RSS
 

Archive for January, 2008

No more “free” bullshit

31 Jan

ANPC le-o “trage” urât de tot comercianţilor: în 31 ianuarie intră în vigoare – dacă nu se mai ceartă cumva între ei – Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor. Pe site-ul ANPC a apărut un comunicat care spune că legea “vizează combaterea practicilor comerciale incorecte, prin care consumatorul este influenţat să cumpere un produs pe care nu l-ar fi ales dacă ar fi fost în cunoştinţă de cauză”, iar referitor la “reacţia unor operatori economici care au susţinut faptul că ANPC interzice promoţiile «3+1 gratis», ANPC nu a luat o decizie în acest sens, fiind necesară o perioadă de timp pentru a analiza aceste tehnici de promovare a produselor, urmând a ne pronunţa pe fiecare caz în parte”.

Deci, dacă producătorii şi marii retaileri nu fac prea urât, de astăzi sunt interzise promoţiile în care apare cuvântul “gratuit”. Nici reclamele în care copiii sunt îndemnaţi să-şi convingă părinţii să le cumpere anumite produse nu mai pot fi difuzate.

Eu zic că-i un lucru bun. E clar că nimic nu-i gratuit, aşa că această practică a publicitarilor trebuie amendată.

Articol pe larg aici.

Comunicate ANPC:

 
 

Blogroll-ul s-a mutat

31 Jan

Dacă n-aţi observat, am mutat blogroll-ul pe o pagină dedicată, asta pentru că sidebar-ul meu ajunsese mult prea mare. Ştiu că pe unii dintre voi o să-i supere chestia asta, pentru că nu mai aveţi link pe prima pagină => niet SEO, chestii. Asta e decizia mea; dacă vreţi să-mi ştergeţi link-ul din blogroll, eu nu mă supăr.

 
 

Probleme tehnice

31 Jan

Cred că să futură butoanele…

esca

 
 

De râs

30 Jan

Un articol foarte fain, foarte bine scris, despre “Mafia automatelor de cafea”, la Hacky. Zău că merită citit!

 
 

Comentezi? Bine faci!

30 Jan

Am luat şi eu exemplul Gramoşilor şi am instalat pluginul DoFollow. Asta înseamnă că, dacă ai blog sau site şi comentezi pe denisuca.com, link-ul tău va fi “băgat în seamă” de Tata Google.

DoFollow

Aşadar, luaţi de comentaţi! winking [Ciocolata o daţi la nuntă. tongue ]

 
 

Pimp my laptop

30 Jan

Graţie unor oameni de bine, de azi, laptopul meu arată aşa:

laptop denisuca

Al lui Sebi a primit şi un nume, cu ocazia asta.

 
 

Zi să morcovi tu!

30 Jan

Într-o revistă pentru femei, am dat peste o reclamă care se întindea pe două pagini; pe prima era asta:

reclama1

Apoi, pe pagina următoare, ţi se trânteşte în faţă următorul text:

Read the rest of this entry »

 
 

Leapşă: Ce aş schimba la mine?

30 Jan

BlindGirl vrea să ştie ce aş schimba la mine, pentru a ajunge mai aproape de ceea ce îmi doresc să fiu. Ce-aş schimba, de fapt, până la iminenta nuntă.

Aş schimba câte ceva la aspectul fizic, dar în rest nu mare lucru. Aşa cum spune şi BlindGirl, oricum evoluăm, aşa că nu aş vrea schimbări majore, pentru că oricum, la anul pe vremea asta voi fi mai bună decât anul ăsta şi mai puţin bună decât o să fiu peste doi ani. Şi tot aşa.

Tu ai schimba ceva la tine? Ce anume şi de ce?

 
 

Mâţu’ fotograf

30 Jan

Nişte stăpâni curioşi au pus o cameră foto de 1.3 MP la gâtul unei pisici. Camera declanşează automat la intervale regulate de timp, iar animalul se-ntoarce acasă cu pozele locurilor prin care a umblat. Site-ul mâţei aici, iar galeria foto, aici.

 
 

Jackpot!

30 Jan

Automatul de cafea din clădirea în care lucrez a încercat, azi, să mă mituiască. De obicei nu dă băţ cu care să amesteci cafeaua, iar într-o zi i-am dat un leu şi am primit rest doar 20 de bani, în loc de 40 – o cafea costă 60 de bani. Azi i-am “dat” iarăşi un leu şi când a început să scuipe monedele, m-am simţit ca la casino: 11 monede de 10 bani! Jackpot, frate!

Da’ pentru asta tot l-am “pârât”, că e un nemernic. Iar dacă simte vreunul dintre voi nevoia să-i ia apărarea, încercaţi întâi să amestecaţi cafeaua cu o brichetă şi apoi comentaţi! big grin

 
 

Poftiţi la expirăciuni©!

29 Jan

Nu o dată mi s-a întâmplat să descopăr, pe rafturile supermarket-urilor, produse cu termenul de valabilitate aproape expirat. Un iaurt care expiră mâine, o brânză topită care mai e bună două zile ş.a.m.d.. Dacă ştii să cauţi, vei constata, cu uimire, că în spate stau ascunse aceleaşi produse, dar proaspete. Ţie-ţi sunt “împinse” produsele care stau să expire, că doar n-o să le arunce! Şi de ce să le dea mâine la preţ redus, când ţi le pot vinde ţie azi, fără ca profitul să aibă de suferit?

Un exemplu concludent: supermarket-ul Artima din Deva, 29 ianuarie 2008. Brânză Făgăraş care expiră mâine, în faţă, pe raft. Brânză Făgăraş care expiră cândva în 4 februarie, bine ascunsă în spate. Bineînţeles căam “săpat” şi am luat din cea mai proaspătă, deşi trebuia să-mi iau jucăriile şi să plec la alt magazin. Da’ aşa e când te grăbeşti.

Pentru retaileri, noi, cumpărătorii / consumatorii, nu reprezentăm nimic altceva decât rotiţele care fac mecanismul să funcţioneze, generând profituri uriaşe. Alte rotiţe din sistem sunt producătorii, cu care se negociază la sânge preţurile, din cauza cantităţilor mari de marfă cumpărată. Respectul pentru rotiţe nu există. Mecanismul trebuie să funcţioneze, orice-ar fi. Cred că pe 24 noiembrie, voi susţine campania Buy Nothing Day. Nu că s-ar opri maşinăria fără mine, dar să simt că fac ceva, că protestez şi altfel decât defulând pe blog.

P.S.: Că tot am pomenit de minunatul supermarket Artima, mă întreb de ce, de când cu rebranding-ul, singurul POS la care se mai vând ţigări e mereu gol, ca un post militar fără santinelă?… Da’ eu mă întreb, eu aud. Noi să fim sănătoşi şi barosanii să aibă ce mânca. Vorba lu’ Blegoo: Las’ că merge©!

 
 

Şi dacă tot vă recomand…

29 Jan

Dacă tot am ajuns să vă recomand lecturi de dimineaţă, iată şi editorialul scris de mine pentru Hunedoara Quality Magazin, revista pe care am tehnoredactat-o eu şi de care-s tare mândră:

Pierdut deontologie profesională. Se declară nulă.

E un lucru ştiut că ziarele şi revistele de scandal sunt cele mai citite publicaţii din România. Suntem voyeurişti, ne place să ştim ce, cum, unde, cât şi cu cine fac vedetele de carton – sau, poate, de hârtie de ziar – pe care tot noi le fabricăm.

Eu una am evitat, pe cât posibil, să urmăresc ştirile “senzaţionale” sau telenovelele gen “Elodia – avocata dispărută”, dar tot mai prind televizorul pornit şi dau peste câte o astfel de ştire. Şi mai aud de crimele prezentate cu zâmbetul pe buze de către domnişoarele ştiriste, aranjate şi machiate ca pentru o mare sărbătoare, sau despre avocata pe care o caută o ţară întreagă, căreia i-au fost închinate deja imnuri, am înţeles că există şi obiecte personalizate cu numele ei etc.

Televiziunile motivează difuzarea acestor ştiri prin aceea că au o audienţă ridicată; adică asta vor oamenii să vadă. Pe de altă parte, cei mai mulţi telespectatori se mulţumesc cu ceea ce au fost obişnuiţi să primească. Astfel, s-a format un cerc vicios: noi, telespectatorii, urmărim emisiuni proaste pentru că asta se difuzează mai tot timpul, în timp ce presa ne îndoapă cu ştiri şi emisiuni proaste pentru că “asta vrea publicul”.

Nu mai urmăresc demult vreo emisiune cu regularitate, pentru că nu mă mai atrage nimic. Nu am citit niciodată tabloide şi reviste de scandal. Nu mă interesează ce mai fac soţii Columbeanu, dar, totuşi, ştiu de existenţa lor. Aud, fără să vreau, noutăţile din “viaţa mondenă” şi mi-e ruşine. Mi-e ruşine de generalizări ca “asta vor românii să audă/citească/urmărească” şi în egală măsură de cele referitoare la presa din România. Există români care nu vor să înghită mizeriile care le sunt băgate pe gât, la fel cum există publicaţii de calitate, care nu se coboară la nivelul ziarelor sau televiziunilor de scandal şi nu vânează fotografii compromiţătoare cu vedetele momentului.

Ce mă doare pe mine e că raportul dintre calitate şi cantitate este unul scăzut, aflat chiar în cădere liberă. Ni se oferă tot mai multe gunoaie, pe motiv că asta ne place, iar noi le consumăm, fiindcă nu primim altceva.

Sper să vă placă HQ Magazin. Este o revistă scrisă cu sufletul, cu gândul la cititori şi mai puţin la a vinde cât mai multe exemplare folosind imagini şocante sau informaţii de doi bani. Vrem să scriem articole pe care să vă placă cu adevărat să le citiţi, să vă arătăm oameni deosebiţi şi locurile minunate care ne înconjoară. Hunedoara are nevoie de o revistă de calitate, pentru că hunedorenii sunt oameni de calitate.

Ne “citim” luna viitoare, iar până atunci vă urez Sărbători Fericite şi un an nou mai bun!

 
 

Hunedoreni, vă ordon, daţi click!

29 Jan

Ieri s-a lansat portalul Hunedoreni.ro.

Daţi cu clickul, citiţi, comentaţi şi spuneţi ce vă place şi ce nu. Pentru început, vă recomand articolul ăsta. Să-i citiţi bine, cum zic şi oamenii de acolo!

 
 

Viaţa fără Pepsi

29 Jan

Am renunţat la cola – Pepsi, în speţă – la începutul anului, ca o primă şi – deocamdată – singură rezoluţie pe 2008.

Cum e viaţa fără Pepsi, după o lună?

M-am obişnuit fără el. Nu mai simt nevoia să aud fâsâitul sticlei de 2 litri sau să simt bulele de CO2 spărgându-mi-se pe limbă. La gustul de Pepsi încă mă gândesc cu poftă, dar dacă mi-am impus să nu mai beau deloc, aşa trebuie să fie. Primele zile au fost grele, da’ grele de tot, pentru că nu ştiam ce să beau ca să înlocuiesc Pepsiu’, am încercat cu Sprite, cu Prigat de-ăla neacidulat, cu apă minerală, cu Tedi… nimic nu era bun.
Pentru că, odată cu renunţarea la Pepsi, mi-am propus să beau şi mai puţină cafea, vreo trei săptămâni am dormit extrem de mult. De unde înainte stăteam trează până la ore indecente – 4-5 AM, după ce am renunţat la Pepsi, pe la 11-12 AM îmi era deja somn. Acum mi-am mai revenit. Partea bună e că, nemaiaconsumând atâta cofeină, inima mea pare să-şi fi revenit. Nu mai bate ca nebuna, iar eu mă simt bine. Mai rămâne să renunţ şi la ţigări şi pot spune că-s pe drumul cel bun.

Cu ce mă “forţează” şefu’ colegu’ să înlocuiesc Pepsi? Cu definitely the best beer in the world: Heineken [yummy!]

 
 

Cine mă mai abordează pe YM

28 Jan

teudorescu_daniel: Salut!
eu: salut
teudorescu_daniel: ce faci
teudorescu_daniel: ai hi5
BUZZ!!!
eu: nu am
eu: ce vrei? Read the rest of this entry »