Îmi place să cred că am parcurs o treime din viață

Astăzi împlinesc 33 de ani. Rotund… :) am zis că nu sunt deja la jumătatea vieții, pentru că femeile din familia mea au obiceiul de a trăi mai mult de 60-66 de ani, iar Sebi mi-a zis că sunt optimistă dacă îmi imaginez că voi trăi 100 de ani. Nu 100, i-am zis, ci 99! Acum… rămâne de văzut dacă m-am înșelat sau nu. 

Nu cred că sunt în măsură să dau foarte multe sfaturi. Dacă găsesc câte o chestie punctuală pe care să o recomand și altora, o s-o regăsiți pe blog în categoriile Denisa te învață și Lunea mâinilor îndemânatice. Până să vă învăț eu chestii, mai degrabă le învățăm împreună sau le aflu de la alții, fie de pe YouTube, fie de pe Wikipedia sau de pe bloguri. Slavă domnului, în 2015, încă sunt multe lucruri utile de învățat de pe bloguri!

Cum sunt la 33 de ani?

În nici un caz nu atât de bătrână cum îmi imaginam în adolescență că voi fi. De fapt, nici nu știu dacă m-am gândit vreodată cum voi arăta sau cum voi fi la 33 de ani. La 17 eram convinsă că oamenii de peste 30 sunt terminați, iar cei de peste 40 mai au o bășină și mor… asta deși părinții mei aveau 30 și ceva-40 pe atunci.

Mă enervează că mă tot raportez la Denisa din adolescență. Am deja dublul vârstei de atunci, poate ar fi timpul să mă gândesc la Denisa din viitor și s-o las în pace pe cea din trecut.

În continuare am o relație foarte proastă cu banii. Eu îi iubesc, mi-ar plăcea să petrecem mai mult timp împreună, ei cum mă văd, cum dispar! Chestia asta trebuie să se schimbe. Sigur, nu ai cum să ai o relație de lungă durată cu banii când ei sunt puțini, de-asta zic că de acum încolo ar trebui să am mai mulți bani, ca să mă pot „întreține” cu ei mai multă vreme.

Nu cred că mi-am propus vreodată să am casa mea până la x ani sau să fac unul sau doi copii până la x ani. Mi-aș fi adus aminte, dacă era cazul. Da, îmi doresc copii, dar nu cu orice preț și nici de împrumut, doar de dragul de a avea un suflețel pe care să îl sufoc cu iubirea mea. Am un câine pentru asta.

Sunt relativ mulțumită de viața mea, dacă nu punem la socoteală starea de expectativă în care mă scald de câțiva ani, tot așteptând pe cineva să mă împingă de la spate să fac mai mult. Anul ăsta m-am hotărât să mă înscriu la Loteria Vizelor pentru SUA. Cine știe, poate avem noroc și o luăm de la capăt într-o țară controversată, dar mult mai civilizată – din multe puncte de vedere – decât România. Singura chestie care m-ar face să îmi pară rău că plec ar fi familia. Dar sunt avioane, ne putem vizita, bine a fi. Întâi să câștig.

Altfel… nu știu ce îmi doresc de ziua mea. Am destule lucruri (materiale, fizice), sincer, mi-aș dori mai multe experiențe. Poate că nu am tot ce îmi trebuie, vreau gresie și faianță și mobilă nouă în bucătărie – sau măcar să o recondiționez pe asta, vreau tot felul de țoale și încălțări comode, dar am deja gresie și faianță, am trei dulapuri dintre care două GEM de pline ce sunt cu hainele mele, am ce îmbrăca și ce încălța, am un laptop foarte bun (wow, deja are doi ani jumate?!), un telefon grozav, o mașină care mai troncăne, dar pe care o IUBESC, ce îmi doresc, de fapt, este sănătate.

Nu am crezut vreodată că o să ajung să vorbesc ca bătrânii, să urez sănătate și să îmi doresc să fiu sănătoasă, dar de câțiva ani încoace mi-am dat seama cât de importantă este sănătatea: cea mai importantă. După asta, îmi mai doresc, cum spuneam, experiențe. Călătorii, lucruri pe care nu le-am mai făcut, ieșiri mai dese din zona de confort. Sănătoși să fim, că de restul ne ocupăm pe rând.

În altă ordine de idei, mi s-a umplut Facebook de prieteni născuți azi. Ce se întâmplă, oameni buni? Ziua asta era despre mine și Tomata, de unde ați apărut? Glumesc! La mulți ani, așadar, mie și Andreei Ursu-Lișteveanu, dar și vouă: Gaby Balan, Marius Țeicu, Cosmin Bodrean, Viorel Babeanu, Radu Vîlceanu!

Foto: 33, de la Shutterstock