Nov
12 2008
După cum scriam aici, în Deva s-a deschis un nou bar: Ceapa Roşie. Mi-a plăcut mult numele neobişnuit şi am fost curioasă cum arată şi cum se “prezintă”. Aşa că, după ce-am tot “plâns” că vreau la Ceapa Roşie, colegii mei dragi m-au ascultat şi mi-au făcut damblaua: m-au dus la birt după ce-am terminat treaba.
N-am făcut prea multe poze, dar am câteva impresii:
- când am ajuns noi, era prea mult fum şi, dacă nu m-ar fi împins curiozitatea, n-am fi rămas acolo
- după ce s-a golit barul, adică pe la ora 12 jumate, au pornit şi ventilaţia şi s-a făcut frig, aproape ca afară
- preţurile nu sunt dintre cele mai mici: 5,5 lei pentru o ciocolată caldă mi se pare foarte mult
- Heineken la halbă costă 3,5 lei, iar la sticlă – 4,5 lei
- aşa cum spunea şi Vasi, tencuiala de pe pereţi [doh!] arată foarte urât; cărămizile, în schimb, sunt simpatice
- tavanul e roşu, ca să “bată” cu roşul cepei “din titlu”
- scaunele “comuniste”, din lemn, sunt foarte incomode, presupun că-s cumpărate la mâna a doua, la licitaţie, de la vreo instituţie care a investit în scaune noi
- Ceapa Roşie e aproape perete-n perete cu Fischer’s
- nota 6,50 din 10, e OK, dar cred că prefer Fischer’s în continuare, fie şi numai pentru copacul ăla de lângă geam, care arată superb toamna
- iată şi două poze:











November 13th, 2008 at 12:46 am
shapka pub cluj
November 13th, 2008 at 1:26 am
De, sună fain şi numele ăsta.
November 25th, 2008 at 5:02 pm
EU AM FOST LA CEAPA ROSIEE AMI PLACE FOARTE MULTTT FUMM ESTE IN TOATE LOCALURILEEEE ,CEI CARE NU SUPOARTA FUMMUUUUUU SA STEA ACASA LA TV,SINCER MA BUCUR DE BARU ASTA ESTE FRUMOS DAR CEVA TREBUIE ACOLO MAI MULTE COLTARE IN REST ESTE PERFECT,
December 12th, 2008 at 3:02 pm
Densiuca asta da pe dinafara de rautate si prostie.Ce esti tu densuca prostuca? mai lasa ne cu parerile tale total neinteresante. nu iti place stai acasa sau in alt birt. noua ne convine,celor care merg in ceapa rosie- macar ne linistim ca nu ocupa oameni ca tine scaunele la ceapa rosie. pa si pu
December 12th, 2008 at 3:06 pm
Maia, din păcate, toate barurile relativ decente din Deva se umplu de specimene aşa, ca tine. Aşa-i că sâmbăta seara ieşi cu fetele la agăţat în Ceapa Roşie în speranţa că daţi peste vreun “baştan” plin de haur şi bani? Distracţie plăcută, dăşteapto!
March 21st, 2009 at 12:09 am
Eu iti recomand inca o vizita acolo. Poate incerci si bucataria. Poate incerc sa faci o poza la perete, fara BLITZZZZ. Poate sunt unii care se duc la crasma cu prietenii sa bea o bere si sa povesteasca, nu sa bubuie muzica sa nu-ti auzi gandurile. Poate unii vor jazz si o cafea buna. Daca ti se pare scumpa cafeaua la Ceapa Rosie, te invit sa vizitezi Dava, sa vezi in ce conditii bei acolo un capuccino la 7 lei. Scaunele si mesele din CR, chiar sunt OK pentru scopul lor, si eu personal am impresia ca nici pe departe nu sunt second hand. Asa ca daca iti place asa de tare in Fisher’s, ramai acolo. Mi se pare cam rautacios review-ul, dat fiind faptul ca este, cred, singurul bar din Deva decent (in afara de Fischer’s).
Editat de admin: poate o să laşi Replica în pace, ce-are Ceapa cu Prefectura?
May 20th, 2009 at 1:50 pm
am fost si io ieri. pe zi foarte linistit,mancare buna muzica pusa incet si placuta, servire ok!