V-am povestit aici că urma să merg la Zumba, “din cauza” celor de la Vitaritma, care mi-au trimis vitaminele speciale pentru Fitness, ca să le testez aşa cum se cuvine.
După mai bine de o lună vă pot spune că în mod cert nu sunt făcută pentru dans. Nu mi-a plăcut niciodată, am impresia că atunci când dansez sunt în centrul atenţiei şi mie nu-mi place să fiu în centrul atenţiei. Prin urmare, am evitat dansul şi ringurile de dans toată viaţa mea. La Zumba, în schimb, toată sala dansează, iar singurul mod prin care ajungi în centrul atenţiei este să nu dansezi.
Bineînţeles că n-am vrut să merg singură, aşa că i-am propus Andreei, cea cu care mergeam la sală, să încercăm ceva nou. A fost foarte încântată de idee, ba chiar şi-a mai adus o prietenă, ca să nu ne facem doar noi două “de minune” la prima oră de dans. Unde-s trei, puterea creşte!
Înarmată cu echipamentul sportiv şi cu Vitaritma Fitness, am purces către ceea ce credeam eu că va fi “sala de tortură”. Când colo, în sală domnea o atmosferă de prietenie, lume relaxată, cu chef de viaţă şi cu un chef nebun de a face mişcare pe muzică. Oricât ar ambala-o în marketing, Zumba înseamnă dans, iar dacă cineva m-ar fi trimis “la dans”, n-aş fi mers în veci. Din fericire, mai e ceva pe lângă dans: distracţie şi transpiraţie. Read the rest of this entry »