Uichendu’ ăsta mergem la Timişoara, după trei sau patru ani în care n-am mai călcat prin oraşul meu natal. A trebuit să ne invite cei de la pedaleaza.ro ca să revăd Timişoara mea dragă!
[S-ar putea să începem uichendul chiar de vineri, nu sunt încă sigură.]
Deci da, începem mai devreme, iar sâmbătă seara bem cu bloggerii timişoreni.
Phoenix – Timisoara
Am cunoscut până acum două femei care se îmbrăcau exclusiv în negru. Aş zice că nu le pot înţelege, da’ am avut şi eu o perioadă în care negrul era singura culoare în care mă suportam. Tot auzisem eu că negrul “subţiază”, plus că îmi plăceau hainele negre. Din fericire [pentru mine, dacă altora nu le place, nu-i problema mea], perioada asta a fost destul de scurtă, deci mi-a “trecut” repede.
Mama s-a îmbrăcat mulţi ani în haine închise la culoare. De vreo cinci ani, a slăbit mult şi poate şi din cauza asta se îmbracă în culori deschise şi ceva mai vesele. Oricum, îi stă muuult mai bine în roşu, de exemplu, decât în maro sau maro închis. Bine că nu i-a luat mai mult de zece ani să-şi dea şi ea seama de asta!
Tipele astea două de care ziceam la început nu au nici o problemă cu greutatea, nu-s grase, nu-s nici urâte, dar se îmbracă numai în negru. Pe prima dintre ele am văzut-o într-o zi în blugi albaştri şi am ridicat din sprâncene; părea că se îngrăşase. A fost singura dată când am văzut-o purtând altă culoare. În rest, haine negre, bijuterii din aur – numai din aur! – şi ruj roşu. Şi nu era genul de femeie fatală, care să se îmbrace în rochii negre. Purta bluze mai largi sau mulate şi blugi sau pantaloni negri. Read the rest of this entry »
Prima trona pe un panou aşezat pe Polus Center şi-i îndeamnă pe copii să fie mai tari, adică la fel ca şi colegii lor de bancă. “Fii mai tare ca şi colegul de bancă” nu-i acelaşi lucru cu “Fii mai tare decât colegul de bancă”. Şi-apăi decât să te prezinţi la client cu un slogan ca “rechizite îndrăgite”, mai bine-o laşi naibii de meserie şi te duci să vinzi aripioare picante la KFC ["not that there's anything wrong with it"]. Read the rest of this entry »
Trebuia sa fi scris mai mult despre cum a fost la Festivalul International de Film Comedy Cluj, dar n-am prea avut cand. Ieri am incheiat ziua cu cheful din Euphoria, iar azi, dupa gala de inchidere si receptie ne-am “trezit” in camera Nasului, impreuna cu Siropel, Lili si Nebuloasa.
Muficii au dormit ca porcii si n-au vrut sa mearga la nici un film, pe motiv ca nu au primit badge-uri de invitati. Ca sa vedeti ce mofturi de vedete pot sa aiba niste jucarii de plus!
Oricum, daca nu am avut timp sa scriu pe blog despre Comedy Cluj, inseamna ca am avut ce face, deci n-am apucat sa ma plictisesc – nici macar de camera de hotel de cinci stele in care am stat. Si-as mai fi stat, dar maine dimineata, foarte devreme, adica pana la 12, trebuie s-o eliberam.
Poze de la gala o sa va arat spre seara, dupa ce ajung acasa. Read the rest of this entry »
Am ajuns la Cluj in seara asta, impreuna cu Mufica si viitoarea lui sotie. N-am mai apucat sa vad nici un film, dar maine avem in plan sa radem la “Secretul lui Bachus”. In Irish Pub [ca doar unde altundeva?] i-am intalnit pe Siropel, Lili, Adi [pfoai, ce mancaruri bestiale are in meniul de la pub, trebuie sa le testati! Saru'mana pentru masa!], Andrei, Groparu si Arhi – bine, pe el si pe Sebi i-am intalnit mai repede, m-au asteptat in gara.
Pana una alta, suntem cazati la un hotel cu multe stele, care este pur si simplu superb. M-am tot gandit, ca o nevasta de Cosmar ce ma aflu, ce-as putea sa-i bag de vina. Hotelului, nu Cosmarului. Si n-am gasit nimic, nu ma deranjeaza nici macar faptul ca nu este Internet wireless, pentru ca eu n-am laptop.
Asa ca-i bine, ca de fiecare data cand vin la Cluj. Ma duc sa dorm in patul moale, revin maine cu impresii despre Comedy Cluj.
Facuta in Bucuresti, candva… anul asta. Read the rest of this entry »
Sunt oamenii care stau închişi în turnurile de fildeş sticlă de dimineaţa până seara. Sunt cei care îşi măsoară cafeaua în litri, nu în unităţi (căni?), şi o beau din căni uriaşe, care seamănă cu borcanele “de opt sute”, iar apa lor potabilă vine în bidoane mari, de câte 10-20 de litri. Apa o beau, bineînţeles, din pahare branduite “La Fântâna”, “Cumpăna” etc. Read the rest of this entry »
Am citit azi “dimineaţă” ieri zilele trecute despre supărarea lui Maddy. Cică Aradul ar fi naşpa, că se lucrează tot timpul şi-i plin de praf… dar mai bine citiţi la ea pe blog. Şi aşa am început să mă gândesc la lucrurile bune şi rele din Hunedoara. Prima chestie care mi-a venit în minte: castanii de pe faleză, căci Hunedoara, spre deosebire de celelalte oraşe care nu au ieşire la mare, are faleză.
Nu ştiu de unde i se trage denumirea de faleză bulevardului Dacia şi nici nu prea contează. Uimirea de pe chipurile vizitatorilor atunci când aud că hunedorenii se pot plimba pe faleză “face toţi banii”. Am vizitat Hunedoara de trei ori înainte de a mă muta aici, deci nu prea ştiam nimic despre oraşul ăsta; nu ştiu, deci, nici cine a fost geniul care a avut ideea să planteze castani pe “faleză”. Dacă l-aş întâlni, mi-ar plăcea să-i dau vreo două… castane după cap – şi cred că nu sunt singura. În fiecare toamnă, aşa cum e normal, copacii îşi leapădă veşmântul de frunze; castanii care produc castane [doh!] le lasă să cadă. Şi unde ar putea acestea să cadă dacă nu pe trotuarele pe care umblă oameni şi pe marginea drumului, acolo unde sunt parcate maşini? Geniu, vă spun, adevărat geniu!
Mi se atrage atenţia că am încurcat bulevardele, Corvin este cel cu “faleza”, nu Dacia. Merci, man!
Lăsăm castanii de pe faleză, pentru că oricum e o problemă care apare doar toamna, şi trecem la ştrandul din Hunedoara. Read the rest of this entry »
Edy Schneider, român crescut în Germania [de unde şi profesionalismul, bănuiesc], este responsabil pentru filmul de mai jos. Dacă Sebi mi-ar fi spus despre Edy, aş fi mers şi eu la Arsenal Park atunci când s-a filmat. 
Read the rest of this entry »
În seara asta am văzut [aproape de două ori] o reclamă absolut odioasă la beuturile de la Murfatlar: un taximetrist îi lălăie o manea unui tip de pe trotuar, şi-i spune ceva de genul “scapă-mă de datorii”. Taximetristul cânta cam ca Roxy manelista, aşa.
De la manele, cât de jos mai pot să coboare agenţiile de publicitate care produc astfel de gunoaie şi firmele care cer reclame cu manele? De la reclama asta şi până la gunoiul cu manele este o distanţă mare…
Parcă mai ieri împlineam 17 şi mă apucam de fumat, ca proasta. Parcă mai ieri am terminat liceul. Parcă mai ieri ne-am mutat în apartamentul din Hunedoara, pe care îl renovăm acum, după 10 ani.
În ultimii zece ani, am locuit câte puţin în Timişoara şi Cluj, m-am măritat, am schimbat o grămadă de locuri de muncă înainte să ajung la concluzia că actualul mi se potriveşte foarte bine [asta după ce am venit şi plecat de trei ori], era cât pe-aci să Read the rest of this entry »
Azi cred că o să dorm; sunt sigură că voi dormi până când va suna prima dată telefonul, dar sper că nu se gândeşte nimeni să-mi ureze LMA pe la 9 dimineaţa!
Am terminat de zugrăvit în camera noastră, Sebi şi tata au pus parchet şi acum toţi dorm.
La mulţi ani mie. 
Şi Tomatei!
Nu că n-aş mai fi primit demult o leapşă, dar e de la Tomata şi nu se face s-o refuz, cu două zile înainte de ziua noastră! 
1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
28, cred, poate 29. Am 27 fără două zile.
2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?
Să-ţi fie lene să încerci, dar numai dacă ştii că poţi să duci treaba până la capăt. Să eşuezi, dacă treaba respectivă nu-i de tine.
3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Pentru bani şi pentru armonia sufletească. Ori pentru că ne săturăm repede de prea mult bine.
4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
De cele mai multe ori, da.
5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Nu pot să fiu ipocrită, aşa că trebuie să recunosc că aş fi mai “sus” decât middle-class.
6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Ar trebui să zâmbească mai des, chiar şi fără motiv.
7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Aproape ceea ce am visat. Când eram mai tânără, nu ştiam că voi putea face ceea ce fac acum, aşa că da, dacă aş fi ştiut, asta aş fi visat. Read the rest of this entry »
Ţi s-a întâmplat vreodată să înjuri imediat după terminarea unei conversaţii la telefon? Interlocutorul vorbeşte prostii, te sună într-un moment nepotrivit, îţi cere imposibilul şi eventual îţi spune că avea nevoie de el ieri. Şi tu îi răspunzi frumos, pentru că nu-l poţi înjura, dar după ce închizi, te răcoreşti cu două-trei-zece înjurături sănătoase.
Şi eu am făcut-o, toţi am făcut-o. Dar de fiecare dată mă asigur că apelul s-a încheiat, ca să nu am vreo surpriză neplăcută. Cum ar arăta relaţiile dintre oameni dacă telefoanele nu ar încheia apelurile imediat, ci ar mai lăsa “a buffer zone” de trei secunde? Eu cred că jalnic!
Nu ştiu alţii cum sunt / ce cred, dar eu aveam impresia că medicii ştiu să se exprime. Că au un vocabular bogat şi cunosc măcar regulile elementare ale limbii materne. Am ascultat, aproape aţipită, discursul de ieri al lui Sorin Oprescu, al medicului Sorin Oprescu. Şi m-am trezit încruntată când am auzit “Sunteţi muncitori care lucraţi la uzinele din Galaţi, Hunedoara etc”.
Ce-aţi zis, domnu’ doctor? Hai să vă lămuresc eu: se spune “Sunteţi muncitori care lucrează în” sau “Sunteţi muncitori şi lucraţi în…”.
Altfel, omu’ nu le zice rău, aşa că va primi votul meu. La fel şi Băsescu. Şi Geoană. Şi sportivu’ ăla cu ochi albaştri. Chiar şi Vadim, dacă se hotărăşte să candideze. M-am gândit bine şi am decis să li-l dau tuturor – şi fiecăruia în parte. Pentru că merită, cum zice reclama la L’Oréal. De fapt, pentru că nu am pe cine alege. România are nevoie nu de un lider cu un discurs bun, România are nevoie de un mare incendiu sau de o inundaţie care să cureţe tot, după care poate fi construită de la zero şi repopulată. Aşa, poate am mai avea o şansă la un viitor bun, pentru că altfel, nu ştiu dacă aţi observat sau nu, ne cam ducem în cap.
Pe noi nu ne mai scapă nici un lider, nici un politician, fie el independent sau susţinut de vreun partid. Şi asta pentru că tot ei ne-au adus în starea în care suntem acum. “The only way is down, baby”, ca să parafrazez vesurile unei melodii.
Foto: http://news-libraries.mit.edu/blog/julyap-workshop-4/1151
on Cum mi-am schimbat Optica on Cum mi-am schimbat Optica on Cum mi-am schimbat Optica on Folosiţi creme anticelulitice?
