Denisuca

Astăzi a apărut primul meu comentariu/un-fel-de-editorial pe site-ul ziare360.ro.

Am vizitat, în week-end-ul trecut, o păstrăvărie dintr-un sat de munte, în Ardeal. La un moment dat, angajatul ocolului silvic care deţine acea păstrăvărie s-a plâns că unii ziarişti care au scris despre păstrăvărie au mai pus şi “din burtă” detalii despre activitatea desfăşurată acolo. În articolele cu pricina apăreau informaţii neadevărate, lucru care i-a creat omului probleme.
De ce publică unii ziarişti şi informaţii false? Dacă un articol nu e destul de interesant, îl FACI să fie mai interesant cerând mai multe informaţii când te afli în documentare şi nu adăugând “detalii picante” după ce ai ajuns în redacţie.
Nu am date despre nivelul încrederii oamenilor în instituţiile mass-media, dar cred că sunt, totuşi, câteva milioane de români care au încredere că informaţiile publicate în ziarele naţionale sunt veridice. Expresii ca “am citit în ziar, deci aşa e” sau “e adevărat, doar au zis şi la televizor” le aud frecvent, la fel cum, la fel de frecvent, unii oameni refuză să stea de vorbă cu reprezentanţii presei, de teamă că vorbele le vor fi răstălmăcite, iar adevărul, prezentat trunchiat.
Teama acestora din urmă poate veni în urma unor experienţe precum cea trăită de angajatul păstrăvăriei despre care scriam mai sus. Dacă te-ai ars o dată, sufli şi-n iaurt. Principalii vinovaţi pentru această stare de fapt sunt, fără îndoială, ziariştii şi angajatorii acestora.
Ziariştii, pentru că, din dorinţa de a scrie un articol spumos, adaugă informaţii neadevărate, sau, din lipsă de informaţii - deci o documentare incompletă -, “umplu” spaţiile alocate articolelor cu baliverne.
Angajatorii au partea lor de vină, pentru că angajează, pe bani puţini, tineri fără experienţă, în ideea de a-i “creşte”, de a-i învăţa meserie pe parcurs, şi uită apoi de şcolirea acestora sau îi trimit pe teren fără nici un fel de pregătire.
Mai există, desigur, şi ziariştii unşi cu toate alifiile, care scriu despre “cine trebuie” - adică despre cine le-a oferit un mic cadou, le-a cumpărat un prânz sau le-a făcut un favor, mai mic sau mai mare. Ziariştii şantajişti intră şi ei în categoria celor unşi cu toate alifiile, doar că ei prima dată “lovesc” şi apoi cer favoruri ca să se oprească. Iar aceşti jurnalişti există, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
Şi totuşi, ziarele se cumpără, jurnalele de ştiri de la radio şi TV fac audienţă, pe site-urile ziarelor se comentează. Oamenii vor să ştie, dar trebuie să fie informaţi corect. Indiferent de orientarea politică a patronului unei publicaţii, ştirile ar trebui să informeze în loc să dezinformeze. Deşi am trecut de era “găinii care a născut pui vii” a Evenimentului Zilei, încă mai e mult până departe…

Articolul este publicat şi aici:

Săptămâna trecută, am mers cu microbuzul pe ruta Hunedoara - Deva. Singura firmă care are dreptul să transporte persoane pe ruta asta este BV Dasler, din Brad. Trec peste faptul că firma asta are un singur autobuz, care circulă, cred, de două ori pe zi, iar în rest călătorii sunt nevoiţi să se înghesuie în microbuzele de “12 locuri pe scaune, 19 locuri în picioare, 0 locuri pentru scaunele cu rotile”, că mă enervez mai rău. Ce m-a enervat pe mine a fost tupeul şoferului de pe microbuzul cu care am călătorit. Maşina era plină, iar el mergea cu viteză prin toate gropile. Şi, una peste alta, enervat că un şofer de TIR îi “luase faţa” la intersecţia de la Sântuhalm, a gonit să-l ajungă şi s-a apropiat cu microbuzul PLIN de oameni la câţiva milimetri de oglinda TIR-ului, ca să-l sperie, vezi Doamne, pe ăla.
Ştiu că-s mulţi nebuni în trafic, dar nu-i deloc plăcut să plăteşti ca să ajungi dintr-un loc în altul şi să nu ştii dacă mai ajungi întreg. Oamenii din microbuz nu ştiau că şoferul “nostru” avea ceva de împărţit cu şoferul TIR-ului, ei n-au văzut decât că ne apropiem periculos de mult de o măgăoaie de câteva ori mai mare decât microbuzul în care eram noi. Aaa, că apoi s-a trezit şoferul să se mai şi “laude” că el a fost şofer pe TIR şi că ştie că fără oglindă eşti mort?!?!?! EŞTI UN IDIOT, BÄ‚!
Şi idioţii ăştia nu ar trebui lăsaţi să conducă, cu atât mai puţin să transporte călători pe drumuri publice.
Da, am sunat la minunata firmă BV Dasler. Cred că mi-a răspuns portarul, că părea cam plictisit şi probabil că-l deranjasem. I-am spus numele şoferului [l-am uitat] şi numărul de înmatriculare al maşinii [ceva cu BZN], dar mă îndoiesc că vor lua măsuri.
Aşa că m-am hotărât: anul ăsta trebuie să-mi iau permis, apoi maşină. Măcar să mai fie o nebună pe drumurile publice, să vedem care pe care! Prefer să-mi pun EU viaţa în pericol decât un idiot care se crede mare şmecher pentru că a condus un TIR. [introduceţi înjurături colorate aici].

Un complex comercial format din supermarketurile Metro, Praktiker, Real va fi construit la intrarea în Deva, dinspre Alba Iulia, în zona fostelor puţuri de apă. Investiţia va fi gata până în 20 decembrie, a anunţat primarul Mircia Muntean.Era şi timpul!
Sper, însă, să nu se răzgândească primarul, cum s-a întâmplat cu mall-dernizarea pieţei agroalimentare din Deva, care ba se făcea, ba nu se mai făcea… şi până la urmă nu se mai face.
sursa

This is how much I love them!

Intenţionam să scriu postul ăsta acum trei zile, dar între timp am rămas fără calculator, aşa că iată-l…

ÃŽn judeţul Hunedoara au “răsărit”, în ultimii ani, foarte multe ziare. Unele au apărut din dorinţa patronilor de a se face auziţi [un fel de tribune], altele aparţin unor ziarişti nemulţumiţi că n-au putut să scrie ce au vrut, iar a treia categorie este cea a redactorilor daţi afară de un ziar, care şi-au făcut propria gazetă.
Am numărat 4 cotidiene, 8 săptămânale şi 2 ziare care apar lunar. Nu am pus la socoteală Valea Jiului, pentru că ziarele de acolo nu ajung pe la noi şi oricum, zona aia pare a fi ruptă de judeţul Hunedoara.
Ce m-a nemulţumit şi întristat în acelaşi timp, tot numărând la ele, e faptul că, în România anului 2007, unii patroni de ziare - fie ele şi locale - se comportă ca şi cum Internetul ar fi o altă lume, care nu-i priveşte.
Nu citesc ziare decât foarte rar. ÃŽmi ajunge cât “trudesc” la tehnoredactarea lor, iar dacă vreau să obţin o informaţie, e foarte probabil să o găsesc pe Internet. Majoritatea ştirilor le aflu din feed reader, iar jurnaliştii care se respectă au deja un blog, pe care e foarte probabil să le găsesc editorialele care mă interesează. De fapt, de vreo jumătate de an, citesc mai multe bloguri decât articole din ziare.

Aceasta este o realitate care nu mai poate fi ignorată mult timp: Internetul va lua “faţa” ziarelor, iar dacă nu eşti prezent pe Internet, nu exişti! Pe cuvântul lui Google!
Sau hai s-o luăm altfel… să presupunem că vreau să aflu ştiri din Hunedoara. Caut “ziare din Hunedoara” şi găsesc portaluri cum este ziare360.ro, iar de aici totul e simplu. Pentru un ziar care se respectă şi care are pretenţia că este serios, un site frumos, bine structurat şi mai ales funcţional ar trebui să fie pe lista de priorităţi. Nu mai vorbesc despre posibilitatea de a vinde spaţiu publicitar pe site şi de a creşte, astfel, veniturile ziarului. Nu demult citeam pe undeva că unele ziare nu vor mai apărea decât online. Atâta timp cât ai mai mulţi cititori online decât pe varianta tipărită, de ce să mai strici hârtia? Publicitatea se poate vinde şi pe site… Asta ţine deja de viitorul nu foarte apropiat, însă existenţa unui ziar în mediul online este, zic eu, vitală.

Şi dacă tot m-am lungit atâta, pun aici şi lista ziarelor cu acoperire judeţeană din Hunedoara. Pentru cele care nu au link-uri… mult succes!

Cotidiene:
Cuvântul Liber
Hunedoreanul
Servus Hunedoara
Mesagerul Hunedorean

Săptămânale:
7 Zile Hunedorene [deocamdată e doar domeniul, ziarul e micuţ, abia a făcut ochi! nu vor să apară pe net, ca să vândă ziarul...]
ABC
Accent Media
Călăuza [noastră]
Euro Piaţa Hunedoreană [a murit între timp]
Lumea de Azi
Replica
Săptămâna Integral HD [a murit între timp]

Lunare:
Hunedoara Magazin
Euro Transilvania

P.S.: Un mare plus pentru Servus Hunedoara, care are un site cum încă n-a văzut giudeţu’. Felicitări!

POVESTEA LUI BOB: Acum vreo doi ani şi ceva, lucram la ziarul Cuvântul Liber, în Deva. Dulci zile de frecat menta şi de băut cafea la parterul clădirii CEPROMIN [acolo-s multe redacţii de ziare + o televiziune] cu prietena mea Miha… Fix cu Miha la cafea eram când a apărut Maiaşu’, cameraman simpatic de la Antena 1 Deva. Avea în mână o hârtie de 500 de mii de lei. Eu nu-l cunoşteam, dar între el şi Miha a avut loc următorul dialog:

Miha: Salut, ce faci? De unde ai atâţia bani [or something]?
Maiaşu’: De la prietenul meu, Bob.
Miha: Å¢i i-a dat împrumut?
Maiaşu’: Nu, l-am fraierit.
Miha: ÃŽi bogat Bob ăsta! Nu-mi faci şi mie cunoştinţă cu el?
Maiaşu’ [trăgându-se pe cur]: Aaa, păi nu e pe-aici acum, e plecat în concediu, nu l-am văzut de vreo două săptămâni!
Miha: Na bine, ceau!

Eu: Cine dracu’-i Bob ăsta?
Miha: Aaa, e prietenul lui imaginar.

Buun… profitând de faptul că Maiaşu’ credea sau vroia ca noi să credem că Bob e în concediu, după vreo două zile, ni l-am însuşit [pe Bob, da]. Într-o bună zi, i-am comunicat Maiaşului că “Bob e cu noi acum”.

Multă vreme, bietul Bob a fost nevoit să se împartă între mine şi Miha, şi nu cred că i-a fost uşor. Între timp, eu m-am mutat la Cluj, iar Bob a mers cu mine acolo, astfel că Miha a fost nevoită să-şi găsească un prieten real.

Au trecut mai bine de doi ani şi Bob mi-a rămas la fel de credincios. A fost cel mai bun prieten imaginar pe care l-am avut vreodată. El chiar este, în viziunea multor femei, bărbatul ideal: nu bea, nu fumează, nu merge la curve. Şi nu există. Dar pentru că eu nu sunt… la fel ca toată lumea, am hotărât ca relaţia mea cu Bob să se încheie aici. A fost frumos cât a durat [poftim traducere din engleză! sună ca porcu'!], dar eu vreau altceva. Bob nu a murit, dar începând de azi, pentru mine el este doar o amintire.
Iar locul îi este luat de… Miţă [sau Mihăiţă]!
Dacă ceea ce se întâmplă pe scena politică românească nu ar fi atât de penibil, aproape că aş fi fost tentată să fac o comparaţie între preluarea funcţiei de preşedinte de către Văcăroiu şi transferul Bob-Miţă, dar diferenţele dintre Văcăroiu şi Băsescu sunt invers proporţionale celor dintre Miţă şi Bob. În timp ce România pare să se ducă în cap cu un preşedinte - fie el şi interimar - pe care nu l-a votat nimeni, transferul de “putere” asupra mea este unul în favoarea lui Miţă - care e, aşa cum zicea o reclamă veche [sau mai multe], nou şi mult mai bun!

Miţă are cei mai frumoşi ochi PUNCT. Liz Taylor? O nimica toată, o biată eroare genetică. Ochi mov… aşa, şi?
Miţă e un tip inteligent şi extrem de simpatic.
Miţă are simţul umorului.
Miţă lucrează într-o agenţie de publicitate.
Miţă are cam aceleaşi păreri despre chestii ca şi mine. Diferenţele de opinie nu sunt decât polii care se atrag.
ÃŽn fine, aţi prins ideea.

BOB A MURIT, TRĂIASCĂ MIŢĂ!!!

Sunt, probabil, prima care postează [nu pot să zic "care scrie"] ceva despre un film pe care nu l-a văuut. E vorba, desigur, despre filmul “300″. După lansarea lui, toată blogosfera românească a avut ceva de zis. În general, nu citesc despre filmele care nu mă interesează, dar azi am nimerit pe blogul lui Tudor şi am văzut cea mai tare “recenzie”:

Deci Visurât vrea să ştie care sunt cele trei lucruri pe care i le-aş cere peştişorului de aur:

Esti (ca blogger) la pescuit. Si bei o bere, stai cu undita in mana, te uiti la apa, apa se uita la tine (iti dai seama ca se uita la tine doar atunci cand ai baut destula bere) si deodata musca. Te lupti cu pestele, el cu tine, dar, tu fiind superior il biruiesti.
Dar ce sa vezi? Nu se poate?. E chiar pestisorul de aur.
Si vrea sa`ti indeplineasca 3 dorinte.
Care`s alea trei dorinte?

1. Ştiu că e un clişeu, dar prima dată aş cere ca oamenii la care ţin să fie sănătoşi. Eventual şi eu, dar alţii sunt prioritari.
2. O călătorie în jurul lumii, la propriu, adică să văd cam tot ce e de văzut [şi să nu-mi fac griji pentru bani sau timp]. Pentru patru persoane!
3. Bani sau înţelepciune? Banii oricum se duc aşa cum vin, aşa că aş cere să fiu mai înţeleaptă. Şi mai… a, da, mi s-au terminat dorinţele. No, bun.

UPDATE: Leapşa merge mai departe la următorii: Licurici, Mirandolina, Sorel, De Ce?, Andaa şi Gez.

Că tot a fost Paştele şi, probabil, aveţi timp liber, vă sfătuiesc să băgaţi un ochi la Romer!can.

Ye shall not know paradise until ye hath tasted of cozonac şi pasca cand it’s fresh.

Tolo zice că:
Nu e ca in “Anatomia lui Grey”. Nici ca in “ER”. Nici ca in “La Urgenta”. Nici ca in “Moartea domnului Lazarescu”.

In filmul SMURD totul curge mult mai repede, e mai mult singe si medicii sau asistentele n-au timp sa arunce la cos sau sa bea o cafea la Starbucks intre doua interventii.

Sistemul medical de urgenta din Romania poate fi sprijinit daca intri aici si faci astfel incit 2% din impozitul tau sa intre in conturile SMURD, in loc sa de duca tot la buget. Statului ii ramine 98% din impozit. E suficient.

Zilele trecute am observat o reclamă mai veselă decât de obicei în Yahoo Mail. M-am uitat, ca niciodată, cu atenţie, şi am observat că era pentru Click Net. Nu e prima reclamă românească pe care o văd la Yahoo, probabil că sunt mai multe, treaba lor. Ce mă amuză pe mine e că în România anului 2007 se promovează cu atâta sârg un serviciu de Internet prin dial-up. E adevărat că sunt multe localităţi care încă nu beneficiază de minunatele servicii broadband de la RDŞ & Co., dar eu zic că dial-up-ul mai are câţiva ani, cel mult, până să devină istorie. Şi când mai văd şi pe TV reclamele alea triste cu “înainte eram nimeni, acum pot fi cine vreau eu”… fraţilor, that is so 90’s!!! Suntem în 2007, ştim la ce foloseşte Internetul, mi se pare de-a dreptul aberant să mai veniţi cu faze ca asta.
Nu ştii cine eşti? Pentru ce eşti aici? Citeşte o carte, găseşte-ţi ceva în care să crezi, nu intra pe net ca să fii oricine, că nu aşa o să ajungi cineva, cel mult o să te complaci în anonimatul pe care ţi-l garantează Internetul şi vei ajunge un om trist cu mai mulţi prieteni virtuali, cu @ în nume, decât oameni adevăraţi.

Am “copt” de mult postarea asta, adunând încă dinainte de Paşti screenshot-uri cu statusurile oamenilor din lista mea de Yahoo Messenger. Am 225 de oameni în listă şi nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să rămân “singură”. Iată o mostră din înţelepciunea de care am eu parte zi de zi. Dacă le studiaţi puţin, o să vedeţi statusuri simpatice, o poză cu Tăriceanu şi… hai că vă descurcaţi voi. Enjoy!
De mâine intrăm în pâine, gata cu lenevitul!

Combinaţia “perfectă”. No comment.

“Noul gust al prospeţimii” este sloganul adoptat de Artima de câteva luni. Azi am fost la supermarket-ul Artima din Deva şi am văzut aşa:

- roşii la 5,99 lei/kg, TOATE MUCEGĂITE
- doi paşi mai încolo, roşii la 6,99 lei/kg, relativ proaspete.

Îmi pare rău că nu am făcut poză, dar mă enervasem prea tare. Dacă ăsta e noul gust al prospeţimii, să-l savuraţi voi, bă!

Tudor Chirilă are blog.

Şi nu numai că are blog, dar chiar încearcă un joc foarte interesant, un fel de “leapşa cu 21 de cuvinte“. Ce cuvinte ai alege dacă, peste două săptămâni, ai fi limitat la un număr de 21? Douăzecişiunu de cuvinte care să-ţi exprime nevoile, stările, visele, amintirile.
Citeşte “povestea”, alege-ţi 21 de cuvinte şi hai să vedem ce iese. Eu am ales:

1. Tu [şi merci că-mi citeşti blogul, M.!]
2. Eu
3. Dragoste
4. El
5. Ea
6. Mama
7. Tata
8. A face
9. A râde
10. A munci
11. A vrea
12. A avea
13. A asculta
14. A citi
15. A merge
16. Muzică
17. Ploaie
18. Mâncare
19. Medic
20. Fericire
21. A crede

Şi o motivaţie:
Nu am stat foarte mult să aleg cuvintele fără de care nu aş putea trăi, dar mi-ar fi trebuit o listă mult mai lungă. Totuşi, am renunţat la Pepsi, ciocolată [în favoarea ploii!] şi multe alte cuvinte importante.

Mi-am propus să fiu foarte sinceră cu mine şi, în urma alegerii celor 21 de cuvinte, constat că am devenit îngrozitor de pragmatică. Nu e un lucru deloc bun pentru visătoarea care sălăşluia, cândva, în mine, dar cel puţin eu voi putea spune “Eu vreau un medic” atunci când cele 21 de cuvinte mă vor limita, iar starea precară de sănătate va reclama un consult.
[...]
Tocmai constatat că am omis ŢIGĂRILE, dar bănuiesc că voi putea mima… dacă nu, am încurcat-o. Totuşi, nu vreau să renunţ la nici un cuvânt din listă, deşi verbul A CREDE era cel ameninţat. Prefer să cred ceva sau în ceva decât să continuu să fumez până când voi avea nevoie de doctor.

P.S. Îşi imaginează cineva cum ar fi să scrii un blog folosind MEREU ACELEAŞI 21 de cuvinte?