Ce-am twitteruit azi:
Giiizăs! #Automatically shipped by LoudTwitter
Productivitate = zero. Nici iarba nu cred că a crescut azi, la cât am dormit.
Azi a murit George Pruteanu, ultimul apărător al limbii române. RIP. 
Ce-am twitteruit azi:
Automatically shipped by LoudTwitter
După ce l-am trezit din somn şi l-am dus “cu forţa” în Kaufland, Sebi a gătit nişte creveţi în vin… absolut delicioşi. Atât de buni, încât a trebuit să scriu pe blog, ca să:
1. nu uit;
2. mă invidieze fătucile care încă mai speră;
3. îi mulţumesc lui Sebi.
N-am poze, pentru că pofta a fost prea mare şi ultimul lucru la care m-am gândit a fost să-i fotografiez…
Bucurestenii invitati sa stinga sambata lumina timp de o ora
Sambata, incepand cu ora 20.00, bucurestenii sunt invitati sa-si stinga, pentru o ora, luminile si televizoarele, alaturi de locuitori ai oraselor din toata lumea, pentru a atrage atentia asupra efectelor nocive ale consumului de energie electrica, relateaza NewsIn.
Initiativa apartine Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” si Astroclubului Bucuresti, cu ocazia Orei Pamantului.
Locuitorii Capitalei si companiile care vor sa participe la manifestare pot aprinde lumanari la ferestrele dinspre strada, precizeaza organizatorii.
[sursa]
Bun, bun, trecem peste faptul că doar bucureştenii sunt invitaţi să stingă lumina, ca şi cum restul ţării n-ar exista – ergo n-ar consuma energie electrică.
Ştiţi ce vor face bucureştenii sâmbătă? Uite ce:
Foto: © B(âr)logul lui Adrian
Replica are o rubrică permanentă intitulată Politicoşii şoselelor sau Colimator auto. Adică Remus “vânează” maşini parcate aiurea. Numai că azi l-a mâncat în fund să-l ia după el pe Cosmin, noul nostru coleg, aparent paşnic, dar care are un aparat foto ascuns prin gentuţă. Şi uite ce face Cosmin când ţi-e lumea mai dragă: poze! Tţţ!
Toată lumea vorbeşte despre “nebunia Twitter”, despre cum microblogging-ul iz ză niu şit etc.
Mie-mi place Twitter, pentru că e o jucărie nouă, dar sunt aproape convinsă că după o vreme mă voi plictisi şi-o să uit să-l mai deschid şi actualizez.
Ce-am twitteruit azi:
Automatically shipped by LoudTwitter
Pentru că mi-am dorit să ascult melodia asta live de când s-a lansat, adică de pe vremea când el, Copşeanul, era un ţânc. 
Dar nu pot decât să-l felicit pentru premiu şi să-i urez distracţie plăcută la concertul Lenny Kravitz, unde are un bilet câştigat la RoBlogFest.
Am adunat, de-a lungul timpului, câteva teme WordPress faine. Iar acum vreau să-mi curăţ drafturile şi nu vreau să şterg linkurile către aceste teme, aşa că o să le public aici. Poate vă place vreuna mai mult decât cea pe care o am acum şi mă ajutaţi să aleg… sau poate că nu.
Am spus-o şi o repet, deşi nu sunt deloc mândră de mine: sunt un cumpărător impulsiv şi uneori cumpăr anumite produse doar de dragul de a le cumpăra. Asta sunt şi încerc să mă tratez [u, nu cu "sesiuni" de shopping, nu fiţi răi!].
Totuşi, am câteva slăbiciuni la care nu vreau să renunţ, câţiva pitici pe creier care stau bine acolo şi nu vreau să-i expulzez. Unul dintre pitici este responsabil cu dragostea faţă de brandul IKEA, brand de care m-am îndrăgostit pe vremea când mă uitam la Marcă Înregistrată şi mai apoi la Apropo TV şi vedeam reclamele superbe la IKEA. Pe-atunci, un magazin în România era un vis frumos.
Între timp, cu puţin înainte de deschiderea magazinului IKEA în România, am ajuns la unul din Austria. Eram doar în trecere, în drum spre casă şi trecusem deja de un magazin pe autostradă, eu deja îmi pierdusem speranţa de a mai ajunge la IKEA. Am adormit supărată şi m-am trezit în parcarea unui alt magazin IKEA. Tata, deşi era rupt de oboseală după un drum foarte lung, a oprit şi mi-a făcut damblaua. Now that’s love!
După un an, adică săptămâna trecută, am ajuns la IKEA din Băneasa. Parcă era şi mai mare… şi mai… of! Iar eram pe fugă, iar eram obosiţi, dar tot am stat vreo trei sau patru ore şi mi-am umplut coşul de prostioare. Da, recunosc, am cumpărat multe prostioare, poate că nimic din ce am luat nu îmi era de strictă necesitate, dar am zis de la bun început că ăsta, responsabilul cu IKEA, e un pitic care mi-e drag.
Acum nu mai sper să se deschidă un magazin IKEA mai aproape de mine; sper doar ca măcar peste un an să mai ajung într-unul. Să nu rămână piticul nesatisfăcut.
Ştiu că s-a făcut deja, dar eu chiar aş vrea să locuiesc într-un magazin IKEA. Aşa de mult îmi place!
Bonus:
Nu-i greşit titlul, doar acum se termină week-end-ul!
Săptămâna care tocmai a trecut a fost subţirică de tot pe blogul aci de faţă, din varii motive.
Unul – cel mai important, cred – ar fi faptul că m-am lăsat de fumat, chestie care m-a cam ţinut departe de calculator.
E greu, mai ales în primele zile, fără scrumiera plină de chiştoace în stânga şi cana de cafea în dreapta. Mi-am imaginat că îmi va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să beau cafea fără să fumez. Ei bine, nu. Nu ştiu exact ce anume m-a determinat să mă las de fumat, nu ştiu în ce măsură a contribuit la hotărârea mea cartea “Metoda uşoară”, primită pe mail de la un fellow-blogger, şi în ce măsură voinţa mea sau teama de vreo boală. Cert e că am reuşit să mă las de fumat şi să fiu ferm convinsă că nu voi mai fuma niciodată. Sigur, gestul de a duce ţigara la gură, felul în care inspiri fumul, felul în care expiri, toate acele gesturi de fumător sunt, pe undeva, cool şi îmi vor lipsi o vreme. Desigur că, dacă ar veni cineva cu ideea de a ne înfige crenguţe în fund, la început ar părea stupid. Cu timpul, s-ar găsi câţiva “vizionari” care-ar adopta gestul, apoi s-ar împrăştia şi ar deveni un trend cool. În scurtă vreme, jumătate din populaţia Pământului şi-ar înfige crenguţe în fund, mai ales dimineaţa, la cafea.
Diferenţa e că în crenguţe nu-i nicotină şi n-ar da dependenţă. M-am întins iar… ideea era că nu mai fumez şi mi-e uşor. Se pare că sunt ceva mai arţăgoasă decât de obicei, dar totuşi, eu am folosit doar doi plasturi Nicorette. Dup-aia, am mers “curcan rece”. 
Aşa… luni şi marţi am fost cam varză, n-am prea dat randament, iar miercuri, joi şi vineri n-am făcut decât să mă rog [vorba vine!] să vină week-end-ul mai repede. Sâmbătă am dormit, m-am trezit cu un pui de răceală, am dormit din nou, iar duminică am fost cu ai mei [aici e inclus şi Sebi, se-nţelege!] la ţară, unde ne-am distrat.
Cândva în timpul săptămânii de care tot povestesc aici, am primit prin curier un cadou neaşteptat şi care m-a impresionat. Scrisesem despre mouse-ul cu flori de cireş de la USBmania şi oamenii mi l-au trimis, urându-mi ca noul mouse să-l înlocuiască cu succes pe cel negru şi trist cu care mă “lăudam”. Mulţumesc!
Acum trag linie şi constat că e aproape ora 4. Iar încep săptămâna cu stângul. Pfff! Gata, stingerea! …ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!
Doar un mic post scriptum: dacă nu ştii ce-i ăla RSS, sau ştii şi nu-ţi place, dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu şi nu vrei să tot intri pe blog şi să stai cu F5-ul până-mi vin mie idei creţe, ai acum posibilitatea de a te abona prin email la însemnările noi. Asta înseamnă că vei primi pe mail o înştiinţare de câte ori scriu ceva nou. Frumos, nu?
Prea multe filmuleţe pe blogul ăsta, prea multe recomandări, prea multe scuze – în ultima vreme – şi prea puţin conţinut – tot în ultima vreme. Prea mulţi necunoscuţi care-mi cer să promovez una şi alta, să scriu despre marşul anti-american pentru Teo Peter, ca şi cum un marş sau o petiţie l-ar mai aduce înapoi, să scriu despre un post de radio pe care nu îl ascult, să scriu despre lucruri care nu mi se întâmplă, dar sunt “de interes”, să susţin pe cineva sau ceva.
Ştiţi ce?
Prin urmare…
Ho! Vă rog mult, nu îmi mai irosiţi timpul – şi pe-al vostru, implicit – cerându-mi să “scriu şi eu despre asta sau aialaltă”, rugându-mă să vă pun link în blogroll, “pentru că oricum ai o grămadă de bloguri acolo” [da, am, pentru că pe alea le citesc!] sau cerându-mi să promovez vreun eveniment/site/blog.
Nu vreau ca blogul meu să se transforme într-unul de recomandări. Nu mai vreau să mă sufocaţi cu cererile de link exchange. Unde eraţi când aveam 75 de vizitatori pe zi şi page rank 1 sau deloc?
De azi încolo, pe acest blog nu vor mai exista recomandări decât spre blogurile, posturile sau chestiile care chiar merită recomandate. Şi promit – îmi promit mie, în primul rând – să scriu mai mult şi mai “gros” decât până acum.
Noua reclamă pentru Sony Bravia se anunţă mai albă şi mai pufoasă decât precedentele [biluţele şi plastilina]. Totuşi, oare la ce anume să facă trimitere albul spumei din reclamă, dacă Bravia a mers pe ideea de “Color like no other”?
Preferata mea rămâne “Bouncy Balls”, poate şi pentru melodia atât de faină:
La minutul 1:40, Tom Hanks [Victor Navorski] spune “I am delayed, long time”. Cam aşa mă simt şi eu, parcă n-apuc să mai fac nimic în ultima vreme, deşi am timp, nu reuşesc să-l organizez cum trebuie. Aşa se explica lipsa mea de pe blog şi întârzierea cu care am pus pozele lui Mufică pe blogul său.
Dar tot e bine că am reuşit, în cele din urmă, să le pun. Enjoy!
Până la încetarea conflictului din Krakozia, sper să-mi revn şi eu. 
Şi la Artima Petroşani se pare că sunt produse expirate. Multe.
Gazeta Văii Jiului a făcut mai mult decât mine. Foarte frumos din partea lor, foarte urât, în schimb, ce face Artima în continuare. Oare şi când o să-i cheme “Carrefour”, tot aşa vor face? Sau atunci nu-şi vor mai permite?
on Cum mi-am schimbat Optica on Cum mi-am schimbat Optica on Cum mi-am schimbat Optica on Folosiţi creme anticelulitice?
