Denisa Bârgău ✿

Abia acum am ajuns acasă şi, deşi, teoretic, trebuia să pot lega nişte idei, oboseala + cele două beri băute azi mă cam doboară. Prin urmare, o să mă folosesc de dragele de liniuţe şi voi nota ideile aleator:

- Având în vedere viaţa mea destul de plictisitoare, pot spune că m-am distrat chiar şi atunci când Arhi m-a determinat să sar în apa care era… ceva mai adâncă decât credeam eu. Noroc că ştiu să înot, cu ocazia asta am aflat că nu se moare dinr-o săritură dintr-un salt [whatever].
- Mărturisesc că nu-l credeam pe Zoso atât de “uman” pe cât este. Pe cuvânt, aveam impresia că e un nene foarte serios şi grav… nu că ar fi neserios, da’… aţi prins ideea.
- În schimb, Iulian Comanescu mi-a lăsat impresia unui tip mult prea serios ca să se “coboare” la nivelul “glumelor noastre de tabără”. Şi din ce am văzut, şi din ce a scris. Da’ e OK, nu muşcă.

////////// pauză de somn //////////

Acum îmi beau cafeaua dublă şi mi-am propus să scriu, aşa cum am promis, mai mult despre Blogaria.

După o noapte nedormită [niciodată nu dorm în noaptea dinaintea unei plecări], blogger-wannabe Denisa – adică io am luat trenul spre Bucureşti, unde mă aşteptau, la o bere, Sebi şi Vlad. Ne-am dat oţâr’ cu metroul şi i-am găsit pe Piticu şi pe Inn0cente/Anca, care ne-au “târât” în Herăstrău ca să fotografiem veveriţele pentru care scrie Andressa. Ahum…
Pentru că nu prea erau veveriţe şi mai ales pentru că aveau de lucru, Anca şi Piticu ne-au părăsit; am stat la o bere-două-trei cu Axella, o cititoare a lui Sebi, apoi am plecat la duş şi la o întâlnire cu alţi bloggeri pe care eu nu îi întâlnisem încă: Gramoşii, Goja şi Greger. Mi-au plăcut Gramoşii, sunt tare de treabă.
După o pizza şi alte beri [bravez, n-am băut decât două, dar la cât eram de obosită, două sunt multe], am plecat la somn. Aici trebuie să le mulţumesc lui Paul şi Adrianei pentru găzduire şi pentru apa de la duş.
Dimineaţă, prin nu ştiu ce minune, m-am trezit fix la primul ţâr al telefonului pe care-l pusesem să sune la 8. Mi-am injectat o cafea în venă, am cumpărat ţigări şi-un Pepsi pe care apoi l-am plimbat cu mine tot drumul, iar pe la 10 jumate eram lângă “cartoful” din P-ţa Revoluţiei. Acolo au apărut, pe rând şi nu “în ordinea numerelor de pe tricouri”, ceilalţi bloggeri. Unii mai devreme [Boyarul], alţii în ultima clipă. Ana a făcut prezenţa, ne-a notat pe o hârtiuţă [iar lui Sebi îi tot spunea Dragoş], apoi am plecat.
Neisprăviţii – respectiv eu, Sebi, Piticu, Zoso, Arhi, Lovingvama şi Swamp am stat în spate, unde s-a întâmplat distracţia, aşa cum se face în orice “excursie cu autocarul”, iar scorţoşii în faţă, ca nişte oameni serioşi ce se aflau. Drumul până la Ruse a fost o nimica toată în comparaţie cu drumul pe tren de la Deva la Bucureşti, aşa că mi s-a părut că am ajuns foarte repede. Au mai scris şi ceilalţi bloggeri despre vameşul frustrat care avea nevoie de cazierul Anei ca să ne lase să-l trecem graniţa pe minorul Swamp. Oricum, îl anunţ pe această cale că nu l-am vândut la kil, e acasă şi e relativ sănătos.
Odată ajunşi la hotelul Luliaka, oamenii serioşi au coborât din autocar şi au plecat să se cazeze, iar noi, grupul vesel, am mai încercat o glumă: am rămas în autocar, să vedem dacă ne simte cineva lipsa. Nu a venit nimeni după noi, aşa că am mers cuminţi la recepţie.
Un moment extrem de simpatic a fost atunci când, întrebat de Ana cu cine va dormi, Sebi i-a răspuns, după o ezitare: “Cu Denisa”. [răutate] În momentul ăla am simţit zeci de ochi PE MINE, inclusiv ai lui Zoso, care, de atunci, nu a făcut decât să-şi tragă de puţă ca să-i pară că o are mai lungă decât Sebi. Nu a reuşit. [/răutate]
Am mâncat salată bulgărească – nici o masă fără salată bulgărească! – şi ciorbă de peşte şi încă ceva [nu mai ştiu ce] cu cartofi prăjiţi, între timp am intrat şi în piscină, mă rog, mai mult m-am aruncat decât am intrat, iar pe la 4 PM ne-a chemat Călin Fusu la ceea ce spera el că aveau să fie discuţii serioase. Din păcate pentru el, foarte puţini bloggeri au şi vorbit ceva. Totuşi, a propus nişte chestii interesante, printre care reclamele plătite mai bine decât AdSense, care AdSense ne-o fi drag, dar poate fi uşor înlocuit cu reclamele Neogen, dacă sunt plătite mai bine.
Fetele de la Neogen Bulgaria ne-au povestit despre piaţa şi utilizatorii de Internet din Bulgaria, iar un aspect interesant ar fi acela că Yahoo Messenger nu se bucură nici pe departe de popularitatea pe care o are în România; la ei, ICQ e “de bază”.
Seara, la masă, am vrut să beau vin roşu dulce, dar chelneriţa încruntată nu a prins ideea. Iar cuvântul pe care mi l-a spus Călin şi care trebuia să însemne “dulce” s-a dovedit a fi inutil, pentru că eu tot vin sec am primit. Daaaaaaar Călin mi-a adus o sticlă de Corrido Sangria pentru care îi mulţumesc încă o dată, că taaare-a mai fost bun!
Ne-am mutat, după masă, în lobby, iar pe la 12 AM, răpuşi de oboseală, unii dintre noi au plecat la somn. Nu am adormit imediat, drept pentru care, pe la 2, mi-am auzit numele strigat de afară. Era Zoso, care m-a asigurat că eu auzisem doar ceea ce-mi fusese adresat mie, restul era “carne pentru Sebi”. Copii nărozi.
Despre ce s-a mai întâmplat în noaptea aia nu pot să povestesc, pentru că nu am participat la nimic. Asta e, am dormit ca o tocilară şi am ratat distraţia.
Dimineaţă [adică pe la 12, când am fost trezită, cu greu, cred] am aflat că nu e indicat să mai fac baie în piscină, aşa că am băut cafea, am mâncat şi am cam plecat la Ruse, unde trendinezii se duseseră la şoping. Ne-am plimbat prin căldura ucigătoare, apoi ne-am întors la hotel, pentru că Boyarul [dacă-mi amintesc bine şi dacă nu-l confund iar cu Iulian Enache] îşi uitase cartea de identitate.
Încă vreo oră şi ceva şi eram înapoi în Bucureşti, cu Swamp nevândut şi cu amintiri ce tocmai au fost, parţial, scrise aici.
La 23.50 eram în trenul care m-a adus acasă, unde un tip care mergea la Sibiu mi-a vândut un pont: ultimul compartiment al trenului era gol, dar puţea. La fix! În compartimentul meu erau încă patru oameni şi muream de cald, plus că intenţionam să şi dorm, iar pe scaunele din rapid NU se poate dormi. Aveam nasul înfundat [şi nu am folosit picăturile Bixtonim, ca să pot sta în compartimentul ăla, care era vecin cu buda], deci m-am dus frumos şi m-am întins pe trei scaune. Nu am dormit decât vreo două ore; la 8 şi ceva dimineaţa eram în Simeria, pe la 9 şi ceva acasă, iar la 12 jumate am plecat la lucru. Acasă am mai ajuns azi noapte la 2. De-aia nu am apucat până acum să scriu despre Blogaria.
Acum sunt relativ odihnită şi cum Cipri – şeful meu – mă tot întreabă de sănătate, mă văd nevoită să-mi închei relatarea.
Şi acum, concluzia: a fost frumos şi mă bucur că, datorită în primul rând lui Sebi şi în al doilea rând oamenilor de la Neogen, am avut ocazia să cunosc atâţia bloggeri. Nu ştiu dacă va mai exista şi Blogaria 2008, dar dacă da, aş vrea să particip şi promit să vorbesc şi eu. Măcar atunci o să am despre ce.