Am plecat în concediu #fărădestinație. Prima oprire, la Iași

Ca orice șomeră care se respectă, ca să nu mai rămâie repetentă și anul acesta, am plecat cu Sebi în concediu. Nu avem o destinație precisă, ci mai multe, dar dacă sunteți curioși, o să le descoperiți și voi împreună cu noi, urmărindu-ne pe Facebook* și pe hashtagul #faradestinatie, pe Fb și Instagram. Deh, concediu 2.0! 

Azi noapte am adormit cam amețită, văzând în fața ochilor doar drumuri proaste, gropi și obstacole. Nu se poate să parcurgi în țara asta distanțe mai mari de 100 de kilometri fără să dai de vreo „surpriză” în mijlocul drumului. Drumurile sunt mai toate stricate, pline de gropi, de șoferi grăbiți – toată lumea se grăbește undeva, dar unii se grăbesc mai tare, pentru că au ei o urgență.

Altfel, în timp ce în restul țării era caniculă și lumea leșina de cald, noi ne dădeam cu Fordul prin munți, la răcorică. Așa de multă răcorică, încât am stat cu geamurile deschise și ori de la asta, ori de la aerul condiționat care a fost pornit până să ajungem în munți, ori de la apa rece pe care am băut-o seara, dimineață m-am trezit cu dureri mari în gât, abia puteam să înghit etc. S-au rezolvat cu niște sept-uri: Trachisept și Biosept.

Vreau să mai subliniez o dată că județul Neamț e superb, de fiecare dată când trec pe acolo mă simt ca la bunică-mea la țară sau mai bine, ca în Austria, prin satele alea frumoase, unde casele sunt toate îngrijite, pășunile „la nivel”, munții înalți etc.

Prima oprire am făcut-o la Iași. Am făcut 11 mii de pași prin Iulius Mall, pe malul Bahluiului când afară erau o mie de grade și prin superbul Palas. Palas este un fel de oraș în oraș, un mare mall #cudetoate – dar chiar cu de toate! – lipit de Palatul Culturii. Am făcut aici câteva fotografii panoramice tare faine, iar după ce aproape am leșinat de cald, ne-am așezat la o bere rece și o apă pe terasa unei berării. Am avut rara ocazie de a plăti 5 lei pentru o apă minerală adusă din Italia, pe care nu scria nimic în limba română și care costă 2,09 euro six-pack -ul. Adică un leu și ceva o sticlă de aproape sifon.

de doi ori sebi copy

concediu1 copy copy

concediu 3

Chiar am zis că de fiecare dată când vin la Iași, fie e cald de mor, fie e frig de mor. Nu aș prinde vreodată vreme așa și-așa! De data asta, a fost cald de numa’. La fel de cald, dacă nu chiar mai cald, a fost și în Hunedoara zilele astea.

concediu4

concediu5

concediu6

concediu7

concediu8

concediu9concediu10

concediu11

concediu12

Mâine pornim din nou la drum. Destinația e una surprinzătoare, o să vedeți! Și după ce se gată termină concediul ăsta, o să punem pe YouTube cel mai fain filmuleț pe care l-am făcut vreodată. Acuș.

* Facebook Sebi | Facebook Denisa | Instagram Denisa

1 thought on “Am plecat în concediu #fărădestinație. Prima oprire, la Iași”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.