Întrucât containerele de gunoi sunt amplasate la circa 200 de metri de blocul meu şi în drumul meu spre locul de muncă, aproape de fiecare dată duc gunoiul cu maşina. Nu e un moft, dar am un coş de gunoi mare, iar sacii de 120 de litri plini pe jumătate sunt grei. Şi dacă tot mi-e în drum, nu are rost să-l duc pe jos.
Ieri, când l-am dus, nici n-am apucat să mă întorc în maşină că o fetiţă a venit în fugă spre mine. Am crezut că vrea să-mi ceară ceva sau să-mi spună cine ştie ce, dar nu. Ea se grăbea să ajungă prima la sacul de gunoi pe care eu îl aruncasem în container! Şi nu era culeasă de pe stradă, părea bine şi curat îmbrăcată şi avea şi cercei din aur. Nu mari, nişte bobiţe; poate nici nu erau din aur, deşi este metalul preferat de locuitorii blocului de vizavi de containere.
Trebuie să recunosc că m-a şocat gestul ei. A sărit pe sacul ăla de gunoi de parcă ar fi fost plin cu… aur, l-a rupt hulpavă, a constatat că nu conţine nimic interesant [era gunoi menajer, la ce naiba s-o fi aşteptat???] şi s-a îndepărtat, dezamăgită, dar nu înainte de a le face altor copii în ciudă, lovindu-şi pumnii într-un gest căruia noi în copilărie îi spuneam „ciudă bâc”. Ajunsese prima la punga mea cu resturi.
Primăria Hunedoara a îngrădit cât de cât zona de gunoi – sunt acolo şi containere pentru colectare selectivă, iar toate sunt înconjurate de un gard. Mă gândesc că dacă ar avea cum să-i ţină pe oamenii ăştia afară din containere, ar face-o; dar mai tot timpul e cineva care sare pe sacii de gunoi imediat ce-i arunc. Oamenii ăştia chiar nu au ce mânca şi îmbrăca sau se gândesc că nu pot rata şansa de a găsi ceva foarte valoros în gunoi?
Eu am văzut destul de multe filme cu detectivi ca să nu-mi arunc documentele întregi la gunoi. Nici o factură, nici un aviz de la poştă, nimic nu „pleacă” la gunoi întreg, ci jumătate acum, jumătate data următoare. Dar până să ajungă vreun detectiv la resturile mele menajere, acestea sunt analizate corespunzător de oamenii care nu au nici o jenă în a-ţi desface gunoiul cu tine de faţă. Dacă aş avea cu adevărat ceva de ascuns, aş fi în siguranţă şi fără un paper shredder!
De ce? Nu mă speria! Eu arunc mereu întregi facturile de care nu mai am nevoie. Sunt în pericol? :)
Mie nu mi-ar plăcea să ştiu că facturile detaliate, de exemplu – deşi nu mai primesc decât de la un singur furnizor factură tipărită -, pot fi văzute de oricine. Adică de ce să ştie vecinu’ căutător în gunoi cu cine am vorbit eu la telefon în data de 23 martie, par egzampăl? :) Ştii cum zic?