Denisa Bârgău

Articol publicat în Iaşi Plus

Am şi eu insomniile mele şi câteodată o iau de nebun pe străzile oraşului în plină noapte, fără să-mi fac probleme pe care alţii din Bucureşti sau Craiova le-ar avea cu siguranţă. E interesant să vezi viaţa de noapte a unui orăşel de provincie, care se rezumă la câteva mici baruri, unde începând de la ora 22 trebuie să grăbeşti consumaţia, pentru că aşa a rămas o hotărâre de consiliu local, care nu te mai lasă să consumi alcool şi în mod automat nici barul cu pricina nu are de ce să mai ţina deschis după ora 23.

Tinerii se plimbau pe stradă, unii cu bun simţ, iar alţii cu totul diferiţi, de zici că vin din junglă, scot nişte sunete de gen Tarzan, şi nu ştiu de ce, pentru că la acea oră e o linişte în oraş, că dacă îţi vine să strănuţi şi ai bun simţ, încerci să te asiguri că nu o faci prea sonor, să nu trezeşti vreun localnic care doarme la parter cu faţa la stradă.

Dar ei nu, strigă unul după altul, urlă fara motiv, cred că vor sa iasă în evidenţă, însă nu văd publicul! Sau poate toate astea pentru mine? Nu cred! Dacă limbajul n-ar fi deocheat, parcă nu aş avea mai nimic împotriva lor, dar când auzi vorbe grele, mulţumeşti soţiei sau copilului că nu sunt cu tine!

E greu de reprodus, dar foarte simplu de imaginat ce aveau la gură tinereii mei şi chiar am fost surprins că trece şi o patrulă de poliţie pe lângă ei, care numai că nu au luat pas de defilare. Pentru cine nu ştie, pasul de defilare se foloseşte când treci pe lângă un superior într-o cazarmă. Atunci a fost prima dată când m-am bucurat că nu sunt femeie, că numai protecţie şi siguranţă nu mi-ar fi inspirat patrula respectivă. Probabil că aveau în planul lor “de luptă” să treaca pe acolo, să asigure liniştea publică, să prevină unele manifestări antisociale, probabil că mai aveau câteva minute şi ieşeau din schimb, iar dacă luau măsurile pe care trebuia să le ia, însemna să-şi prelungeasca serviciul cu câteva ore, lucru care nu dădea bine în ochii familiei şi atunci au lăsat-o baltă.

Eu însă m-am ţinut după grupul acela de tineri, pentru că era în drumul meu spre casa şi, culmea, ne-am nimerit şi într-un magazin deschis, de unde eu vroiam să-mi cumpăr ţigări, pentru că berea o luasem mai devreme, nu ca aş fi vreun abstinent, iar ei ce-şi cumpără? Vreo două sticle de tărie şi câteva pungi de chipsuri.

Mergem mai departe – şi eu şi ei – şi ne trezim în parcarea blocului în care locuiesc, unde e o bancă făcută de nişte vecini pentru o tablă sau un şah, pe care ei se aşează şi îşi continuă recitalul gălăgios. Eu le spun amical că e cam târziu pentru nivelul sonor în care dialogau; se pare că pentru moment au înţeles, au “dat sonorul” mai încet, dar până am ajuns în casă, şi-au revenit.

I-am lăsat în pace, că de fapt în afara de gălăgie nu făceau nici un rău, cu toate că vorbeau murdar, însă am considerat că sunt eu demodat şi nu mai ţin pasul cu ce se învaţă acum la şcoală.

Dimineaţa, însă, pe la ora 6, am o înţelegere cu patru doamne care, întâmplător, fac naveta pe acelaşi traseu cu mine şi cu care m-am înţeles să mergem împreună, pentru a reduce cheltuielile de transport. Normal că am început să ne cunoaştem din ce în ce mai bine şi chiar să ne spunem unele lucruri, mai mult decât între doi străini. Astfel, una dintre doamnele mele intră în maşină cu lacrimi în ochi, lucru care nu-mi putea scăpa.

O întreb ce necaz are. Femeia îmi spune printre sughiţuri că a fost abordată de nişte poliţişti, dis de dimineaţă, care o întreabă ce face acolo la ora aceea. Am rămas perplex! La ora 6 dimineaţa, când toţi hoţii, interlopii, tâlharii, curvele, peştii şi mai ştiu eu ce “elemente” mai cunoaşte poliţia noastră dragă, dorm cu siguranţă, atunci se trezesc ei, bravii noştri protectori în uniforme albastre, să ne întrebe ce căutăm acolo, într-o staţie de autobuz, când văd o femeie în toată firea. Atunci când mi-a zis biata femeie ce a păţit, a fost prima dată când mi-a părut rău că nu sunt femeie şi mai ales că n-am fost eu femeia abordată de vajnicii apărători ai ordinii, ca să le spun pe şleau cam ce fac ei faţă de ce ar trebui să facă!

Cele de mai sus nu sunt deloc nişte povestiri de umplut rânduri de gazetă, sunt fapte reale şi vă rog să le trataţi ca atare. Cred că are poliţia tot ce trebuie să-şi facă treaba, că ţine situatia “sub control” la Craiova, dar mai are şi viteji din ăştia care se dau la cine nu trebuie. Nu cumva multe cadre de poliţie au primit grade la apelul de seară, sau nici măcar? Are cumva M.A.I. – sau M.I.R.A. – vreo socoteală de care să ştim şi noi cu privire la calitatea celor pe care i-a băgat la treabă în ultimii ani şi pe care noi trebuie să-i privim ca oameni în care trebuie să avem încredere? Eu nu cred şi sunt chiar convins că nu-i prea cuşeră treaba prin departamentul cadre ale acestei instituţii. Îmi permit să afirm asta deoarece prea stau cadrele poliţiei şi se uită la infractori, pe de-o parte, iar pe de altă parte, sunt cei mai duri cu bieţii oameni, de bună credinţă, care chiar nu au nici o treabă cu încălcarea legii. Dar poate este “de imagine” să vadă fraierii că poliţia e pe redute!

Articol publicat în Iaşi Plus

Citesc prin ziare şi nu-mi vine să cred că ceea ce se întâmplă aproape cu regularitate în Craiova este aici, la noi în România. Este cutremurător să vezi atât de multe conflicte cu săbii, topoare, arme de foc şi cocteiluri molotov, dar mai cutremurător e să vezi acei oameni răniţi, plini de sânge sau chiar morţi.
Foarte amuzantă însă poziţia Poliţiei, care de fiecare dată ne asigură că situaţia este “sub control”. Păi sub control ar fi fost dacă toate găştile acelea de care se teme toată Craiova ar fi după gratii, dacă arsenalul de arme deţinute ilegal ar fi acum în magazia Poliţiei, dacă aşa-zişii oameni de afaceri ar fi puricaţi puţin prin contabilităţi, dacă persoanele importante din conducerea judeţului ar lua bani împrumut de la bancă şi nu de la cămătari. <

Cum să te iei de cel care tocmai ţi-a dat 300.000 de euro împrumut? Astfel de greşeli sunt fatale pentru un politician sau mai ales pentru un poliţist cu grade mari. Deasemenea, interesant este şi faptul că nu se sesizează nimeni la nivel naţional. Alo, Bucureştiul, se aude? Aici cred că avem cel mai mare grad de corupţie, care nu se vede, dar se simte. Că de n-ar fi, nu s-ar întâmpla!
Găştile alea funcţionează, aşa cum recunoaşte toată lumea, în stil mafiot, adică sunt conduse de lideri care au în subordine o întregă reţea de oameni, care fac ce? Merg dimineaţa la serviciu, apoi vin acasă, la familie, ies cu copiii la plimbare prin parcuri, iar seara se întîlnesc cu băieţii din gaşcă, şi joacă popa prostu’ pe câte 50.000 de euro, iar dacă vreunul trişează, îşi mai dau câte o palmă calibrul 38, că doar n-o să-i lase pe cei de la Urgenţă să frece menta pe banii poporului!
Înainte de ’89 se auzeau zvonuri că în Brăila e criminalitatea mai ridicată şi să te fereşti cât poţi. Daţi-mi casă gratis în Craiova, şi-o refuz politicos!

Articol publicat în Iaşi Plus

Asta poţi vedea scris pe multe dintre maşinile de la şcoala de şoferi, care într-adevăr te enervează, când apar în faţa ta. Merg cu 20-30 km/ora, pe traseele din oraş unde-i traficul mai aglomerat şi mai ales la orele de varf. Sunt de acord că toţi trebuie să înveţe, dar mă întreb ce poate învăţa un elev, pe care-l duce instructorul în linie dreaptă câţiva kilometri care, la viteza de care ziceam mai sus, poate să-i ocupe toată ora de conducere?

Am o cunoştinţă care este acum instructor şi nu demult m-a invitat în clubul lor, zicându-mi: dragul meu, e afacere!.
Păi bine, dar eu nu sunt şofer profesionist!
Nu contează, vei fi instructor!
Şi trebuie să fac?
Dai examen pentru atestat la ARR şi gata!
Bine, şi unde-i afacerea?

Păi aici e şmecheria, că de la un elev iei între şapte şi zece milioane şi dacă ai patru pe lună, te-ai scos! Unde mai faci tu banii ăştia? Nici la taxi. Ora trece repede, dacă elevul se mişcă greu, consumă puţin, mai ai şi teorie şi aici îl pui să înveţe, că doar n-o sa mergi tu la examen în locul lui şi uite-aşa!

Adevarul e că legislaţia noastră în acest domeniu lasă de dorit. Peste tot ne-am aliniat la normele europene, taxiurile, dacă aţi remarcat, au început să se înnoiască (aşa cere legea), trebuie inscripţionate într-un mod cât de cât unitar, dar dacă vezi o maşină de şcoală, nici nu ştii ce e. De aici şi măiestria noilor şoferi, care după ce iau permisul mai au nevoie de o perioadă de acomodare, atât de conducere, cât şi teoretică, referitoare la “viaţa de şofer”, care include lipsa de respect, învăţarea înjurăturilor specifice, aroganţa aferentă maşinii pe care o conduci, tupeul, nerăbdarea de a sta la toate stopurile, schimburile “amabile” de fază lungă pe timp de noapte, exerciţii “digitale” cu colegii din trafic care nu te respectă, parcarea pe trotuar, iarbă verde sau loc de joacă pentru copii.

Aşa că să nu ne miram de cele ce se întâmplă acum pe îngustele şi prost-asfaltatele noastre şosele naţionale şi judeţene, de numărul incredibil (şi în creştere) de morţi şi răniţi, de faptul că firmele de asigurări nu mai pot face faţă plăţilor pentru daunele materiale. Şi toată rezolvarea ar fi o lege corespunzătoare, rezultată din “transpiraţia” aleşilor noştri – care sunt aleşi şi plătiti de noi tocmai pentru aşa ceva! O fi aşa de greu?