Boot camp la Rimetea

Articol lunguţ, cu poze multe.

No bun, acum, că am ajuns acasă, vă pot arăta cât e de faină zona în care mi-am petrecut week-end-ul. Aşa cum spuneam, a fost un week-end de vis. Şi când te gândeşti că mai bine de-o lună am stat cu morcovu’ avut emoţii că o să fie crimă şi pedeapsă şi tortură…

Sanda Stănescu e o bomboană de femeie de fier. Super de treabă şi simpatică, dar foarte disciplinată şi serioasă când businessul ocupaţia ei o cere. Mi-a plăcut ideea ei de boot camp: te duce în mijlocul nicăierului şi te ajută să-ţi faci condiţie fizică. Bine, în cazul nostru a fost doar un demo, o versiune foarte scurtă a programului pe care-l susţine, dar dacă vreţi să vă „înrolaţi”, am înţeles că un bootcamp complet are vreo 21 de zile. Toate detaliile le găsiţi pe site-ul new-chance.ro.

Adi Hădean a fost responsabil pentru alegerea bloggerilor care au beneficiat de un week-end de neuitat [nu exagerez!] şi eu zic că [ne-]a ales foarte bine. La plecare, ne-a dat câte-o cutie cu cremă de lapte. Şi pâine făcută de bloggeri! Unii au şi filmat, aşa că puteţi vedea la TVdece cum se fac blaturile în blogosferă.

Domnu’ Gaben ne-a făcut tuturor câte o surpriză plăcută: a personalizat căni cu numele nostru şi ni le-a făcut cadou… O bomboană de om, iar doamna Gaben e la fel de dulce.

De la Emil Tamaş am aflat despre existenţa unui site care presimt că o să devină foarte important în viaţa mea: foarteiute.ro. Ţin să-i mulţumesc şi pentru vinul deosebit de roşu cu care ne-a binecuvântat, precum şi pentru pastila pe care i-a dat-o lui Robert. Revenind la site-ul ăsta: dacă ownerii săi erau clujeni, i-ar fi zis forteiute punct ro, că aşa zic clujenii, forte. Încercaţi chestia asta: luaţi cel mai apropiat clujean şi rugaţi-l să spună „foarte tare” sau „foarte bine” sau „foarte fain”. Apoi râdeţi după gust.

Cu Zăineasca am stat foarte mult la poveşti, avem destul de multe în comun, aşa că mi-a fo’ forte dragă şi sper să ne mai adunăm şi cu alte ocazii, ca să stăm la poveşti. Evident, Florica şi Zicu au făcut show fără să se chinuie. Şi dacă-i pui lângă Gropar şi Gaben iese o treabă interesantă. Am febră musculară de la cât am râs!

Sanda ne-a ţinut un curs – mai mult teoretic, dar nu mai puţin interesant – de prim ajutor. Am aflat, printre multe altele, că în cazul în care aş face şoc anafilactic, „banalul” Bixtonim, pe care-l aveam până de curând mereu cu mine, mă poate salva; conţine hidrocortizon, iar în şocul anafilactic se administrează hemisuccinat de hidrocortizon. Informaţia asta-i de la Zăineasca şi ea zice că o cunoştinţă de-a ei şi-a salvat viaţa cu Bixtonim. Deci picăturile astea fac şi lucruri bune!

Mai multe nu vă spun acum, că-s cam obosită – deh, aerul tare de munte! -, aşa că vă las cu pozele şi promit să vă mai povestesc despre week-end-ul ăsta, că prea a fost fain.