Am înfrânt!

Aveam eu o teorie conform căreia haosul fiecăruia este cumva dominat de o oarecare ordine. De aici şi titlul postului anterior, “Ordine în haosul meu”. Făcusem ordine şi mi-am deranjat haosul, prin urmare nu mai găseam obiecte de o importanţă vitală, cum ar fi acumulatorii pentru aparatul foto.

E ora 4 AM şi nu dorm. Nu dorm pentru că mi se înfundase nasul şi-am pornit prin casă, ca o apucată, să găsesc picăturile Bixtonim, aflate încă în cutia de carton, picături pe care le-am cumpărat acum mai bine de o lună, dar pe care nu mai ştiu unde le-am pus încă de când le-am cumpărat. Asta pentru că am avut treabă foarte de dimineaţă [era într-o luni], nu am dormit în noaptea de dinainte, iar când am ajuns acasă, le-am trântit undeva şi… nimeni nu mai ştie nimic de ele [mama, dacă le-ai ascuns în speranţa că nu voi mai folosi niciodată picături, nu ţi-a ieşit. Uite, nu pot să dorm acum!].

Ideea e că dacă sunt scoasă din ritmul meu de lucru / somn, nu mai funcţionez bine. Dacă aranjez prea mult obiectele care mă înconjoară, îmi dezechilibrez haosul şi iarăşi nu mai pot funcţiona. Dar, până la urmă, am învins! N-am găsit încă picăturile, m-am “tratat” cu un baton de-ăla foarte mentolat, cam expirat el, aşa, dar care mi-a desfundat nasul. Efectele secundare nu mai contează, până dimineaţă sunt sigură că-mi va trece şi usturimea din jurul nărilor. Cum spuneam, n-am găsit încă picăturile, daaaaar am dat de acumulatori! Stăteau toţi patru, cuminţei, într-o gentuţă pentru cosmetice din baie, în care pusesem nişte chestii pe care nu le mai folosesc. Şi-ar fi stat acolo mult şi bine dacă nu mi se înfunda nasul.

Everything happens for a reason, vă spun io!

6 thoughts on “Am înfrânt!

Comments are closed.