Denisuca – nevastă de Coşmar

De mâine, 1 februarie, săptămânalul hunedorean Replica apare în 20 de pagini [faţă de 16, câte avea până acum], din care 8 color, după cum m-a anunţat Cipri într-un original “release de PR” pe messenger . Echipei i s-a adăugat un reporter, Laura Oană, care scrie fain de tot [chiar, pe când un blog, Laura?], şi încă un tehnoredactor [Salut, Vecinu!].
Ziarul, care se poate citi online la adresa www.replicahd.ro, va avea şi o “abordare editorială uşor diferită”, după cum îmi spune tot Cipri, precum şi o altă distribuire a paginilor. În plus, în fiecare săptămână [ziarul apare joia], Replica va încerca să expună detaliat şi chiar să dezbată un subiect de interes major pentru judeţ. Odată cu schimbarea “la faţă”, Replica şi-a schimbat şi sigla. Din păcate, nimic despre site, care e, aşa cum am mai spus, cam îmbătrânit şi ar avea nevoie de o schimbare majoră.

Eu zic că e foarte bine că şi ziarele locale se “rebranduiesc”, aş vrea să văd asta la toate ziarele locale care umplu tarabele din judeţul Hunedoara [prin alte părţi nu prea umblu], iar într-un viitor nu prea îndepărtat, mi-ar plăcea ca săptămânalele să fie tipărite într-un format mai mic, pe hârtie lucioasă, şi să aibă mai mult conţinut [da, după modelul american]. E păcat să aştepţi o săptămână pentru un ziar pe care apoi să-l termini de citit în douăzeci de minute, fie pentru că articolele care merită citite sunt puţine, fie pentru că ziarul e plin de “umpluturi” ca anunţuri de mică publicitate, reţete culinare, horoscopuri de pe net ş.a.m.d..

De la noi, îmi place foarte mult Business Week şi mi-ar plăcea să cred că spre tipul ăsta de presă ne îndreptăm. Sper să nu rămână doar o speranţă.

Nu care vă face, ci care va face. Dacă-i ajută Dumnezeu. Dacă… când…
Am urmărit vreo 10 minute din emisiunea matinală de pe Cosmos TV, televiziunea lu’ Vadim. Predzentată de grecul ăla ţimpatic pe care l-am văzdut parcă pe OTV-ul lui Dan Senzaţionescu. Şi mi-am amintit de o televiziune locală, 3TV Deva, parcă, prin 1996.
Grecu’ se tot chinuia să explice că o să avem o emisiune grozavă, aşteptăm multe mesaje de la voi [se poate şi să aştepţi puţine dar să primeşti multe?], o să faţem şi-o să dredzem.
Până una, alta, ştirile apăreau fără diacritice [exemplu de ?tiri f?r? diacritice] şi mai era şi-o blondă care n-am priceput ce rol avea, dar am reţinut că soră-sa e cea mai urâtă femeie din România.

Sunt convinsă că cu astfel de emisiuni evoluăm. Asta ne mai lipsea. Ce se face bietu’ Dan Senzaţionescu acum, că tre’ să împartă cei 200 de spectatori cu Vadim?!

Nu chiar pe pâine, dar la restaurant. Spre deosebire de anii trecuţi, anul ăsta, hunedorenii au avut parte de Noaptea Devoratorilor de Publicitate, vineri, 26 ianuarie, în restaurantul Hotelului Rusca din Hunedoara.
Până acum vreo doi ani, evenimentul era destul de bine mediatizat şi atrăgea sute de vizitatori, poate şi pentru că se desfăşura la Casa de Cultură [acum Casa de Cultură "Drăgan Muntean"] din Deva. Anul ăsta, în schimb, am văzut o singură reclamă, la un post local de televiziune [Deva TV sau TV Deva, încă nu m-am lămurit cum îi zice] şi nimic mai mult.
În plus, ţin minte că în anii trecuţi se călca lumea în picioare la NDP, anul ăsta a fost chiar lejer. Poate că organizarea lui într-un oraş… altul decât Deva a fost de vină, deşi am auzit că ar urma o reeditare şi în municipiul-reşedinţă-de-judeţ care este Deva. >
Totuşi, nu am văzut tineretul vesel care apărea altă dată la NDP, nu am văzut nici o trupă (prin 2003 sau 2004 a fost Desperado), nici măcar un prezentator nu celebru, dar de care măcar să fi auzit.
Am avut, în schimb, parte de reclame – că de fapt, pentru aia ne-am adunat acolo.
Nu compar premiile de anul ăsta [vreo opt doze de Shot&Go, o umbrelă şi o chestie de la Volkswagen, plus un premiu nedefinit acordat de o firmă care se ocupă cu organizarea de evenimente] cu ce au oferit sponsorii în anii trecuţi [îmi amintesc jenantul moment când soţul Monicăi Cucu, cea care prezenta ce era de prezentat, Paul Ciuci, a câştigat marele premiu pus în joc, o centrală termică], pentru că eu nu mă duc la NDP pentru premii, nici pentru agitaţia dinaintea difuzării reclamelor sau din timpul pauzelor, ci exclusiv pentru publicitate. Totuşi, concluzionez că premiile puse în joc au un cuvânt greu de spus în atragerea boborului. Drept dovadă, după a doua “repriză”, sala era pe jumătate goală. Iar la sfârşit, ca de fiecare dată, am rămas vreo 10.
Dar, una peste alta, a fost fain. Şi dacă se mai face, mă mai duc.

Poze: read more »

E mare de tot grădina! Via Overheard in Bucharest, am descoperit un filmuleţ cu un grup de snowboarderi care s-au adunat în faţa Administraţiei Naţionale de Meteorologie cu pancarte pe care scria “Vrem zăpadă” şi scandau “INMH, vrem zăpadă în oraş!”. Mă tot gândesc cum aş putea comenta chestia asta, dar cel mai potrivit comentariu l-a postat cineva pe YouTube: “Pot să jur că boardurile alea aveau un IQ mult superior”.Cât de plictistit trebuie să fii ca să strigi în faţa ANM că vrei zăpadă?

video pe youtube
Mi-a plăcut de nenea care le-a promis zăpadă într-o săptămână. Aşa şi-au luat băieţii plăcile şi s-au dus în plata Domnului.

Am avut perioade în care alternam Pepsi şi Coca-Cola. Beau aproape în fiecare zi cola, de câţiva ani buni. Erau “perioade Coca-Cola” şi “perioade Pepsi”. Într-o perioadă în care beam Pepsi, nu puteam nici să gust Coca-Cola şi invers. Nu-mi dau seama de ce, te obişnuieşti cu un gust şi cealaltă băutură are un gust ciudat. Totuşi, în ultima vreme (aproape doi ani) am băut numai Pepsi. Simplu, fără “stropi de lămâie” sau “don’t uorii der iz nou şugăr”. Iar astăzi mi-a fost lene să ies din casă, aşa că mi-a luat tata Coca-Cola.
Groaznic! Parcă, în timp, în loc să rămână măcar acelaşi, gustul de Coca-Cola a devenit din ce în ce mai rău. Degeaba atâta reclamă, degeaba e cea mai consumată băutură răcoritoare de pe planetă, dacă ai noştri nu respectă reţeta. Altă explicaţie nu găsesc, doar că s-a modificat reţeta.
Pentru că sucul din care beau eu acum are gustul mai rău decât American Cola sau alte rahaturi. Brrrrr, cred că numai aşa pot să mă “las” de viciul ăsta. Eventual îmi aprind şi-un Carpaţi sincer şi mai beau un “nechezol” şi m-am scos.
Până atunci când mă voi hotărî să renunţ la cola, o să mă întorc la Pepsi. Nu că ar fi şi ăla foarte grozav, dar măcar e potabil.

P.S.: Ştefan [Ciocan], ştiu că o să zici că aşa-mi trebuie dacă beau Coca-Cola. Ai dreptate!

ÃŽncep să apară şi efectele negative ale aderării României la UE. Cică angajatorii îţi pot refuza angajarea pe motiv că eşti fumător. Sunt fumătoare de 7 ani şi nu intenţionez să renunţ la viciul ăsta. Nu încă. Sau, cel puţin, nu când vrea Europa sau când vor angajatorii.
Totuşi, nu m-aş duce atât de departe încât să acţionez în instanţă un posibil angajator care nu m-ar angaja din cauză că-s fumătoare. Dacă nu mă vrea din cauza asta, înseamnă că nu apreciază fiecare angajat pentru ceea ce ştie să facă, ci îşi doreşte o turmă de angajaţi cuminţi, fără vicii, eventual care nici nu prea mănâncă. Iar eu nu vreau un astfel de angajator. Să fie sănătoşi angajaţii care se bagă în viaţa şi plămânul angajaţilor, mie nu-mi trebuie un astfel de loc de muncă.

Şi pentru angajatorii ăştia am un mesaj “drăguţ”: [click pe imagine pentru melodie]

Zice Hotnews că…

Autoritatea independenta care reglementeaza media britanice (CNA-ul romanesc), primind aproximativ 40 000 de plangeri de la telespectatori.

Asta îi frază? Serios acu’, dacă o scoţi din context nu îţi spune nimic. Aici, articolul despre Big Brotherul cu strigături. Cu englezi civilizaţi, care nu au boli venerice, dar sunt rasişti.

Tocmai am văzut filmul [?] “It’s All About Love”. Mă gândeam că o fi ceva poveste frumoasă de dragoste, când colo mă trezesc cu un film de tot rahatu’.

Cică

Filmul [...] are loc în viitorul apropiat

Bun, şi dacă acţiunea se petrece în anu’ 2021, cum dracu’ rămâi fără baterie la telefon? Hai să fim serioşi

şi urmăreşte povestea a doi îndrăgostiţi

EL merge la New York pentru ca EA să-i semneze actele de divorţ, într-o scurtă întâlnire la aeroport. Sunt despărţiţi de un an jumate, el în Polonia, ea în New York. ÎNDRĂGOSTIŢI? Mai dă-o dracu’!

care se luptă cu şi pentru iubirea lor, în final chiar pentru vieţile lor, într-o lume ieşită din matcă… Este o poveste clasică de iubire

Clasică o …

cu elemente de suspense hitchkockian.

Da, era să-mi stea inima în loc când mi-am dat seama la ce porcărie mă uit. Şi problema mea e că odată ce văd începutul unui film, trebuie să-l văd până la capăt. 100 de minute. Nu-l luaţi, e o mare pierdere de timp. Oare câţi bani o fi luat frumuşelul de Joaquin Phoenix ca să joace în stupizenia asta de film? Sper că mulţi.

“Sleep well, John” – asta e ultima replică din film, şi-i aparţine fratelui lui John [personajul principal], care frate n-am priceput ce rol avea în toată povestea, da’ mă rog, nici nu mă chinui prea mult să caut răspunsuri de genul ăsta.

De la 1 februarie, săptămânalul Replica îşi schimbă, în sfârşit, layout-ul. [Am de multişor informaţia asta, dar n-am avut voie să zic nimic până azi].
Creşte şi numărul de pagini – la 20, în prezent are 16 – şi aud că o să se schimbe puţin [?] şi modul de abordare a subiectelor. Mai rămâne de schimbat site-ul, care a fost OK acum vreo trei ani, când a fost lansat. Lipsesc de acolo cel puţin următoarele chestii:

- o pagină “Despre noi” – prezentarea redactorilor, sau măcar o listă a lor cu adrese de e-mail;
- prima pagină în format PDF;
- un forum sau măcar posibilitatea de a comenta articolele [în prezent există doar o adresă de mail pentru "comentarii"];
- feed RSS [adică acel protocol care permite informarea despre actualizări ale site-ului fără a fi necesară trimiterea unui newsletter];
- design corelat cu noul layout al ziarului.

Dan Pârcălab, primul ziarist român arestat după aderarea României la UE, îi scrie din arest preşedintelui Traian Băsescu.
Scrisoarea o găsiţi pe blogul lui Pârcălab şi vreau să citez două paragrafe din ea:

“Îmi revin 3 metri pătraţi dintr-o celulă aflată la 1 metru sub pământ din arestul IPJ Cluj, 27 de bucăţi de faianţă lipită pe podea, o muscă zărită o dată şi care mă întristează că nu mai vine, un neon Norva de 15 W ce merge 24 de ore pe zi, şi un cearceaf întreg pe trei sferturi, pătat cu ceea ce pare sânge vechi. Ah, să nu uit, şi-o găleată în care, cică, «ne putem uşura». Asta pentru că sunt ziarist şi n-am tăcut, pentru că nu scriu despre muşeţel ci despre licitaţii trucate, «evaporări» de miliarde şi schimburi de terenuri de milioane de euro, pentru că am un ziar independent, pentru că DIICOT vrea să umfle un dosar, pentru că e suficient ca o mână de oameni despre care ai scris să depună plângeri”.

“Aţi spus, domnule Preşedinte, în decembrie 2004: “Vreau să ştiţi că un lucru extrem de important pe care România l-a pierdut în ultimul timp a fost libertatea presei. Vă garantez, în calitate de viitor preşedinte al României, că, în România presa va redeveni liberă (… Îmi voi face un titlu de onoare, ca preşedinte al ţării, de a garanta şi a susţine libertatea presei. Vreau să vă spun că mă simt ocrotit de această declaraţie din moment ce DIICOT îmi poate fabrica un dosar şi să mă arunce în carceră pentru 29 de zile pe baza unor turnătorii fără probe”

Mă întreb dacă această scrisoare a ajuns sau va ajunge la Băsescu. Şi dacă se va osteni să o dea cuiva să o citească şi să-i facă un rezumat. Îmi imaginez că sunt sute, poate mii de oameni care-i scriu preşedintelui. Şi că eu, dacă aş fi preşedinte, cel mai probabil, aş avea un om care să-mi filtreze toată corespondenţa [altfel cum ar fi aflat Elena Udrea de bileţelul buclucaş?], iar la mine ar ajunge doar scrisorile cu adevărat importante [pentru un om cu o funcţie atât de importantă]. Este sau nu importantă scrisoarea ziaristului Dan Pârcălab pentru preşedintele Băsescu? Nu pot decât să sper că nu o s-o ţină la sertar până peste vreo doi ani.