Acești hackeri care ne înconjoară

Du-te la serviciu de parcă ai fi patronul firmei și muncește la afacere de parcă ar fi a ta, iar rezultatele nu vor întârzia să apară! Găsește-ți pasiunea și dacă faci ceea ce-ți place, nu o să mai trebuiască să muncești nici măcar o zi din viața ta!

Sunt câteva (multe, de fapt) îndemnuri motivaționale pentru noi, roboțeii din câmpul muncii, menite să ne facă să nu mai suferim când sună ceasul în fiecare dimineață la ora 7 sau 8 sau, în unele cazuri, la 6. Uneori, zicerile astea se adeveresc. Alteori, sunt bulsshit. Nu există rețete universal valabile, pentru că fiecare loc de muncă este diferit, așa cum fiecare angajat este diferit și, mai ales, fiecare șef este diferit.

Eu am avut cândva o șefă pe care am respectat-o, pentru că era dreaptă, cinstită, mă plătea la timp și m-a ajutat într-o problemă când nimeni altcineva nu putea să o facă. Pentru asta, am zis, va avea recunoștința mea eternă. Și numai și numai pentru asta nu am porcăit-o atunci când a luat-o razna și m-a tratat ca pe un rahat. Merita nu doar o porcăială, ci s-o fi dat în judecată și să-i cer daune, dar, cum spuneam, am simțit că îi sunt datoare.

Astăzi nu mai simt nimic pozitiv. Recunoștința eternă s-a terminat, respectul s-a dus dracului, admirația s-a topit; nu simt ură, ci un fel de scârbă, de lehamite.

Cucoana (că doamnă nu mai este) avea un site de care mă ocupam eu, pentru că eram cinci oameni de toți și ca să îmi merit salariul, eu făceam munca a trei oameni (atâția a angajat în locul meu, atunci când am plecat). Un om ar fi trebuit să se ocupe de site, deci. Site-ul avea o platformă învechită, iar pentru actualizarea sa era nevoie de multe ore de muncă inutilă, de redimensionat imagini și scris cod html – toate astea erau lucruri pe care eu nu mai trebuia să le fac pe blogul personal, care rulează pe plaftorma WordPress.

Am insistat să trecem pe WordPress; nu am primit nici un răspuns, site-ul „vechi” costase vreo trei mii de euro și cucoana nu avea chef să-i „arunce”. I-am transmis că încerc să fac eu modificarea, gratis, și răspunsul a fost ceva de genul „faceți cum vreți”. Și am tras și m-am chinuit, am cerut ajutorul prietenilor, într-un final am reușit să instalăm WordPress, am găsit o temă faină, am personalizat-o, am tradus-o, am reușit, după câteva zile bune de muncă grea, să transform un site urât, învechit, într-unul modern, care se putea citi și de pe mobil etc.

Nu am așteptat nimic în schimb, deși șeful meu direct mi-a spus că mi-ar fi dat o primă, dacă era după el. Eu eram bucuroasă că mi-am făcut viața mai ușoară și că site-ul era modern. Singurul „bonus” pe care mi l-am luat a fost să îmi pun un link în footer – Tema XYZ modificată de Denisa Bârgău, cu link către blogul meu.

Cucoana a luat la cunoștință și, într-o ședință în care a vorbit despre lucruri care nu ne interesau, șeful meu a deschis subiectul noului site,  de care și el era mândru.

– Mda. Spuneți-mi și mie: cu ce e mai bun ăsta nou, că eu nu văd nici o diferență?!, a zis, superioară, cucoana.

Nu i-am răspuns. Am fost atât de nervoasă, am simțit că am muncit degeaba, că în loc să vadă că se încarcă mult mai ușor, arată mult mai bine, poate fi accesat de pe telefon, iar ea se făcea că nu vede vreo diferență.

Apoi am plecat și naiba știe cine ce a mai făcut cu site-ul respectiv; după o vreme au scos link-ul din footer și au înlocuit numele meu cu numele firmei, că făcea cucoana alergie la numele de Bârgău. Cred că înlocuitorul meu s-a chinuit un pic până a găsit footerul. Apoi au venit alți angajați și au găsit o temă care, surprinzător, era foarte asemănătoare cu aia pe care o alesesem eu și au pus în footer numele celor doi angajați care… au ales-o. Că de tradus nu mai trebuie să traduci, acum are WordPress opțiunea asta, iar de „modificat” probabil au modificat header-ul.

Chiar și așa, domnilor înlocuitori (mă amuză că și pentru asta a fost nevoie de doi oameni!), traficul site-ului este la fel de mic. ;)

Concluzia este să nu credeți toate poveștile de pe net care zic că dacă muncești suficient de mult, răsplata va veni negreșit. Uneori, dacă ai un patron idiot, poți să-i aduci și luna de pe cer, că tot nu o să fie bine. Morala: alegeți-vă cu grijă șeful!

UPDATE: Ahahaha, după ce am scris articolul ăsta, am făcut niște săpături și am găsit tema folosită (evident că i-au scos credits din footer). Este o temă pro, care a costat 69 de dolari. În general, o variantă pro este super-customizabilă, adică poți să îi aduci foarte multe modificări fără să fii mare „hacker”. Probabil cucoanei i-au zis că au muncit din greu la modificarea ei, doi oameni, nu oricum!

8 gânduri despre „Acești hackeri care ne înconjoară

  1. Cand am plecat de la un loc de munca, auzisem ceva zvonuri ca nu se da salariul pe luna in care ti-ai pus demisia.
    Facusem cateva chestii IT in premiera pentru firma aia, asa ca am scris o bomba logica pe care le-am plantat-o in server si pe care am setat-o sa formateze hard-discurile la o luna dupa plecarea mea.
    N-a fost nevoie sa o activez, din fericire, si chiar am ramas colaborator, asa ca am sters bomba logica din server in cursul unei „operatiuni de mentenanta”, dar n-as fi avut niciun regret sa le belesc „masina de facut bani”, chiar cu pretul distrugerii propriei munci.

    1. Na vezi, eu eram în preaviz și aș fi putut să îi fut meciul, să stric lucruri, dar nu am făcut-o. Am putut și după, că dora nu or fi schimbat ei parole la FTP, dar am ales să fiu OM, nu gunoi, ca ea. :D

      Dar da, îți pot înțelege punctul de vedere. Aș fi procedat la fel dacă nu i-aș fi datorat nimic șefei.

  2. Te înteleg, am patit si eu din astea. E ca atunci când faci un afis si vine un badaran si zice…da eu vreau din ala de poti sa faci in programil ala…cum ii zice…word…lasa asta ca nu ma intereseaza acum….(ai stat x ore sa faci chestia aia….)

  3. Pe mine FIX genul asta de citate ma tin pe linia de plutire. Ma ajuta sa trec peste „dezamagiri” si sa am o parere buna si din ce in ce mai buna despre mine insami, astfel incat sa nu ma mai las doborata de astfel de gunoaie, numite oameni.
    Si da, inca ma incred in ele si iti recomand. Ideea e, nu sa tolerezi seful jegos si sa ii aduci luna de pe cer, ca sa primesti rasplata cuvenita, ci sa te respecti pe tine si sa iti iei la revedere de la cei care nu te apreciaza si sa continui sa muncesti in continuare, cu aceeasi dedicatie si parere buna despre tine insati. In felul asta, vei atrage experiente din ce in ce mai frumoase.
    Cum ai si facut, de altfel.
    Daca ai respect de sine, ai tot. Nimic nu te atinge, nimic nu te calca in picioare. Oferi respect, munca, loialitate si cineva se caca pe ele? Esti libera sa pleci fara regrete si sa ii lasi cu ochii in soare. Se cheama karma. Undeva, acolo, fiecare primeste dupa ceea ce ofera, chiar daca pe moment nu pare asa.

  4. Am uitat sa zic ca asa a patit si barbati-miu. Loc de munca unde era tratat de rahat, desi el facea toata treaba. Salariu mic, altii primeau bonusuri, masini de servici noi si alte tampenii pe nedrept. El continua sa munceasca ca fraierul, mai mult si mai mult.
    Evident, ca trageau si mai tare de el, ca deh… mergea, baiat bun. La un moment dat, a decis sa plece, nu inainte sa le faca o faza naspa. I-am zis ca nu e ok sa faca asta. Ca or sa primeasca o palma destul de urata doar pentru ca o sa plece el, pentru ca ceilalti erau incompetenti pe bune („seful” lui era unul venit din alt oras, sa coordoneze managerii pe Bucuresti si el nu a iesit o singura zi din birou. Nu stia nici macar unde sunt locatiile pe care le avea in subordine).
    Si asa a fost. Dupa ce a avut curaj sa plece, au plecat inca doi oameni buni din firma. Si s-a dus dracu’ tot. Au ramas doar incompetentii. Acum se roaga de el sa vina inapoi, cu salariu mai mare. Si el le da mumu.
    Si le e foarte greu sa aduca pe altcineva care sa faca treaba asta, pentru ca astia care au fost niste mici sefuti, au ramas si fara ceilalti oameni buni si nu are cine sa ii instruiasca pe noii angajati, daca habar nu au de nimic de pe teren.
    Ce ziceam de kharma?:)))

    Acum, la noul job, au inceput si astia sa si-o ia in cap, dupa un an si ceva, in care l-au ridicat in slavi si „vaai ce bun esti, uite aici 200 de lei la salariu, marire” (pe care i-au taiat-o ulterior, ca… lipsa de bani in firma, dar sefa a primit BMW nou). Incet, incet, au inceput si ei sa isi arate coltii, sa traga de el mai mult si sa isi bata joc de bunatatea lui si sa il duca cu zaharelul si promisiuni. Ce nu stiu ei, este ca el a mai trecut prin asta si ca nu e usor de prostit. Asadar, se pregateste sa le zica „pa” si astora, fix acum cand e cea mai mare nevoie de el. Asteapta doar o perioada aglomerata. Ah… si o sa ia si inca 5 oameni cu el, oameni pe care i-a adus cu mana lui in firma, i-a instruit cu mana lui si care vor sa vina dupa el. Deci, o sa se repete povestea.
    Life is a bitch.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge