Denisa Bârgău

Va să zică, e criză. Că e 100% reală sau mai degrabă ultra-mediatizată, e criză, iar patronii de ziare ştiu asta. Şi ce măsuri se pot lua pentru reducerea efectelor acestei crize? Păi, se renunţă la colaboratori. Freelancerii sau ziariştii de pe la alte publicaţii, care scriu din când în când pentru ziarul X şi primesc pentru asta 3-4-500 RON, află că serviciile lor nu mai sunt necesare. Contractele de cesiune a drepturilor de autor – acolo unde acestea există – încetează, se reduc spaţiile în care funcţionează redacţiile, se micşcorează numărul deplasărilor pe teren [cu maşina şi combustibilul firmei], se reduce numărul de minute gratuite incluse în abonamente, eventual se scad salariile cu 10-20%. Vântu merge împotriva curentului, mărind salariile cu 20%, dar atrăgându-le atenţia angajaţilor că toţi ochii sunt pe ei; tragi din greu sau zbori.

Pe lângă toate aceste decizii, cea mai cretină mi se pare renunţarea la corectori. Nu era destul că ziarele locale – adică astea cu care am eu de-a face săptămânal – sunt pline de greşeli, că doar două ziare mai au editor, restul publicând materialele scrise de redactori sau colaboratori aşa cum sunt ele, fără a mai modifica nici măcar titlurile [şi astea de obicei sunt cele mai stupide, vorbind mult şi bine despre valoarea unui ziarist]. Nu, acum se renunţă şi la corectori, singurii care mai reparau din greşelile “comise” de redactori.

Poate că o să spuneţi că vorbesc în necunoştinţă de cauză. Nu. Am făcut corectură la mai multe ziare şi ştiu ce înseamnă un text brut, peste care redactorul şef se poate uita sau ba, depinde cât de mult îi pasă de calitatea articolelor care-i umplu ziarul. Există redactori şefi doar cu numele, cărora nu le pasă de titluri, şapouri, explicaţii foto, casete de text sau conţinut. Redactori şefi care scriu câte un editorial “important” [doar e semnat de ei, poate au şi poză lângă coloană] şi care sunt responsabili cu angajarea sau concedierea redactorilor, eventual mai ţin câte o şedinţă de redacţie în care primesc de la reporteri lista articolelor pe care aceştia urmează să le scrie. Alţii stau lipiţi de scaunul de la birou, primesc articolele, le corectează, le editează, le aprobă, nu le aprobă, urlă, explică, mă rog, fiecare după cum are chef. După ce trec pe la editor – acolo unde acesta există -, textele sunt aşezate în pagină, iar apoi paginile ajung la corector. El este mintea limpede, ochiul odihnit care observă greşelile ce le-au scăpat celor trei dinainte. Corectează greşelile, nu permite ca în ziar să apară “enormităţi” sau tot felul de prostii. Read the rest of this entry »