Denisuca – nevastă de Coşmar

Anul ăsta am avut cam de multe ori impulsul de a face “curăţenie generală” – fie că asta a însemnat o oarecare ordine în viaţa profesională, fie că am aruncat la gunoi unele sentimente care-mi făceau rău, fie că mi-am aruncat o mare parte din suvenirurile care, prin prezenţa lor, îmi produceau suferinţă… şi nici blogul, blogroll-ul sau rss readerul n-au scăpat de “măturat”.
M-a şocat un blogger când mi-a zis că nu mai are nici un blog românesc în feedreader, dar acum îi cam dau dreptate. Primeam feedurile de la aproximativ 250 de bloguri sau site-uri româneşti şi-mi pierdeam o grămadă de timp citindu-le, mai exact marcându-le ca “citite”. Aşa că azi iar mă ocup de curăţarea readerului. Rămân doar blogurile oamenilor pe care îi cunosc sau îi citesc de mult şi cu drag, în rest… prea mult balast. Prea multe filmuleţe de pe Youtube, prea multe bancuri reciclate şi prea multe informaţii de kkt, la mâna a treia.
Dacă vreau ştiri, le iau de la Zoso sau Piticu sau, în cel mai rău caz, de pe Hotnews. Blogurile pe care le mai citesc le citesc pentru opiniile exprimate acolo. Dacă e cazul. Dacă nu, sănătate!

…piticii mei de pe creier, adică.
Astăzi, vi-l prezint pe piticul responsabil cu pixurile. Să-i zicem Pixulescu. Deşi se pare că piticul cu pricina exista pe creierul meu încă din fragedă pruncie, el nu şi-a făcut cu adevărat simţită prezenţa decât relativ recent, adică de vreo patru, cinci ani.

De ce spun că îl aveam din copilărie? Păi, îmi povesteşte mama că umblam prin casă cu un caiet sub braţ şi cu mâinile pline de pixuri şi creioane. Şi coloram, scriam şi mâzgăleam în draci.
Multă vreme, Pixulescu şi-a văzut de ale lui şi m-a lăsat în pace, ca să revină în forţă în urmă cu câţiva ani, când începuseră să apară şi pe la noi pixuri colorate, cu modele diverse [pixurile "Atlas", care costau cam 1.000-2.000 de lei, mi-au plăcut pentru că scriau mişto şi se pare că o vreme m-a interesat doar aspectul ăsta, nu şi felul cum arătau instrumentele de scris].
La scurt timp după terminarea liceului [acum mă zgârii pe ochi că n-am avut pasiunea asta pe-atunci, pentru că realizez că din 30 de colegi, măcar unul o fi avut pixuri faine, numai bune de furat], m-am angajat. Într-o redacţie de ziar, unde lucrau ziarişti, adică oameni care primeau, pe la conferinţele de presă la care mergeau, pixuri personalizate. Colorate, inscripţionate, ce mai, o nebunie! Şi-a început Pixulescu să dea din picioare; trebuia să am multe pixuri, toate pixurile! Cu unii colegi mi-a mers, alţii ţineau la ele şi eram nevoită să le fur.
M-am “plimbat”, apoi, prin mai toate redacţiile de ziare din Deva şi am adunat câteva sute de pixuri de toate “naţiile”, modelele şi culorile posibile. S-au adunat, până la urmă, vreo 500 de pixuri [give or take, nu mai ştiu sigur câte am].

Ce se vede în poza de mai sus e doar o parte din colecţia mea de pixuri. Pixurile “domnoase”, metalice, cu valoare sentimentală [normal că am şi aşa ceva!] sunt prin alte cutii. În general, nu prea cumpăr pixuri, pentru că le fur de la prieteni şi colegi, care-au ajuns să găsească scuze din cele mai variate ca să scape de mine şi Pixulescu. Mulţi folosesc scuza asta: “E singurul meu pix şi dacă ţi-l dau, nu mai am cu ce scrie”, dar de obicei am la mine pixuri “naşpa” pe care le ofer la schimb, însă unii, mai inventivi, motivează că pixul pe care-l vreau eu e cadou de la soţ/soţie/iubit/iubită şi nu mi-l pot da.
Persoanele care mă cunosc de puţin timp, atunci când află despre pasiunea mea, îmi promit că-mi vor strânge [multe] pixuri, însă până acum, un singur amic mi-a adus o pungă plină cu pixuri de tot felul. Aşa că de-acum nu mai aveţi nici o “scuză”: ca să mă cunoaşteţi cu adevărat, trebuie să-mi citiţi blogul, iar dacă-mi citiţi blogul veţi afla despre Pixulescu pasiunea şi, implicit, colecţia mea de pixuri. Şi, dacă mă iubiţi, lăsaţi pixurile să vină la mine!!!
Unul dintre cele mai valoroase pixuri din colecţia mea este un Parker negru, pe care l-am primit de la Riyad, un fost prieten. Locuia în Arabia Saudită şi a mers într-un week-end în Dubai. Întors acasă, la doar câţiva kilometri de Riyadh, capitala Arabiei Saudite, omul a realizat că-şi uitase pixul în hotelul din Dubai. Şi s-a întors după el [distanţa Riyadh - Dubai nu e tocmai scurtă]. Un pix cu o asemenea poveste nu putea să nu facă parte din colecţia mea, nu?
Recent, plimbându-mă prin Diverta, am găsit nişte linere cu o formă tare interesantă, aşa că am făcut cea mai “mare” investiţie de când colecţionez pixuri: am dat 24 de lei pe un pix.. roz! Da’ e frumos tare, zău că nu-mi pare rău!

Pixulescu vă mulţumeşte că aţi citit această postare şi vă roagă, pe această cale, să nu fiţi egoişti şi să lăsaţi pixurile să vină la mine! Eu le păstrez şi peste cinci ani ele vor fi în “stare de funcţionare”, pe voi v-a ţinut vreun pix cinci ani?

Aoleeeeu, de când am primit leapşa asta de la Netics şi n-am ştiut de ea!
Azi îmi admiram oole pe Technorati şi-am descoperit-o, aşa că o să pun trei – nu cinci – melodii care-mi plac mult:

poets of the fall – lift
direcţia 5 – tărâm de vis
fly project – raisa

Toată lumea se plânge de lipsa timpului. “N-am timp nici să respir, de timp liber nici nu mai poate fi vorba”. Ştiu cum e, am fost şi eu aşa, cândva. Dar acum am destul de mult timp liber, uneori chiar enervant de mult timp liber, aşa că dacă sunteţi interesaţi, vând.
Cumpără cineva?

“Oropsiţii” care, la fel ca mine, stau în afara Bucureştiului şi nu primesc catalogul de la IKEA îl pot vedea online aici.
Şi pentru că mie-mi plac chestiile tipărite, poate face cineva un pustiu de bine şi mi-l trimite mie?

Update: Catalogul IKEA 2009 este disponibil aici.

În data de 24.09.2007, între orele 13-14, în faţa Teatrului Municipal Deva s-a desfăşurat un miting de protest al reprezentanţilor presei din municipiul Deva, miting care a fost autorizat conform prevederilor legale în vigoare. La această manifestaţie au participat un număr de aproximativ 60 de persoane în majoritate angajaţi ai presei locale care au protestat înpotriva violenţei manifestate de directorul teatrului. În timpul desfăşurării manifestaţiei, un număr de 11 angajaţi ai Teatrului Municipal au organizat o contramanifestaţie, fapt ce constituie o încălcare a prevederilor legii 60/1991 art.26 aliniatul 1 litera g) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
Efectivele de jandarmi au procedat în conformitate cu prevederile legale sancţionând grupul de participanţi la contramanifestaţie cu amendă contravenţională în cuantum de 500 lei pentru fiecare participant.
de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara “Decebal”

Background: Peste 50 de jurnalişti hunedoreni au protestat în faţa Teatrului | Rămâne cum am stabilit: luni la ora 13 | Protest al jurnaliştilor hunedoreni faţă de agresivitatea unor directori de instituţii | Teatrul meu, moşia mea…

UPDATE: Se pare că primarul Devei, Mircia Muntean, a INTERVENIT pe lângă ministrul de Interne pentru ca Jandarmeria să retragă aceste amenzi. Noi să fim sănătoşi… nu?

Luat de la De Ce?.
Sunt foarte cuminte, pentru că e PC-ul de la muncă, unde n-am prea multe prostii:

- Antivirusu’
- Windows nag
- nelipsitul Yahoo Messenger
- Local Area Connection
- Volume
- GMail notifier
- SoundMAX Digital Integrated Audio

De luat îl puteţi lua după bunul plac.
P.S.: Acasă e… prăpăd!

Site-ul ipernity.com mi-a fost recomandat de curând de un amic care, sătul de limita de 200 de fotografii a contului oferit gratuit de Flickr, a căutat şi a găsit o “copie” a Flickr, dar cu mai puţine limitări.
Ce-am observat până acum e limita de 200 MB/lună la upload, ceea ce nu e tocmai rău.

Pagina mea este aici şi am creat şi un grup, România, unde vă invit să adăugaţi fotografii care să arate România aşa cum o vedeţi voi.

thx Seelview

Aşa cum am promis, am revenit cu poze de la mitingul de protest faţă de comportamentul unor directori de instituţii, miting la care au participat peste 50 de jurnalişti din judeţ, inclusiv din Valea Jiului.
Directorul Teatrului, Nicodim Ungureanu [hai că-l ştiţi, e tipul chelios din reclamele la Golden Brau], nu şi-a făcut apariţia [cică era plecat], în schimb au venit câţiva actori şi-o regizoreasă doamnă regizor, toţi supăraţi că stricăm imaginea teatrului – noi n-am avut nimic cu teatrul, doar cu directorul lui, dar acesta a preferat să-şi trimită angajaţii să “stea de vorbă” cu noi.
Vedeţi în poze cam care a fost atmosfera.

Click pe poză sau aici pentru album.

RELATĂRI: Hunedoara Expres | Hunedoreanul | Servus Hunedoara | Replica