Picnicurile (și coșurile de picnic) nu mai sunt ce-au fost cândva. Ce bine!

Ca să scapi de canicula din oraș, ideal ar fi să te duci la țară. Eu așa fac, și nu neapărat pentru că la țară ar fi mult mai mici temperaturile (nici nu-i așa departe), ci pentru simplul motiv că nici un grătar nu a avut niciodată gust bun dacă a fost făcut pe aragaz și savurat între patru pereți.

Mie mi se pare că orice mâncare are un gust mult mai bun în natură, în aer liber. Asta nu înseamnă că e OK să îți iei un pateu de la nonstopul din colț și să-l întinzi cu briceagul pe o pâine nefeliată, luată tot de la magazinul din colț, să le trântești pe un ziar și să le savurezi direct de pe capota mașinii. Nu râdeți, chiar am văzut astfel de mese luate în oraș! Rafinament maxim!

Până să avem locul nostru de la țară, ai mei m-au dus la nenumărate ieșiri la iarbă verde. Nu le ziceam picnicuri, pentru că nu am auzit de termenul ăsta în copilărie, dar fix asta erau: ne adunam două-trei-patru familii, unii cu mașini, alții fără, unii luau carnea, alții băutură, unii aduceau legumele, alții contribuiau din plin la spălatul vaselor în râul lângă care campam sau veneau cu mai multe scaune pliante etc.

Era distractiv — în weekend-urile comuniste nu prea aveai ce să faci, mai ales într-un orășel mic de tot cum e cel în care am copilărit eu. Locurile de ieșit la iarbă verde erau niște secrete bine păzite; nu te apucai să spui la toată lumea unde mergi tu duminică, pentru că te trezeai cu toată lumea acolo și tu voiai să ieși din oraș tocmai ca să scapi de „toată lumea”!

În familia mea a existat de când mă știu o geantă pentru picnic. Doar aducea cu aceste coșuri pentru picnic disponibile astăzi pe piață. Geanta noastră conținea:

  • un număr variabil de farfurii dintr-un plastic foarte tare și care părea casant (cam cum sunt farfuriile din melamină de azi, doar că nu la fel de lucioase),
  • pahare din același plastic dur,
  • tacâmuri din aluminiu, mai ușoare decât cele de acasă,
  • un fel de solniță improvizată dintr-un recipient cu capac care o fi avut altă destinație inițială,
  • șervete din pânză, care țineau loc de față de masă și/sau șervețele
  • șiii șocant: o sticluță din plastic, un PET foarte mic, de aprox 250 ml, primit cu suc de lămâie (sau de portocale, cine mai știe?) de la cineva „fugit dincolo”, adică plecat ilegal în străinătate. În acea sticluță verde și foarte, foarte simpatică țineam oțetul pentru salate

Conținutul acestei genți varia pentru că țin minte că nu o dată ne-a prins câte o ploaie torențială de vară, așa că am fost nevoiți să ne adunăm lucrurile foarte repede și să ne urcăm în mașini. Și duși am fost. Tacâmurile s-au amestecat și cu toate că proprietarii și-or fi promis că le returnează pe cele care nu le aparțin, nu s-a mai întâmplat. Așa s-au descompletat seturile, în geanta noastră au apărut furculițe noi, care le-au luat locul unora dispărute fie în trusele altora de iarbă verde, fie chiar prin iarba verde. Dacă s-or fi găsit ceva furculițe prin munții Orăștiei, aș vrea să se știe că nu sunt de pe vremea dacilor, ci de pe vremea weekenderilor orăștieni care mergeau acolo la iarbă verde pe la sfârșitul anilor ’80.

Bineînțeles că aveam și scaune și mese pliante, doar nu era să mâncăm pe jos, ca animalele sălbatice!

Observ cu tristețe că astăzi nu se mai acordă la fel de multă atenție picnicurilor. Ieșim în natură, dar ne preocupă mai mult mâncarea și băutura (și mai ales, să fie cât mai multe din toate) și prea puțin felul în care mâncăm și bem. Cât e vara de lungă, supermarket-urile sunt pline de farfurii, pahare și tacâmuri „de unică folosință”, dar multe nici măcar acel unic scop nu și-l îndeplinesc, tacâmurile se rup în grătare sau legume, farfuriile sunt atât de subțiri, încât se îndoaie sub greutatea celor 200 de grame de mâncare, iar paharele zboară spre alte zări la prima pală de vânt!

Un coș modern pentru picnic este echipat cu tot ce-ți trebuie pentru a lua masa civilizat, inclusiv veselă și tacâmuri din materiale rezistente. Ba, există chiar și suporturi pentru paharele de vin! Unele coșuri pentru picnic sunt prevăzute cu un compartiment frigorific încorporat în ideea de „a mânca pe malul lacului căpșuni cu frișca, nu frișcă de căpșuni”. Sau ca să ai unde să îți păstrezi vinul alb sau prosecco-ul rece și să iasă bine (cu condens corespunzător) poza pentru Instagram.

picnic elegant 1

Și-apoi mai sunt și păturile impermeabile, pentru aceia dintre voi care-și doresc să poată savura picnicul fără riscuri precum: pământ rece, iarbă udă, furnici care se cațără pe păturica transparentă, scoici, nisip, scaieți (ciulini). Altfel… riscați să mâncați în picioare.

Așadar, dacă vă aflați în impas și sunteți în căutare de cadouri pentru bărbați sau pentru femei, un coș pentru picnic poate fi cadoul ideal, mai ales dacă persoana vizată nu este un șoarece de bibliotecă (sau no, de calculator).picnic elegant

Iar dacă vreți musai un coș de picnic pentru voi, îl puteți câștiga la concursul organizat de iLUX! Mai precis, premiul este un coș de picnic Saint Michel în valoare de 390 de lei. Nu trebuie decât să lăsați un comentariu pe blogul lor, în care să relatați o întâmplare amuzantă de la un picnic. Atât! Detaliile sunt aici.

4 thoughts on “Picnicurile (și coșurile de picnic) nu mai sunt ce-au fost cândva. Ce bine!”

Dă-i un răspuns lui amanetauto Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.