Bucureşti oversized

La sfârşitul săptămânii trecute, am fost la Bucureşti, împreună cu Sebi şi cu tata.
N-am fost stresaţi de ore fixe sau de întâlniri cu alţi bloggeri sau cu prieteni, aşa că am profitat de ocazie pentru a urmări spectacolul Bucureştiului. Aşa am ajuns la concluzia că Bucureştiul este un oraş prea mare – nu ştiu dacă doar pentru mine. Sunt obişnuită cu oraşele mele mici, cu distanţe ce pot fi parcurse pe jos, cu clădiri nu foarte mari etc.
În Capitală, clădirile sunt toate mari, bannerele şi reclamele – cât clădirile, maşinile – SUV-uri, străzile late, distanţele mari [„Gara e aici, aproape” s-a transformat într-o oră de mers pe jos], preţurile – ridicate ş.a.m.d.

Cu toate că anul trecut vroiam să mă mut în Bucureşti, acum mă bucur că n-am făcut-o. Bucureştiul nu este pentru mine. Îmi place Clujul, îmi place la nebunie Sibiul [centrul, că doar pe-acolo am umblat], Deva arată ca o bomboană [poate că va fi şi Hunedoara la fel, cândva], Orăştia – un orăşel micuţ, dar cochet – îmi place la fel de mult… Chiar nu cred că aş putea trăi în Bucureşti şi, pentru faptul că „supravieţuiesc” acolo, îi admir pe cei care s-au mutat acolo din oraşe mai mici.

21 de gânduri despre „Bucureşti oversized

  1. Asa e Denisa, dar uite ca e si orasul cu cele mai multe perspective. Oricum ma bate gandul sa ma mut…dar e greu cu locuinta si cu serviciul

  2. De problema asta cu Bucureştiul m-am lovit şi eu anul trecut, când a trebuit să mă hotărăsc încotro o apuc la facultate. Am avut de ales dintre Iaşi, Timişoara, Bucureşti sau să rămân acasă în Constanţa. Am exclus din start Bucureştiul pentru că nu îmi place de nici o culoare, prea aglomerat, prea mulţi nervi, prea mare pentru gusturile şi obiceiurile mele. Am ales Iaşiul după o „dispută” acerbă cu Timişoara şi mă felicit pentru asta, deşi nici în Timişoara nu ar fi fost rău.

  3. surprinzător sau nu, eu mi-aş dori mai mult ca orice să stau vreo câţiva ani în Bucureşti… iar transportul prin capitală are o soluţie simplă: motor/scuter sau bicicletă.

  4. Bucurestiul te sufoca.. am dat Vulcanul pe Bucuresti.. si din unele puncte de vedere imi pare rau.. desi acolo cu serviciul nu mai era ok.. dar tot imi dor sa aleg pe deal.. sa nu mai vad betoane in toate directiile, sa pot merge dintr-un capt in altul pe jos.. sa imi vizitez prietenii la orice ora fara sa ma folosesc de un taxi care sigur ma usuca de bani.. si tot asa. E greu in Bucuresti.. sunt de 4 ani.. si tot nu m-am obisnuit.

  5. eu cat am stat in bucuresti (vreo 3 ani) cel mai dor imi era de dealuri – simteam nevoia sa ma urc pe ceva mai inalt :) de’ oras de campie… in cluj toate chestiile faine se intampla pe dealuri :)

    in alta ordine de idei si in bucuresti se formeaza mici comunitati in care traiesti ca in provincie – sunt oameni care nu ies niciodata din cartierele lor, nu cunosc centrul, nu au fost niciodata in pantelimon sau balta alba (de exemplu) si au universul lor mic si bine protejat (casa – servici – piata(supermarket) ) si cam atat…

  6. Cand eram mai mic (pe la 14-15 ani) ma fscina Bucurestiul, mi se parea super sa traiesti acolo si ma gandeam ca la prima sansa m-as muta acolo. Acum, dupa mai multe vizite la Bucuresti, cred ca as sta pe ganduri (mult timp) inainte de a ma muta la Bucuresti. Mi se pare aglomerat, murdar si neprietenos.

  7. @dia – Vulcanul ? Ala din vale :P ?

    Bucurestiul e mare si sufocat, Sibiul e frumos, ca doar de acolo sunt. Voi trece oricum duminica prin Sibiu sa vad cum mai e.

    De asemenea voi merge vineri si in Deva. Cu treburi binenteles. Dupa ce termin cu treaba, ramane de vazut ce voi mai face :)

  8. nici mie nu imi place bucurestiul! prea multa nesimtire de preuri ce sa mai spun!
    e adevarat ca salarii sunt dublu ca-n alte orase, dar si cheltuielile sunt pe masura!
    nu poti pune nimic deoparte!

  9. ptiuuuuuuuu, hehehehe… sunteti copii, ma mutasi de sepce ani ge la geal la capitala (curului) si nu mai suport, problema e ca nu mai pot pleca de aici, adicatelea aveti grije daca vreti cu adevarat sa va mutati acilea sau acolea, cum s-ar zice la regat

    Regards

    aaaaa si deva chiar arata ca o bomboan beeeeiiiiiii

  10. e dragut Bucurestiu…daca iti place viata tumultoasa; eu stau aici de cand m-am nascut si il ador..orasele mai mici sunt pentru liniste, pace..iti trebui spirit de aventura ..la orice ora din zi:))

  11. nu`mi place deloc bucurestiul…
    am fost si eu destul de recent..e mult pera aglomerat, zgomotos, totul se masoara in „mai ai 2 statii”, lumea nu stiu de mers pe jos cum zicea si denisa
    perfer iasi sau si mai bine piatra neamt:D

  12. Cred ca sunt singura care gaseste Bucurestiul prea linistit, prea mort… mai nimeni la 3 noaptea pe Magheru sau duminica la 10 dimineata pe Victoriei.

    Asa am urat orasul asta (Bucurestiul) cand doar veneam in excursii cu clasa (m-am nascut in Brasov) si in primele zile cand m-am mutat aici. Imi venea sa plang gandindu-ma ca va trebui sa raman aici. Dupa 6 ani a ajuns sa-mi placa foarte mult chiar, desi de multe ori mi-as dori sa fie mai viu, mai zgomotos. Detest linistea…

  13. P.S. Si merg destul pe jos. Cum se facea cald, aveam mereu si zile cand ma intorceam pe jos de la facultate (de la Poli pana in Titan… 13 km si jumatate)

  14. Brontozaurel, si eu cred ca esti singura, cel putin dintre cei care au comentat aici, careia ii place agitatia Bucurestiului. Pe mine ma copleseste. Era o faza in Seinfeld in care o tipa ii spunea lui George, care pretindea ca se mutase recent in New York, ca orasul ala in va manca de viu. Asa ma simt si eu in Bucuresti. Nu stiu cum de am avut curajul sa incerc sa ma mut acolo. Anul trecut aveam oo. :D

Comentariile sunt închise.