Ajutor pentru Moş Crăciun

Zilele astea, dacă aţi intrat în vreun supermarket sigur aţi observat „nebunia cumpărăturilor”. Oricât ar fi de încărcate, rafturile se golesc, în decembrie, mai repede decât în orice altă lună a anului. Secretul? Vine Moş Crăciun!

Ca să fiu sigură că primesc exact ceea ce-mi doresc, am folosit aplicaţia de Facebook creată de BCR, mi-am trecut pe ea toate cadourile pe care le vreau [bine, nu chiar pe toate, dar cine mă cunoaşte ştie că primesc oricând cu plăcere cafea, ciocolată şi pixuri] şi acum aştept cuminte. Aplicaţia mi-a pus pe „perete” wishlist-ul, astfel că toţi prietenii mei pot vedea ce aştept de la Moş Crăciun.

Eu am mai zis că mi-ar plăcea să împrumutăm de la americani obiceiul listelor de cadouri pe care ni le dorim – fie pentru nuntă, fie, cum e în cazul de faţă, de la Moş Crăciun. Un wishlist le face viaţa mai uşoară şi celor care dăruiesc, şi celor care primesc, pentru că atunci când ştii sigur că obiectul pe care l-ai cumpărat se află pe lista de dorinţe a celui care îl primeşte, bucuria sa va fi sinceră. Se elimină, astfel, mulţumirile politicoase exprimate cu jumătate de gură.

În ceea ce mă priveşte, fac întotdeauna cadouri în funcţie de starea pe care o am atunci când merg la cumpărături. Am marele avantaj de a cunoaşte destul de bine oamenii cărora le cumpăr ceva, mai ales dacă îmi sunt foarte apropiaţi. În general nu îmi stabilesc un buget pentru cadouri – singura limită e dată de suma de bani de care dispun. Ce-i drept, încă nu mi s-a întâmplat să dau chiar toţi banii pe un cadou, dar au fost şi momente când am cumpărat lucruri scumpe care să nu fie pe placul „primitorului”.

Cum spuneam, pentru a-mi oferi exact ceea ce-mi doresc, anul ăsta mi-am făcut o listă „pentru Moş Crăciun” care poate fi găsită aici. Tare-aş vrea să-l văd pe Moş cum şi mai ales de unde îmi va aduce inspiraţie pentru blog! Un mic indiciu: de fiecare dată când călătoresc găsesc lucruri care merită relatate pe blog sau care merită fotografiate şi arătate pe blog. Numa’ zic.

Şi dacă şi voi aveţi probleme cu listele de cadouri, fie că nu ştiţi ce să le cumpăraţi celor dragi, fie că nu vă ajung banii pentru lunga listă de cadouri pe care sunt convinsă că aţi făcut-o, BCR vă vine în ajutor cu o ofertă foarte faină.

Oferta, valabilă doar până la 31 decembrie 2011, conţine creditul de nevoi personale Divers BCR şi cardul de credit Powercard BCR. Partea bună este că toate comisioanele sunt 0 [zero!]: comision analiză credit: 0, comision emitere card de credit: 0, comision administrare card credit în primul an: 0.
În plus, dacă vă alegeţi acest pachet până în 31 decembrie şi faceţi o tranzacţie la POS cu cardul, primiţi cadou 100 de lei. Dacă achiziţionaţi ambele produse, banii se vor vira în contul de card de credit până pe 15 ianuarie 2012.

Astfel, intraţi în noul an cu lista de cadouri pentru cei dragi bifată, dar şi cu un cadou de 100 de lei de la BCR.