Nu credeam că e posibil să-mi înghesui „strictul necesar” într-un ghiozdan mai mic decât rucsacul cu care umblu zilnic după mine. Iată, totuşi, că poţi să pui într-un rucsac cu dimensiunile de 42 x 32 x 25 centimetri următoarele:
- patru perechi de chiloţi
- trei perechi de ciorapi
- un sutien
- patru tricouri şi un maieu
- o pereche de pantaloni scurţi [până la genunchi]
- o cutie de metal cu 81 de ţigări
- periuţă de dinţi
- piaptăn
- cameră foto compactă
- încărcător plus cablu USB pentru camera foto
- două încărcătoare pentru telefoane
- costum de baie
- două eşarfe
- câteva şerveţele umede ambalate individual
- un săpun mic
- un aparat de ras de unică folosinţă Bic
- picături pentru ochi Visine
- beţişoare pentru urechi
- o foarte mică pilă de unghii din ceva material „inofensiv”
- deodorant solid
- rimel [mascara]
- demachiant super strong pentru rimelul rezistent la apă, într-o sticluţă de 50 ml
- o periuţă de unghii
- patru cutii de ceai Fares, alte trei pungi de ceai de la Dacia Plant şi o cană [astea din urma sunt cadó]
- o aspirină de la Bayer
- patru pastile de Ibuprofen de 600 mg
- trei brăţări şi un inel
- cinci seturi a câte trei mostre – de demachiant, cremă de zi şi cremă de noapte
- trei tampoane – să fie, să nu trebuia’, cum zice moroşanu’
Secretul? Toate hainele sunt compactate la maximum şi înghesuite în pungi resigilabile sau în pungi obişnuite din care am scos aerul şi pe care le-am lipit apoi cu scotch bandă adezivă. Am ales haine din materiale care nu se şifonează prea tare, am rulat şi strâns bine de tot fiecare articol în parte. Hainele din fibre sintetice se spală uşor şi se usucă mai repede.
În cazul în care la aeroport mi se va cere să renunţ la vreunul dintre obiecte, o pot face fără nici un regret. Un singur batic, pe care îl port pe mână întotdeauna când călătoresc undeva sau când iau parte la un eveniment important, şi Mufică, sunt importante şi nu aş renunţa la ele, dar nu văd vreun motiv pentru care mi s-ar cere să le las în aeroport.
În rest, am o periuţă de dinţi de doi lei, picături de ochi care cred că au şi expirat [dar bag seama că nu sunt periculoase, am mai folosit Visine cu termenul de valabilitate depăşit], un rimel de care trag deja de prea mult timp, demachiantul e pe jumătate, sunt lucruri după care nu aş plânge dacă le-aş pierde. Nici măcar după rucsac nu aş plânge; îmi place doar că are fix dimensiunile cerute de comuniştii de la WizzAir pentru bagajul de mână gratuit.
Pe lângă astea, o să-mi mai iau iPod-ul, cele două telefoane, actele, hainele cele mai groase pe mine, o eşarfă mare la gât şi o geacă. Şi probabil Crocşii în bagaj, dacă o să mai am loc. Dacă nu, mai bine-mi cumpăr alţii decât să plătesc 20 de euro în plus pentru bagaj – ăsta e argumentul infailibil al lui Tata.
sa nu spui daca te a lasat sa treci cu toate. inca nu stiu cum e cu lichidele.
@demo: ne*
@demo: Trece fara probleme!
Postul asta imi aduce aminte de o un zbor de anul trecut in care am avut cam aceasi strategie, pe post de cadou nu aveam ceai sau cani ci doua dita mai bucatile de Salam de Sibiu. Fu destul de amuzant in aeroport.
pleci pe o insula tropicala cu asa un bagaj (pantaloni scurti, cosum de baie, tricouri, etc) ? :)
Problematice pilele alea de unghii. Prietenei mele i-a fost scotocit rucsacul la aeroportul din Viena, pana au gasit aia o pila, ce-i drept, din metal.
Destul de multe ai inghesuit. Cat despre „un aparat de ras de unică folosinţă Bic”, s-ar putea te puna sa renunti la el. Mie in US mi-au spus sa las aparatul de ras de unica folosinta in recipientul cu obiecte interzise. La fel au facut si cu spuma de ras Mi-au lasat aftershave-ul si parfumul (erau doua recipiente de 100 ml).
Legat de crocsi, zicea ca iti cumperi de acolo, asta inseamna ca te vei intoarce cu ei? O sa ai loc?
era un filmulet cu un flacau care intr-un ghiozdan a bagat vreo 5 tricouri, vreo 4-5 perechi de blugi, 4 perechi de sosete, ditamai prosoapele, o pereche de bocanci si fel de fel de acareturi..
si ma enerveaza ca nu-l mai gasesc. cand dau de el iti dau de veste.
eu intotdeaua mi-am dorit sa plec undeva cu un singur bagaj, cat de mic. sub 2 geamantane in care intra lejer 4 familii de chinezi n-am reusit…
@spanac: L-am pus eu pe blog în urmă cu câteva zile. Îl ştiu, e celebru.
Denisa, cred ca ai uitat sa mentionezi un aspect important, pentru cate zile e bagajul respectiv ? Si ce fel de activitati presupune iesirea respectiva ?
In poza e bagajul gata? Pai mai este loc in el, nici nu s-a intins panza bine :))
@Vlad: Da, e gata. Aşteaptă să-l iau şi să plec.
O multime de lucruri ai reusit sa inghesui intr-un rucsac atat de mic si parca mai incape ;)
:D Era mai mare inainte, acum daca vrei sa fie un pic mai mare trebuie sa platesti 42 Ron pe segment de zbor. Mai ciupesc niste bani.