Denisuca – nevastă de Coşmar

Imediat plec, împreună cu Sebi, tata şi Mufică, la ştrandul lăudat din Arad. Şi, ca să parafrazez proverbul, la ştrandul lăudat mergem cu sacul. Sper să nu ne întoarcem dezamăgiţi. Oricum, din ce-am văzut la Bastylica, pare OK.
Bloggers of Arad, dacă ne vedeţi pe-acolo, trageţi-ne de mânecă. Dacă avem mâneci. Dacă nu, vedeţi voi.
Veveriţule, trezireaaa!

Toată lumea s-a isterizat la auzul veştii că Lenny Kravitz, urmând “exemplul” altor artişti care au mai cântat pe la noi, a botezat Bucureştiul – Budapesta.

“Dar vai, cum şi-a permis, nesimţitul!?”

Da’ nu s-a gândit nimeni că Budapesta e mai curată şi mai… civilizată decât Bucureştiul, iar greşeala poate fi una bună? Azi-mâine ne vor confunda capitala cu Belgrad, apoi Bratislava şi, în cele din urmă, vor ajunge să fim “încurcaţi” cu Berlin şi ne-am scos! Doar toate încep cu B, nu?

Ascultaţi piesa asta şi relaxaţi-vă. Încă nu ne-a confundat nimeni capitala cu Bissau, Bujumbura sau Brazzaville, deci e de bine. Suntem pe drumul cel bun. De la Budapesta la Berlin sunt doar 700 de kilometri.

Lenny Kravitz – If You Can't Say No

Foto © LennyKravitz.com

Articol publicat în IaşiPlus

O ştire recentă ne informează că Ministerul Sănătăţii şi patronatele au decis să nu interzică vânzarea alimentelor periculoase în şcoli. Astfel, copiii pot consuma liniştiţi chipsuri, pateuri, băuturi carbogazoase, alimente care conţin maximum 15 la sută zahăr, 1,5 grame de sare şi 20 la sută grăsimi şi pe care le pot cumpăra chiar din magazinele deschise în şcoli.

Cei care au luat această decizie spun că nu pot interzice sute de produse dintr-o dată şi că lista a fost realizată după modelul altor ţări membre ale Uniunii Europene, nutriţioniştii spun că decizia de a nu interzice aceste produse este una iresponsabilă.

De ce trebuie să ne spună Uniunea Europeană ce fel de alimente avem voie să vindem în şcoli? De ce trebuie interzise aceste alimente? Un copil care a crescut numai cu mâncare de la fast-food nu va mânca pacheţelul pus de mămica şi nici nu se va bucura când statul îi oferă lăptic şi corn. El va mânca în continuare ceea ce mănâncă şi acasă, chipsuri, snacksuri şi băuturi carbogazoase. N-o să bea apă plată, pentru că el acasă “rade” doi litri de cola într-o după-amiază. Ce dacă e grăsuţ, doar nici părinţii lui nu sunt cei mai slabi oameni pe care-i cunoaşte.

În schimb, copilul care ştie ce alimente nu sunt sănătoase nu îşi va cumpăra, în pauza mare, chipsuri şi-o cola, dacă n-a făcut-o până acum.

Şcoala începe de la vârsta de şapte ani pentru că se presupune că, până atunci, părinţii îi oferă copilului educaţia de care are nevoie pentru a “ieşi în lume”. Poate deja să socializeze cu alţi copii de vârsta lui, ştie ce-i bine şi ce nu.

Aşa că degeaba se chinuie unii să interzică alimentele periculoase în şcoli. Nici ţigările nu se vând în apropierea şcolilor, dar asta nu înseamnă că nu există elevi care fumează. Sau care beau… dar asta e deja altă poveste. Un copil care ştie de-acasă că alimentele nesănătoase nu-i fac bine nu le va consuma nici la şcoală.

Pe de altă parte… nici nu vreau să mă gândesc cam cât au “insistat” reprezentanţii patronatelor pentru luarea acestei decizii, decizie care este, întâmplător, favorabilă în primul rând pentru patronate.

Denisa's little kicks
Filmat de 2/2.

Originalul, aici: read more »

Articol publicat în Iaşi Plus

Ştirile despre inundaţiile care au “lovit” Moldova zilele acestea au, fără îndoială, o doză de tristeţe. Analişti şi specialişti de tot felul s-au întâlnit în studiourile televiziunilor pentru a discuta despre gravitatea situaţiei. Unii jurnalişti au încercat să “atace” subiectul la rădăcină, adică să ajungă la cauzele inundaţiilor, nu doar la explicaţii despre cum se rezolvă problemele deja existente.

N-au avut cu cine să discute. Toată lumea vroia să discute despre cât de bine au făcut oficialităţile faţă dezastrului, despre mobilizarea generală, despre numărul de voluntari care îi ajută pe sinistraţi etc. Apropo, oare în ţările cu adevărat civilizate se foloseşte acest cuvânt vreodată? Există, în celelalte ţări membre UE, motive pentru a utiliza cuvântul “sinistrat” în fiecare an? Sau doar noi urmăm, an de an, acelaşi tipar?

S-a vorbit despre faptul că se ştia de acum doi ani că zonele cu pricina prezentau un risc crescut de a fi inundate. Dar nu s-a făcut nimic.

Pe noi nu ne interesează avertizările, planurile de viitor, nu suntem prevăzători, nu ne place să ni se spună că acţiunile noastre de acum pot avea urmări grave. Nu, noi suntem patria lui “aici şi acum”. Defrişăm acum, pentru că mâine s-ar putea să nu mai avem voie. Cumpărăm maşini ieftine, gunoaiele celor din vestul Europei, chiar dacă au un consum mai mare de combustibil şi deci poluează mai mult, pentru că pe noi ne interesează să “ieşim” mai ieftin – deşi, pe termen lung, o maşină ieftină, dar care consumă mult, este o investiţie proastă. Poluăm ca şi cum planeta mai trebuie să “reziste” doar atât timp cât mai “rezistăm” şi noi. Generaţiile viitoare n-au decât să îşi salveze planeta şi să ne înjure, noi ne-am trăit viaţa aşa cum am vrut!

Lucrurile astea nu se spun aproape deloc, pentru că nu are nimeni soluţii concrete, iar oamenii nu sunt interesaţi să prevină dezastrele. Sau nu ştiu că o pot face.

Bogdan Tody: buz
Bogdan Tody: ai totusi 1/2 minute?
Denisa Bârgău: vedem sa
Denisa Bârgău: invers vorbesc azi ca grija ai dar
Denisa Bârgău: doare te ce spune
Bogdan Tody: hmm cat de mult ai baut?
You have declined the file sent by Bogdan Tody.
Denisa Bârgău: deloc
read more »

Aţi observat că toată lumea [mai ales jurnaliştii], atunci când se referă la căutările pe Google, spune “o simplă căutare pe Google”. Există şi căutări complicate pe Google? Sau căutările complicate sunt reprezentate de “Advanced Search”?

Sursa foto

Over Her Dead Body e o comedie “uşoară”, cu Eva Longoria, Paul Rudd [a jucat şi în Friends, unde este soţul lui Phoebe], Jason Biggs şi Lake Bell.

Nu-mi place Eva Longoria deloc, dar îşi joacă binişor rolul de “bitch” în filmul ăsta. Lake Bell, în schimb, seamănă cumva cu Cameron Diaz şi mi-a plăcut, chiar dacă nu e tocmai o frumuseţe, după standardele de la Haliud.

Kate [Eva Logoreea asta] moare chiar în ziua nunţii sale, iar Ashley [Lake Bell] este un medium la care ajunge – forţat de sora lui – mirele, Henry [Paul Rudd], la un an de la moartea celei care urma să-i devină soţie. Cei doi se îndrăgostesc, da’ nu-i lasă bitchea de Kate în pace, pentru că Ashely o poate vedea şi mai ales auzi.

Şi… mai departe vedeţi voi.

Aşa cum am mai scris şi duminică, week-end-ul trecut am fost la Festivalul Sighişoara Medievală. Prima dată am fost în urmă cu doi ani, în 2006. Am ajuns acolo cu trenul şi am plecat în aceeaşi zi, tot cu trenul şi am povestit aici ce şi cum.

De data asta, intenţionam să mergem de sâmbătă şi să stăm două zile, dar cum socoteala de seară nu se potriveşte niciodată cu cea de dimineaţă, în loc să ne trezim devreme, sâmbătă, am plecat de-acasă abia pe la 4 PM. De ajuns am ajuns destul de repede, dar deja se întuneca şi eu sufeream că nu voi apuca să văd cetatea până duminică. Ne-am învârtit vreo două ore în căutarea unui camping – hotelurile şi pensiunile erau pline încă de vineri, sau poate dinainte – şi după ce l-am găsit, am plecat să mâncăm. La restaurantul Rustic era plin, dar cum şi prin alte părţi era tot plin, am aşteptat acolo să “prindem” un loc. Se pare că eu am fost singura căreia i-a plăcut mâncarea de acolo, aşa că nu prea am ce să bag de vină, în afara servirii lente şi a faptului că toaleta femeilor nu mai văzuse un sul de hârtie igienică dinainte de festival. Dar asta e… chiar şi aşa, restaurantul era plin.

După potol, ne-am plimbat prin Sighişoara. Ştiam de acum doi ani că jos, la “poalele” cetăţii, sunt mici, manele şi cocalari, iar sus e adevăratul festival. Şi cam aşa a fost. Doar că era prea multă ţigănie jos, prea mulţi mici, prea mult porumb fiert, mult prea multe kitsch-uri. Tot plimbându-ne, am ajuns şi la cetate. Am prins oţâră de muzică faină, l-am văzut şi pe Mircea Goian, cu Huniadi Cantores. Vânzătorii de briz-brizuri îşi strângeau deja tarabele, dar tot am “pus mâna” pe nişte mărgele din lemn, foarte colorate, un simpatic inel din FIMO [cu 3 lei!], un magnet cu Sighişoara [10 lei] şi alte câteva chestiuţe.

Am plecat apoi la camping, unde ne lăsasem cortul. Dar cum eu şi Sebi ne treziserăm foarte târziu, nu prea aveam somn. Şi mai erau şi “roacheri” şi “roacheriţe” care din tot festivalul au înţeles că trebuie fie să bea tot ce se poate şi apoi să borască, fie să urle ca proastele la descoperirea apei calde. A scris Sebi despre ele, nu-mi mai răcesc şi eu tastatura, că o fac de pomană. Aşa că n-am adormit până pe la 6 dimineaţa. De trezit ne-am trezit pe la 10. Ar fi fost culmea să dormim şi duminică!

Din păcate, Oaki, care avea pixuri pentru mine şi era cazată în cetate, tocmai pleca. Ne-a tras de mânecă Puişorul cufurit, care presupun că se grăbea şi el, din moment ce nu a stat mai mult de 10 secunde cu noi.

Ne-am plimbat câteva ore bune prin cetate, am căscat ochii la aproape toate tarabele cu tot felul de zorzoane şi obiecte decorative, am cumpărat o grămadă de zorzoane [eu] şi, cum nu ne mai ţineau picioarele, am coborât şi-am plecat spre casă. Îmi place mult Sighişoara şi îi invidiez pe cei care locuiesc acolo. Dar cred că o s-o mai vizitez doar în afara festivalului, ca să evit aglomeraţia de roacheri-cocalari şi mizeria pe care o fac ei. Dacă aş fi sighişoreancă, acum aş fi revoltată de mizeria care rămâne după festival. Poze [multe] am pus aici.

Totuşi, cred că o să mergem şi la anul. Poate, totuşi, primarul va elimina kitsch-ul şi bâlciul, aşa cum a promis.

Îmi amintesc că, înainte de Revoluţie, farmaciile aveau program “scurt”, la fel ca toate magazinele, iar la sfârşitul săptămânii, era o singură farmacie “de serviciu”, care deservea un oraş întreg. Asta, în cazul oraşelor mai mari, pentru că oraşele mici nici pe aia n-o aveau. Acum avem lanţuri de farmacii, farmacii deschise non-stop aproape în fiecare cartier, câte una în fiecare supermarket şi aşa mai departe. Să fim, oare, mai bolnavi acum decât în urmă cu douăzeci de ani? Gama de produse farmaceutice s-a diversificat, dar mi se pare doar mie că s-a prea diversificat? Găsim în farmacii şi produse cosmetice şi medicamente care, în esenţă, conţin aceleaşi substanţe active, dar au ambalaje şi denumiri diferite. Există farmacii în care, la intrare, trebuie să iei un coş de cumpărături, de parcă ai face cumpărăturile acolo de plăcere, nu de durere. Unele lanţurii de farmacii oferă chiar şi carduri de fidelitate!
Cum să-ţi doreşti să revii într-o farmacie? De ce să vrei să cumperi cât mai multe medicamente, ca să acumulezi puncte pe care să le preschimbi, apoi, tot pe medicamente? Bineînţeles că totul ţine de marketing. Farmaciile au fost transformate în adevărate magazine, pentru ca experienţa de cumpărare să fie una plăcută, iar cumpărătorii să îşi dorească să revină. Nu mai găseşti soluţii preparate de farmacişti, unguente şi alifii, pentru că acum toate sunt frumos ambalate şi costă de zece ori mai mult. Nu mai găseşti nici măcar farmacişti – rareori mi s-a întâmplat să întreb despre un medicament şi să primesc răspunsul înainte ca farmacistul, pardon, vânzătorul să consulte prospectul aflat în cutie. Şi acum, scuzaţi-mă, dar mă duc până la farmacia de vizavi, ca să-mi cumpăr nişte gumă de mestecat.

Publicat în Iaşi Plus.

Foto de aici