Chiar nou nu e, pentru că e al treilea an în care în incinta Hotelului Rusca din Hunedoara funcţionează şi un club. Dar e renovat, are alt nume şi arată binişor. Se numeşte Empire şi am pus şi alte poze aici.
Archive for October, 2007
Din nou despre Cosmo
De data asta, un articol intitulat “A murit Cosmopolitan” şi scris de Ermina, o fată deşteaptă, care a ajuns şi ea la concluzia că “noul” Cosmopolitan, respectiv Cosmopolitan fără Elena Francisc, este un gunoi. Citiţi articolul, merită!
Sunt o “femeie obişnuită”

[Foto: Unilever.com]
Compania Unilever mă consideră o femeie obişnuită. Pentru mine, cuvântul ăsta are o conotaţie oarecum negativă. “Oameni obişnuiţi” mai sună cumva, dar “femei obişnuite”… te duce cu gândul la “multe şi proaste”.
Am aplaudat manifestul Dove pentru frumuseţea adevărată, deşi eram conştientă că brandul Dove aparţine unei companii care, în timp ce afirmă că este alături de femeile care nu au dimensiunile 90-60-90, ba mai mult, că susţine femeile pentru care “frumuseţe” înseamnă şi altceva în afară de un corp de fotomodel, îşi promovează celelalte branduri tocmai folosind fotomodele şi adresându-se femeii Barbie. L-am aplaudat pentru că era binevenit, era ca o gură de aer între toate reclamele stupide care promovau, într-un fel sau altul, perfecţiunea [presupus] reprezentată de dimensiunile “ideale”.
Da, oamenii de la Unilever sunt ipocriţi. De ce să faci un manifest pentru “frumuseţea adevărată”, unde dezvălui şi dezaprobi modul în care este deformată realitatea, dacă restul brandurilor tale continuă să se promoveze prin exact acel tip de reclame?
La mai multe luni după transformarea brandului Dove într-unul prietenos cu grasele şi urâtele din lumea întreagă, a apărut şi-un chestionar – pe care l-am completat şi eu – în care consumatoarele erau rugate să-şi spună părerea despre noul lor mod de abordare a frumuseţii. Îmi amintesc că am răspuns la întrebări ca “Simţi că Dove e mai aproape de tine bla bla?” – mă rog, ceva în genul ăsta. Iar acum aflu şi ce reprezentăm, eu şi alte femei ca mine, pentru Dove: pulime. Sunt o mică parte din cele o mie de “femei obişnuite” care au completat chestionarul şi le-au dat ocazia celor de la Dove să se laude că toată campania-minune a funcţionat. Fraierele au pus botul, ei vând mai multe produse, pentru că – nu-i aşa? – graselor le place să ştie că există produse create special pentru ele, că există o firmă care le înţelege şi nu le critică, o firmă care le “place” aşa cum sunt.
De ce să cumperi produse Nivea, care par să li se adreseze doar silfidelor fericite, blonde şi îmbrăcate în albastru, când poţi să dai banii pe produsele Dove, că ăia-s de treabă şi pun şi grăsuţe-n reclame?!
Lele de la Orăştie [2]
Acum o lună jumate, am pus pe YouTube un filmuleţ de la Zilele Teliucului din jud. Hunedoara. Iar azi am descoperit un filmuleţ mişto, tot cu “Lele de la Orăştie”. Aici.
Read the rest of this entry »
Pfff! Am ajuns pe blogul Ciutacului!
De obicei, la calculatorul meu nu prea umblă nimeni.
Iar când ajung acasă şi am multe bloguri şi chestii de citit şi de văzut, deschid readerul şi fie citesc printre rânduri, fie deschid paginile care mă interesează într-un nou tab. Aşa se face că aseară, văzând că WhiteWolf a trecut pe un domeniu .ro, am dat un click dreapta şi open link in new tab şi am continuat să citesc alte chestii. Iar când am terminat cu blogurile şi chestiile din reader, am trecut la tab-uri.
Cum spuneam la început, la calculatorul meu stau doar eu, aşa că nu avea cine să-mi deschidă blogul Ciutacului într-un nou tab. Şi totuşi, cum am ajuns pe ciutacu.ro? Păi, uite cum:
Mno, mai intraţi de-acu’ pe blogul lui WhiteWolf, dacă vreţi să-l citiţi pe Ciutac! Aşa o fi ajuns el la PR5. ![]()
Denisuca goes international
După cum aţi observat – dac-aţi observat – de vreo două zile tot construiesc la blogul ăsta.
Mii de mulţumiri celor care m-au ajutat până acum – Orădeanul, Zoso şi cel-al-cărui-nume-nu`l-pot-spune – şi alte câteva mii de mulţumiri anticipate
celor care mă vor ajuta de-acum încolo, că mai vreau chestii.
Blogul e relativ chel deocamdată, dar cu răbdare şi tutun, o să arate aşa cum vreau eu de muuult timp să arate. Bine, sper să nu cad în extrema cealaltă şi să-l împopoţonez mai tare decât era denisuca.ro.
Aşadar, bine-aţi venit pe noul meu blog! Dacă vă place ce vedeţi sau dacă nu, lăsaţi un comentariu. Me needz feedback! ![]()
Cu ochii pe radio
Din când în când, atunci când folosesc transportul în comun, mai renunţ – din diverse motive – la căştile de la mp3 player şi fie îmi pun mintea “on hold”, fie ascult ce se discută în jurul meu. În Hunedoara, “transport în comun” înseamnă nişte microbuze răblăgite care circulă pe vreo două rute. Iar “2″-ul e întotdeauna plin de bătrânei care nu ştiu ce fac, dar circulă într-o veselie. Probabil că alternativa celor mai tineri o reprezintă taxiurile, pentru că au tarife destul de mici, cel puţin în comparaţie cu celelalte oraşe din judeţ.
Astăzi am surprins o conversaţie între doi bătrânei, dintre care unul avea – el a zis – 88 de ani. Bine, e puţin spus “am surprins”, pentru că toţi pasagerii au auzit conversaţia cu pricina.
Bătrânul cel mai mai bătrân îl întreabă pe celălalt:
- Auzi, tu mai ţii minte că ţi-am dat eu o broşură, se numea “Religie şi societate”?…
- [era evident că nu-şi aminteşte] Da…
- Aşa se numea, ştii că ţi-am dat-o. O mai ai?
- Ăăăă… Da, da, sigur.
- Ştii ce vreau? Să mi-o dai că vreau s-o serosez şi ţi-o dau înapoi. Aia îi o broşură foarte interesantă, să ştii!
- Păi, tu când vii la mine, o s-o găseşti pe masă.
- Da’ io cred că tu te gândeşti la alta, eu zic de “Religie şi societate”. Aia vreau să mi-o dai, că-i foarte interesantă. Şi mai am şi o să-ţi mai dau şi alte broşuri. Vrei?
- Siiigur. Vreau! Oricum eu nu văd să le citesc, dar le dau la copii.
- Am dat drumu’ la aparat acum două săptămâni şi ce crezi că am auzit? Americanii cică vor să-l dea în judecată pe Dumnezeu! Că el îi vinovat pentru toate cutremurele şi enundăţâile şi tot ce se întâmplă şi vor să-l dea în judecată. No spune, cât îs de proşti la cap!
- …
- Acu’, la ora zece, exact azi îs două săptămâni de când am auzit eu cu urechile mele la radio. Şi era şi Robert Turcescu ăsta, că el are emisiunea la ora unu’ şi jumătate, la treişpte jumate, la radio şi zicea şi el – bine, ăsta vorbeşte prostii -, că “a înnebunit natura”. Da’ el nu se gândeşte că şi natura asta oare cine o conduce? Nu tot Dumnezeu? Proşti la cap…
- …
- Şi când am fost săptămâna trecută la nepoată-mea, să-i duc lapte, o dat drumu’ la televizor şi zicea că în America, în… ăăă… California, cică s-aşteaptă un maaare cutremur de pamănt! Oamenii ăştia şi-or pus toată baza în aceasta ţară mare, Oniunea ăăă Ioropiană, adică şi în Oniunea Ioropiană da şi în Statele Unite! Mare prostie…
Ahh, cum le ştii tu pe toate!
Foarte interesant mi s-a părut felul în care vorbea – la unele cuvinte “punea” diacriticele total aiurea: “aceasta ţară”, “pamănt” etc.
Cum arată o pizza de 30 de lei?
Aşa. E foarte mare, credeţi-mă pe cuvânt.
Iar dacă nu mă credeţi pe cuvânt, comparaţi-o cu creionul alăturat, un creion de dimensiuni normale.
Pun pariu că nu m-aţi crezut, nu-i aşa? Nici eu nu am crezut până n-am văzut-o. Face toţi banii, deşi e oţâră cam mare pentru o singură persoană…
Only in Hunedoara.
UPDATE: Pizza poate fi comandată, în Hunedoara, de la Pizzeria Viva, la numărul de telefon 0743-136095. Mulţumiri cititoarei mele Michele pentru această informaţie.
ON. VodafON.
Vodafone a lansat revista ON. Cu informaţia asta şi fără prea multă speranţă, am intrat în magazinul Vodafone din Hunedoara şi-am întrebat, aşa cum părinţii noştri probabil că întrebau, acum 20 de ani, de carne la alimentară, dacă “a apărut revista ON?”. Apăruse şi-am primit-o.
Angajatul Vodafone m-a întrebat: “Da’ de unde ştiaţi de ea?”
“De pe blogul lui Victor Kapra” [păcat că nu putem pune link când vorbim
].
“Aha”.
Am răsfoit-o şi e relativ OK pentru o revistă gratuită, deşi nu îmi dă foarte multe informaţii; te învaţă cum să-ţi faci un blog, cum să nu scrii prostii pe blog [să faci ce zice popa, nu ce face popa, corect?]; prea multă “cultură urbană”, prea mult targetată pe tinerii bucureşteni, o bubă mare într-un titlu: “Faceţi cunoştiinţă!”…
Da’ e primul număr şi sper ca, pe viitor, să am ce citi în ea. Nu de alta, dar ar fi păcat de copacii care se taie ca eu şi alţii ca mine să aflăm ceea ce ştiam deja de pe bloguri.
Ufff, pare un “review” negativ, dar nu e. Mă bucur că a apărut o revistă [gratuită] pentru tineri, mă bucur că Vodafone a investit într-un astfel de proiect, sper să se autodepăşească cu fiecare număr şi în sfârşit, simt că primesc ceva palpabil [da, mă, sunt zgârcită, dacă vreţi voi!] în schimbul sutelor de mii [de lei vechi, clar] pe care le plătesc, lunar, celor de la Vodafone.
Deocamdată atât.
Imaginaţi-vi-l pe văru’-meu Virgil, la un interviu de angajare. Sau mai bine la o întâlnire de afaceri.
- Dumneavoastră sunteţi…?
- Aia cu “soţul patroanei” e luată, aşa că sunt Z… şi… deocamdată atât. Încântat de cunoştinţă!
Pe cuvânt că am nişte neamuri grozave! ![]()
Şi nu, nu ştia de cartea de vizită cu “soţul patroanei”.
7 zile, online
Săptămânalul hunedorean 7 Zile Hunedorene are, în sfârşit, site: www.7hd.ro. Văd că au şi un blog, ceea ce e bine, dar e cam “pustiu”, ceea ce nu e aşa de bine. Oricum, le acord circumstanţe “atenuante”: sunt la început. Succes!
Nici publicitatea nu mai vine la noi!
S-or fi supărat organizatorii Nopţii Devoratorilor de Publicitate că nu-s prea mulţi publivori în judeţul Hunedoara, aşa că au decis: anul ăsta ne vor priva de reclame… Naşpa. Iată, totuşi, care-s oraşele în care va ajunge, anul ăsta, showul lui Jean Marie Boursicot:
12 octombrie – Satu Mare, Teatrul de Nord
13 octombrie – Baia Mare, Cinematograf Dacia
19 octombrie – Oradea, Casa de cultura a sindicatelor
25 octombrie – Timisoara, Filarmonica Banatul
26 octombrie – Arad, Cinematograf Dacia
2 noiembrie – Bistrita, Cinematograf Dacia
9 noiembrie – Iasi, Cinematograf Republica
10 noiembrie – Piatra Neamt, Cinematograf Dacia
16 noiembrie – Craiova, Casa de cultura a studentilor
23 noiembrie – Pitesti, Casa de cultura a sindicatelor
30 noiembrie – Brasov, Teatrul “Sica Alexandrescu”
1 decembrie – Ploiesti, Cinematograf Patria
7 decembrie – Zalau, Casa de cultura a sindicatelor
14 decembrie – Cluj-Napoca, Cinematograf Republica.











on 

