de articole şi am cam 6 comentarii per articol, înseamnă că merge treaba”). referitor la comentarii, pot spune că de câteva săptămâni de când citesc fiecare însemnare am observat că te bagi în foarte puţine discuţii. adică laşi lumea să vorbească de una singură. poate că e doar o impresie a mea, dar nu te-ajută să-ţi îndeplineşti visul de a avea multe comentarii/discuţii. my humble opinion.
No, la mai multe:)
Felicitari pentru tot acest efort depus. Premiu o cafea ~o) . Cand e urmatoarea vizita la Bucuresti ca sa organizez ceva ….
Să ne vedem la 10.000 :)))
Felicitări, K-bloggeriţo!
La mai mare si te rog sa nu uiti ca faci parte din patrimoniul nostru. Asa ca ai grija, baga mare!
Carina şi Dragos, multe înainte!
PowerpuffBoy, merci, la fel şi ţie!
Spooky, multe înainte şi ţie!
Ţi-am zis şi pe messenger…
Vlad, mă bucur că mă citeşti şi să ştii că m-aş bucura să comentezi mai des, chiar dacă nu ai blog. Câmpul ăla nu e obligatoriu!
Drag0sh, la fel!
JustBeU, bem o bere. Pepsi nu mai beau.
Q, mulţam şi te mai aştept!
Nebuloasa, săr’na! Da’ te rog să mai comentezi până la postarea cu numărul 5.000!
2/2, eu sigur nu credeam că mă voi mărita “de pe urma blogului”. E cea mai mişto chestie posibilă!
Oaki, da, da. Baftă şi ţie!
A.Faith, promit să răspund mai des comentariilor. Totuşi, nu cred că sunt chiar atât de absentă în comentarii. Cel puţin în ultima vreme, am răspuns destul de des!
Cristi Roman, no, mulţam, la fel!
Cristian, mai curând decât ar trebui!
Tudor Galoş, săr’na!
Radu George, să ştii că nu ştiu ce-i aia “k-bloggeriţă”. Pe cuvânt!
Dan Terteci, ‘mniezo te-mburde-n Rai! Bun aşa?
Bei un pahar de sampanie cand ajungi la 10.000.
K, kilo, 1000…
Radu, good point. Nu mi-am luat vitaminele azi.
Teniescu, aşa fac.
Mult inainte denisuca >:d< la mai multe posturi si la mai multe comentarii
imi pare rau ca nu comentez atat de des.. dar te citesc 
si chiar imi place cum scrii 
E o chestie si asta, nu? Bravissimo!!
Mulţumissimo!?
[…] 1.000 La mai multe:)! […]
Denisa, ai o problemă cu notificările pe mail. Eu în general citesc blogul tău în Google Reader intru pe denisuca.com doar pentru a comenta cu privire la o însemnare. Rareori intru să văd ce s-a discutat. Mă aştept ca discuţiile să-mi umple inbox-ul, pentru că am setat notificare via email. Din păcate, ăstea nu vin.
Da, si eu am observat ca este un blog vesel
Felicitari si sa scrii in continuare dragut, fara sa jignesti pe nimeni (cum am vazut pe atatea blog-uri).
(eu sunt obsedata de chestiile astea)
Sa mai scrii si de pregatirile de nunta daca vrei
Felicitări!
Felicitari, tanti. Ca sa vezi coincidenta frumoasa: uite ce post am eu azi, despre primul coment pe care l-am lasat la tine.
:*
In alta ordine de idei, e intr-adevar greu sa tii un blog cat de cat vesel cand tie ti se intampla ceva urat si cand n-ai chef de nimic altceva.
La cat mai multe posturi si comentarii.
@Denisucaa: stiu ca nu e obligatoriu campul acela, de-aceea nici nu l-am completat… Fara sa te superi pe mine (sper ca primesti si critici constructive
un motiv pentru care nici n-am comentat f. mult ar fi si acela ca blogul tau este de mare interes.. mai ales pentru localnici sau pentru cei din zona (adica te referi adesea la Deva, Hunedoara etc.) (ceea ce de ex. nu-i pot reprosa lu’… Nashu’ care zicea doar adesea de Constantza). Oricum ideea ar fi asa (si poti fi mandra de asta): te citesc pe tine care scrii despre orasul tau, si nu citesc nici un alt blog de ex. din orasul in care am trait o mare parte a vietii (o tzar mai la nord 
Mulţam de “critică”, da’ eu consider că e mai bine să scriu despre Deva sau Hunedoara decât să-mi bag nasul în treburi care nu mă privesc.
Te mai aştept pe-aci!
Pai… mai vin!
Iarta-ma, evident nu e treaba mea sa-ti spun cum si ce sa scrii! Doar ca adesea e nevoie de oameni ca voi sa-si bage nasul “in treburi care nu-i privesc (?)” (caci toata lumea e nemultumita pana la loc comanda de (de)serviciile postei romane, de exemplu 
Postul asta m-a convins sa comentez… Te-am descoperit recent, am luat totul de la capat si am citit pana in momentul de fata toate posturile din 2006 pana aici si cam ce-ai scris in ultimele saptamani.
Imi place cum scrii, ce citesc, de-aia revin zilnic. De ce n-am comentat? Pentru ca ma enerveaza sa nu aflu si raspunsul omului care emite parerea asupra careia comentez eu. Si pentru ca nu am gasit vreo metoda de-a urmari raspunsurile primite. De fapt, asta ma nemultumeste la Dono, pentru ca, obisnuita fiind cu acest stil, abia acum observ ca la tine treburile stau altfel.
Nu stiu la cate posturi ai ajuns intre timp, dar congrats! si keep the coming!
Adina, merci pentru comentariu şi bun venit pe blogul meu.