Denisuca

O fetiţă de 12 ani s-a sinucis.

Cosmin Prelipceanu [cred], la Realitatea TV - citat aproximativ, din memorie:

“În România, o fată de 12 ani s-a sinucis. În Marea Britanie, o fată de 13 ani s-a sinucis. Ambele aparţineau curentului emo. Suntem siguri că nu ştiţi ce înseamnă acest lucru, de aceea, astăzi, discutăm despre ceea ce înseamnă emo”.

Telespectatorii Realitatea TV au, cumva, IQ-ul mic, mic, mic?

Revenind… o fătucă emo de 12 ani s-a sinucis. În momentul în care ai un copil de 12 ani deprimat, este vina ta, ca părinte. Înseamnă că undeva, pe drum, ai făcut ceva greşit. Nu e vina societăţii, nu e vina anturajului, nu e nici măcar vina copilului că este aşa. Este doar vina ta. Părerea mea.

La Ruse, în Bulgaria.

Sunt multe lucruri /locuri frumoase în Ruse şi, de data asta, având doar doi ochi la mine [mă rog, plus ochelarii], am reuşit să le şi văd. Prima dată când m-am plimbat prin Ruse, n-am văzut aproape nimic, pentru că eram pra ocupată să fotografiez tot. Deci, până la urmă, n-a fost chiar aşa de rău fără aparat foto.

Read the rest of this entry »

Azi am luat [iar] parte la o scenă care m-a impresionat. O bătrânică amărâtă, cu multe haine pe ea şi o straiţă enormă în spate, m-a întrebat pe unde s-o ia ca să ajungă la piaţă. Iniţial am crezut că vrea să-mi ceară bani şi eram deja cu mâna pe lângă buzunar, dar dacă nu mi-a cerut, mi-a fost jenă să-i dau eu. I-am explicat cum ajunge la piaţă şi am plecat mai departe.

La câteva secunde după ce am plecat eu, un tânăr a coborât dintr-o maşină şi i-a pus bătrânei în mână o bancnotă de cinci lei, fără ca aceasta să aibă timp să protesteze. Nu ştiu dacă s-a simţit jignită sau nu, nu ştiu ce a făcut după ce tânărul s-a urcat în maşină şi şi-a văzut de drum, dar am fost foarte mişcată de gestul lui.

A doua scenă impresionantă pe luna asta; hai că nu suntem chiar atât de răi pe cât părem.

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, are blog. Blog creat în calitatea sa de candidat la funcţia de primar al Iaşului, nu de ministru al Educaţiei. Cred.

Nu cred că a anunţat niciunde, dar eu am primit un trackback şi mă gândeam că poate interesează şi pe alţii.

Păcat că n-a ţinut cont de sugestia mea, aceea de a-l intitula “Blog de 15 stele”. Da’ încă nu e târziu. Spor la blogging, domnu’ Adomniţei!

Se pot face fotografii excepţionale şi cu un aparat de doi lei, care arată ca o săpunieră. Am constatat asta azi, când am descoperit cele două fotografii de mai jos în memoria aparatului foto de împrumut pe care l-am luat de la tata.

Fotografiile sunt făcute de el şi merită să-l lăudaţi. Să faci aşa ceva cu un BenQ DC2300 pe care mie mi-e ruşine să-l scot din geantă e o chestie!

Am ajuns, acum mă pregătesc să merg la giob.

Şi o poză:
Read the rest of this entry »

S-a mai dus o Blogarie, acum sunt prin Bucureşti, cu Orădeanul, Blogatu, Doipedoi şi Sorinkili - fără linkuri, că mi-e o lene de mooor - şi aşteptăm să se facă ora 23, ca să plecăm spre căşi.

Între timp a venit şi Mihăiţă, căruia trebuie să îi mulţumim că ne-a recomandat Hotelul Ibis. Foarte fain la Ibis.

A fost frumos, chiar dacă fără pişcină sau vin [doar indoors, bere şi Nenea Jim], din păcate eu am dormit cam mult şi încă-mi mai e somn.

Până oi ajunge acasă, vă las cu un link în care e vorba de un onanist: Atac la bloggeri. Enjoy!

Sunt în Ruse, la Blogaria 3.

N-am poze , poate capăt primesc de la cei care au cu ce.

Dacă n-am poze, n-am nimic. Da’ măcar mă relaxez.

Am promis că nu mai scriu prostii, dar pe asta trebuie s-o fac. Ghiciţi cine este onanist?

via Zoso.

Post pentru mama, că nu mă lasă inima s-o sun la ora asta.

Deci în primul rând merci pentru sandwich-uri, am vrut să te sun la 2 jumate ca să-ţi spun “Săru’mâna pentru masă”, dar am zis că mai bine nu.

Am ajuns la Bucureşti, suntem la Marriot [da, da] şi tocma’ bem cafea. Sunt cuminte, nu dau cu picioru’-n pietre şi nu înjur. Încă.

Salutări de la Sebi, Orădeanul, DeCe, 2/2, Marius Sescu şi Cristian de la AmericanBuilt.

P.S. Tocmai am aflat că mă citeşte fiica lui Cristian, care are 9 ani jumate. Cu ocazia asta o salut şi promit că nu mai scriu prostii pe blog.

Încă puţin şi plec spre Bucureşti, iar mâine spre Ruse, la Blogaria 3.

Pe blog voi mai scrie când oi avea net şi timp, deocamdată sunt aproape în “doliu”. Probabil ofensat de felul în care-i “vorbeam” în ultima vreme, Bătrânul Sony şi-a băgat picioarele şi şi-a rupt o chestie de la declanşator. Sau shutter, mă rog, cum îi zice. Cert este că nu mai pot face poze decât dacă port după mine o pioneză pe care s-o “scot” la fiecare poză, aşa că de data asta, merg la Blogaria fără cameră. Miţăăă, ai cobit.

Da, ştiu, e trist. Sau e un semn că trebuie să-mi iau şi eu 400D?

Deci see ya soon.

Din cauză de treburi apărute aproape peste noapte, zilele astea am fost mai ocupată decât prevedea programul meu, aşa că nici pe blog n-am mai apucat să scriu mare lucru. Da’ ce să-i faci, când tre’ să faci revista, trebuie.

Vineri seara plec spre Blogaria şi nu cred că voi mai scrie nimic pe blog până sâmbătă. Totuşi, nu strică să verificaţi din când în când, dacă nu folosiţi un agregator RSS. See ya!

Ştiţi desktop-urile alea naşpa, pe bani puţini şi cu sunet de doi lei?

Ei bine, se pare că Ghelir are un astfel de sistem de vânzare. Numai azi, ofertă specială. Cu sunet ingrat. Pe bune.

Click pe poză, dacă nu credeţi.

Sau “Cum am ajuns să am freză emo”.

Părul meu semi-distrus avea nevoie de o formă, aşa că azi am profitat de puţinul timp liber pe care l-am avut şi am mers la coafor. De fapt, eu am plecat să mă tund, nu mai mult, dar pe drum mi-a venit ideea să mă şi vopsesc - mă rog, să mă las vopsită.

Tanti coafeza mă întreabă cum vreau să mă tundă, eu îi spun că vreau doar să-mi “ia” din lungime, adică partea arsă. Îmi spune c-ar fi bine să mai taie şi din “vârful capului”, aprob - “dacă ziceţi c-o să stea, tăiaţi-l” şi aştept…

La final, să mor, nu alta [îmi dădusem ochelarii jos cât timp m-a tuns]: părul meu lung nu mai era, iar freza… emo. “Da’ nu-ţi place? Aşa se poartă! Toate tinerele aşa se tund!”. Păi şi credeţi că eu vroiam ce se poartă sau să-mi stea bine?

Ce să mai faci în situaţiile astea? Eu i-am dat mână liberă, ea m-a tuns cum ştie că “se poartă”, iar părul oricum era pe jos, nu-i puteam spune că e prea scurt şi vroiam mai lung.

De-acum, multă spumă, o vară cu baticuri şi sper că până-n octombrie creşte la loc, că de nu…