Denisuca – nevastă de Coşmar

Povestea de mai jos este una adevărată. Am primit-o pe mail, de la o cititoare care o trăieşte zilele astea şi care vă cere un sfat. Eu nu dau sfaturi [dacă vreţi să vă spun ceva despre FIMO, e OK, dar în dragoste nu mă bag].

Se iubesc, dar nu sunt impreuna. Clipa de clipa se gandesc unul la altul, dar cand se intalnesc face-to-face nu se pot saruta asa cum faceau odinioara. Ar vrea, dar ceva ii opreste. Ea, o tanara frumoasa, proaspat ajunsa in oras. El, un tanar cu chip angelic si dulce care a devenit visul a zeci de fete din jurul lui. Si totusi el o vrea pe ea. Si ea pe el. S-au cunoscut la munca, absurd. Ea, proaspat ajunsa in companie, el binevoitor si periculos, cu o reputatie de Don Juan. S-au placut din prima clipa. El i-a luat pur si simplu telefonul de pe birou si si-a dat un apel. Seara, fata a primit un sms: ,,unde papam inainte de a-ti arata ce frumos e orasul noaptea”? L-a refuzat, nu vroia sa dea impresia unei prazi usoare. O saptamana mai tarziu stabilisera sa mearga la concert impreuna. N-a fost sa fie, el a adormit si nu a mai ajuns la intalnire. Dar intr-o zi inevitabilul s-a produs si au iesit la o cafea, intr-un club discret si cochet. O intalnire care s-a prelungit pana tarziu in noapte, a continuat cu o plimbare in parc si a culminat cu o amenda pentru ca EL a vrut sa-i faca EI pe plac si a dat-o in leagan… Au stat toata noaptea impreuna, dar nici macar nu s-au sarutat. Si urmatoarele patru nopti s-au petrecut la fel: se plimbau tinandu-se discret de mana si vorbind cate in luna si in stele. Cu fiecare minut se descopereau mai mult unul pe altul. Si isi dadeau seama ca sunt suflete pereche. Relatia a evoluat. Petreceau fiecare clipa libera impreuna. Cand erau la munca gaseau un coltisor unde sa-si fure cate un sarut. Cand munca ii despartea, chiar si pentru cateva zeci de minute, isi trimiteau sms-uri. “Mi-e dor de tine…” scria ea…”Te ador”, raspundea el.
read more »

Acest articol este o poveste care poate fi sau poate să nu fie adevărată.

Sorana era prietena Clarisei, colega mea din liceu. Ea învăţa la alt liceu, liceul de fiţe frecventat de copiii de bani gata şi ceva mai inteligenţi decât noi, restul. Trebuie să recunosc, era cel mai bun liceu din oraş şi pe undeva îmi părea rău că nu mă înscrisesem şi eu acolo. Dar faptul că între liceul la care am învăţat eu şi liceul “cel bun” erau vreo trei kilometri nu ne-a oprit niciodată să ne întâlnim într-unul din multele baruri din Deva.

Celor două, părinţii le interziseseră să se mai vadă, pentru că făcuseră în şcoala generală o prostie şi se considera că fiecare dintre ele reprezintă “o influenţă proastă” asupra celeilalte. Aşa că Clarisa şi Sorana, fiind foarte bune prietene, au ales să se întâlnească atunci când era posibil: în timpul orelor. O scutire, o învoire, o oră la care proful era uşor de păcălit, febră, programare la spital, dureri de stomac… soluţiile erau multe şi nici măcar distanţa de trei kilometri nu era prea lungă pentru ca ele să se întâlnească.

În cei patru ani de liceu, Clarisa şi Sorana au trecut prin toate problemele şi bucuriile unui elev de liceu împreună: scăderea notei la purtare din cauza absenţelor, falsificarea adeverinţelor medicale pentru motivarea acestora [absenţelor], prima iubire – implicit, prima dezamăgire, beţii crunte [s-arunce primul cu piatra cel ce nu s-a îmbătat niciodată cu vin roşu ] şi câte şi mai câte.
read more »

Sunt convisă că şi voi aţi remarcat clişeele folosite de jurnaliştii lucrători în mass-media. Eu am adunat câteva într-o listă. Poate mă ajutaţi s-o completez şi facem o listă mai lungă pe care s-o consulte orice junior care vrea să ajungă ziarist.

Aşa nu:

• şoferii trebuie să se înarmeze cu nervi de oţel, pentru că încep lucrările la drumul X
• oamenii s-au înghesuit / s-au călcat în picioare la deschiderea magazinului Cutare
• Cutărescu, care nu mai are nevoie de nici o prezentare
• toată lumea ştie cu ce se mănâncă [iar aici urmează ceva care - evident - nu se mănâncă]
• mercurul termometrelor va urca astăzi până la…
• [evenimentul] Cutare şi-a deschis porţile
• o desfăşurare de forţe impresionantă
• atentatele care au şocat o lume întreagă
• o ediţie de zile mari [aş vrea să văd cum arată o ediţie sau un eveniment de zile mici!]

Am văzut pe Realitatea o ştire care spunea că un angajat al WalMart a murit călcat în picioare de clienţii care s-au bulucit la începutul sezonului de reduceri. În fiecare an am văzut la TV “cursa cărucioarelor” în SUA şi nu numai.

La Hunedoara, la deschiderea Carrefour Expres, pensionarii numai că nu s-au luat la bătaie ca să intre primii în magazin – nu se dădea nimic gratis, dar vroiau ei să fie primii.

La Deva, s-a deschis de curând Metro. Nebunie mare, coadă de coşuri până în parcare etc.

Urmează mall-ul din Deva, unde nu se vor mai înghesui pensionarii, ci toată lumea “bună” şi fiţoşii. Apoi, în primăvară aşteptăm Carrefour-ul cel mare.

O fi criză economică, financiară, recesiune, da’ nu-i afectează pe cei cu apetit crescut pentru cumpărături. Şi nici pe românii care cheltuie 80 la sută din venituri pe mâncare.

Am fost ieri la Deva, ca să-mi ridic ochelarii cei noi şi frumoşi şi mai-ieftini-decât-ai-lui-Sebi. Şi dacă tot primisem de la primărie un comunicat prin care se anunţa Ziua porţilor deschise la noua piaţă agroalimentară din Deva, am trecut şi pe-acolo, să “dăm o geană”, să constatăm ce era de constatat şi să facem poze.

Ce-am constatat a fost că piaţa e tot în stradă, la fel cum era şi în primăvară [nici nu mai ţin minte de când ţăranii şi cei care vând în piaţă au fost, pur şi simplu, scoşi în stradă!], iar hala nouă şi modernă mai are cel puţin două săptămâni până la inaugurare. Dar campania nu mai poate să aştepte, candidaţii galben-albaştri trebuie votaţi degrabă, aşa că s-au găsit tot felul de motive pentru a atrage voturile pulimii – mă scuzaţi, prostimii.

Am scris despre asta şi pe Oraşul Deva. Nu mai insist pe subiect, că mi-e silă.

În altă ordine de idei, zilele trecute am lipsit de pe blog şi chiar de-acasă pentru că am avut nişte probleme de ordin medical şi-am făcut o mai lungă vizită forţată la Spitalul din Hunedoara. Nu am încă puterea să explic ce şi cum şi nu ştiu dacă o voi avea vreodată. Nici blogul nu mai e ce-a fost. Dacă un cretin m-a determinat să şterg peste 300 de oameni din lista de messenger, e foarte probabil să mă lovesc de alte “specimene” care să-şi dea cu părerea despre viaţa mea. Aşa încât cei care au vrut cu adevărat să ştie ce mai fac m-au sunat sau măcar m-au interpelat pe messenger – deci au fost alături de mine. Ceilalţi rămân cu articolele de pe blog [nu că asta n-ar însemna nimic, să nu mă înţelegeţi greşit! Şi aici sunt tot eu, e tot o parte din mine - una destul de importantă, aş putea spune]. Detaliile personale rămân, totuşi, personale.

Până data viitoare, numa’ bine!

Cred că e foarte frustrant să ajungi, de la o emisiune de succes, e adevărat că noaptea târziu, dar de succes, în care cereai publicului – sau aplaudacilor, că ştie toată lumea că aşa se numesc – să aplaude la fiecare replică “genială” pe care o emiteai, să ajungi, cum spuneam, să-ţi verşi oful pe un blog. Nu poate fi uşor.

O lacrimă, vă rog, că aplauzele nu se pot cere în scris.

Ştirile Pro TV, astăzi. 
O primă ştire ne vorbeşte despre un accident petrecut în apropiere de Iaşi, în care a fost implicat un microbuz şi în care au fost răniţi 11 oameni, printre care şi un bebeluş în vârstă de o lună [give or take, adică +/-]. Se insistă asupra faptului că bebeluşul “pur şi simplu a zburat prin geamul maşinii”, asta cu vocea gravă a Andreei Esca. Dacă prin acelaşi geam ar fi zburat un grăsan de 150 de kile, aia ar fi fost o ştire senzaţională. Altfel, e doar exploatarea unei alte tragedii de dragul ratingului.

Mai departe, se vorbeşte despre un reportaj realizat de un reporter italian şi difuzat de postul de televiziune Italia 1 [sau Uno, whatever, să se bucure că am scris cu majusculă... la cât mi-s de dragi italienii], reportaj în care România este prezentată ca o ţară semi-bananieră, în care oamenii săraci care sunt dispuşi să-şi vândă un rinichi postează anunţuri de genul ăsta pe toate gardurile Internetului. Dar vai, vorba ţăranului din Spania, dar vai, ce enormitate, să postezi aşa ceva pe Internet! Înseamnă că se pot face transplanturi de rinichi [cumpăraţi şi nu donaţi] în orice spital.

Bine, nu spun că nu se pot face astfel de “afaceri” sau că nu se chiar fac la noi, cum e foarte probabil să se facă şi-n Italia. Ce m-a râcâit pe mine a fost comentariul protevist: reportajul începe cu un comentariu tendenţios, în care se spune că românii cumpără flori înainte de a intra în spital, că e de bun augur sau ceva de genul ăsta.

Îţi dai seama, câta enormitatea! Să te duci cu flori la spital, la doctori?!! Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Da’ e bine că de şpăgile impuse de medici înainte de orice intervenţie chirurgicală sau de a te trata n-au spus nimic. Asta n-ar mai fi fost o chestie tendenţioasă. Siiigur că da!

Altă ştire care m-a revoltat: părinţii unui tânăr rătăcit în nu-ştiu-care munţi, prin zăpadă, i-au implorat, printre lacrimi, pe salvamontişti să reia căutările după fiul lor; oamenii au stat de vorbă cu un clarvăzător care le-a spus că băiatul încă mai este în viaţă. Salvamontiştii au reluat căutările, cu toate că există riscul unor avalanşe. Deci au reluat căutările, dacă aşa a zis clarvăzătorul! Acu’, mai multe persoane îşi riscă viaţa din cauza unui tâmpiţel care s-a aventurat pe munte. Şi pentru că aşa a zis clarvăzătorul. Da’ mă rog, asta le este meseria.

Buuun. O ultimă ştire prezentată stupid: ~38 de tineri inconştienţi au fost amendaţi şi le-au fost suspendate permisele anul acesta. Sunt tineri cu bani care conduc ca nişte inconştienţi pe şoselele ţării. Apoi, “imagini amator”, filmate cu telefonul, că aşa să treaba cu televiziunea 2.0 ["sursa: YouTube" apare tot mai des pe la TV], în care un idiot “se dădea” cu o maşină pe străzile din Bucureşti. Voice-over-ul anunţă că idiotul cu pricina “trece milimetric pe lângă un accident”. Băi copii, dragilor, scumpilor, şi dacă un accident ar fi avut loc acolo, iar cretinul ar fi trecut milimetric pe lângă scena accidentului, pe lângă autoturismele implicate în accident, tot nu era corectă formularea “a trecut milimetric pe lângă un accident”. Cu atât mai puţin cu cât cretinul a trecut, ce-i drept, aproape milimetric, pe lângă o altă maşină. Maşină, nu accident.

Asta am reţinut după ce m-am uitat, timp de 15-20 de minute, la Ştirile Pro TV. Dacă toate ştirile-s aşa, mai bine mă lipsesc.

Treceti la cratita ca sa participati la concursul de pe eBucataria.

Ninge cu fulgi mari şi în câteva minute, zăpada s-a prins. Bine că are cine să meargă după pâine, eu nu mai ies din casă până luni!

read more »

Gmail ştie că îmi place ploaia!

Am ales tema Tree pentru inboxul meu şi m-a mirat faptul că a trebuit să introduc numele oraşului în care locuiesc.

Apoi m-am lămurit care-i treaba cu oraşul: ieri a plouat mult în Hunedoara şi – ce credeţi? – acelaşi lucru se întâmpla şi în contul meu de Gmail! Superb! Când se opreşte ploaia în Hunedoara, o să schimb Hunedoara cu Londra, că acolo plouă mai des.