Comerciaaal!

Doi oameni mi-au reproşat azi că blogul meu a devenit – sau se transformă într-unul – comercial. Doi oameni care mi-s dragi, nu doi oameni oarecare. Şi-am stat oţâră şi-am cujetat.
Cam au dreptate, blogul meu parcă mai are şi unele posturi pe care, acum un an, nu le-aş fi publicat. Dar ăsta e felul în care evoluează el; cu toţii evoluăm, ne schimbăm, creştem, acumulăm experienţe. Blogul e o „extensie” a personalităţii mele, iar dacă eu m-am schimbat chiar şi foarte puţin, e normal ca şi blogul să se schimbe cumva. Că o fi în bine sau nu… asta e altă poveste.

Bun, am câteva reclame. La USB Mania – pentru că sunt un copil mare şi-mi plac jucăriile pe USB. La Heineken, pentru că e singura bere care-mi place. Şi cam atât. AdSense-ul e „de umplutură”, nu vreţi să ştiţi cât am adunat în şase luni sau mai bine. N-o să pun niciodată pe blog o reclamă la un produs sau serviciu în care nu cred, doar de dragul banilor. Dacă Artima ar veni şi mi-ar cere să schimb banner-ul în care-i fac de cacao cu unul pozitiv, nu aş face-o. M-au enervat de prea multe ori ca să le fac reclamă. Sigur, sunt conştientă că ei au de câteva mii de ori mai mulţi „vizitatori” decât blogul meu, iar profitul lor bate la fundul gol profitul (ha!) blogului meu, dar asta nu mă împiedică să „lupt”, atât cât pot, cu ei.

Nu mă las „cumpărată” decât de cei în care cred. Şi-atunci nu mai e vorba de „a fi cumpărat”, ci mai degrabă de un parteneriat.

Blogul are mai multe însemnări acum decât acum un an. Aşa este. Am mai multe de zis, văd mai multe în jurul meu. Întâmplător, am acces la unele evenimente la care nu ajunge toată lumea. O lansare de candidatură, o inaugurare a unui sediu, o expoziţie de fotografie. Nu merg acolo în calitate de ziarist, merg exclusiv pentru blog. Fotografiez în stânga şi-n dreapta şi apoi îmi scriu opiniile pe blog. Ce-o fi aşa de rău în asta?

La final…

Da, dragilor. Dacă pot să câştig un ban cinstit din blog, o voi face. Însă nu voi vinde oricui. Pentru că, pe blogul meu, îmi permit să nu fac compromisuri.

9 thoughts on “Comerciaaal!”

  1. eu unul nu m-am referit la bannerele, indoiturile ori ad-sensele pe care le gasesc aici. m-am referit la continutul posturilor tale, ca doar pe alea le citesc.

  2. ei, mi-am dat si io cu parerea… faci ce vrei cu blogu tau. Doar ca … no… ma stii am o problema cu vandutul… nu zic ca nu m`as vinde daca ar fi cazu`, doar ca as pune un pret mult prea mare care sa descurajeze cumparatoru`:D. Pentru ca na… oameni suntem… radem glumim da de p#}@ nu ne batem joc, si e greu sa rezisti tentatiilor.
    Problema mea e ca am sau mai bine zis mi-am/ai format o alta parere despre semnificatia blogului. Si ca sa zic pe limba la toti blogu pentru mineeee…. este atunci cand… scrii/publici ce vrea muschiu tau neconditionat. Po sa am dreptate sau nu e o parere personala si subiectiva.
    Oricum sa te prind ca te mai ei de galbenalbastrii mei ca tz`ai dat seama in secunda doi am ceva de comentat ;)

    Regards,

  3. Mei, ce este aici, sala de culturism? Toata lumea isi arata muschii…vreau sa vad pozeeeeeeeeeeeeee!!!!!!

    P.S. Blogul este bun si este normal sa schimbi ceva din cand in cand, fie si in continut.

  4. Eu nu vad care este problema daca extyensia personalitatii tale iti aduce bani. Nu vad ce ar fi rusinos in asta, cu atat mai mult cu cat educatia pe care ar trebui sa o primim este data tocmai in sensul de a face bani. Deci, IMHO< daca poti sa faci bani cu blogul, nu vad de ce n-ai face-o. Trebuie sa bea si muschiul tau o bere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.