Teoretic, lucruri de bază, aşa cum este periajul corect al dinţilor, ar trebui învăţate acasă. Practic, dacă nici părinţii nu le ştiu pe toate, educaţia se mai primeşte şi în şcoală – ceea ce nu-i deloc un lucru rău.
Eu îmi amintesc o oră de dirigenţie din şcoala generală când nişte doamne drăguţe au venit şi ne-au povestit despre menstruaţie, despre schimbările pe care urma să le experimentăm şi la final ne-au împărţit câteva tampoane absorbante. O vreme m-am gândit că nu-i bine că am fost expuse la un brand încă din şcoală şi m-am întrebat dacă e OK faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean a permis unei companii private să-şi „prezinte marfa” unor fete de 13-14 ani. După care mi-am dat seama că după 15 ani, încă îmi amintesc acea oră de dirigenţie sacrificată pe altarul unui brand foarte cunoscut. Nu m-a influenţat în vreun fel, pentru că nu am folosit produsele respective, dar a fost bine pentru noi că am primit informaţii utile pe care nu le-am fi luat în serios dacă ar fi venit de la profa de anatomie, de exemplu.
Şi mai ţin minte că după acea oră mi-ar fi plăcut să mai primim şi alte vizite de la branduri mari. N-a fost să fie.
Astăzi, o companie mare – şi nu una care vinde periuţe sau paste de dinţi – a implementat un program de igienă orală în 38 de şcoli şi grădiniţe din Apuseni. Scopul acestui program este de a-i învăţa pe micuţi cum să se spele corect pe dinţi, ca să nu se trezească mai târziu că au carii sau alte probleme dentare. Foarte frumos!
Programul de Igienă Orală este desfăşurat de Roşia Montană Gold Corporation, cu sprijinul Universităţii din Oradea, şi s-a bucurat de receptivitate şi entuziasm din partea copiilor din Apuseni. Mulţi dintre copiii din mediul rural nu au parte de controale stomatologice regulate, aşa că o vizită a medicilor dentişti la ei în clasă nu poate fi decât binevenită.
Cât despre aceste lecţii interactive susţinute de companii în şcoli, părerea mea este că nu au cum să facă rău. Copiii sunt oricum expuşi mesajelor publicitare în fiecare zi şi la fiecare colţ de stradă, Ministerul Educaţiei nu are suficienţi bani pentru a dota toate şcolile cu materiale pe care profesorii să le folosească în timpul cursurilor şi atunci când îţi vine un expert în clasă ca să-ţi explice cum se face o treabă, eşti mai dispus să-l asculţi decât pe învăţătorul sau profesorul pe care-l vezi în fiecare zi şi care nu este specialist în medicină, circulaţie, sănătate orală etc.
Observaţi în filmuleţul de aici cât de bucuroşi sunt copiii când primesc în dar câte o periuţă de dinţi din partea studenţilor orădeni.
Foto de la Ziarul de Apuseni
Partea proastă este ca unii dintre copii o sa își folosească tubul de pastă de dinți primită și apoi părinții nu o să le mai cumpere încă unul.
@Flo: Au primit doar periuţe de dinţi. E bine să le folosească şi fără pastă, dacă nu-şi permit, important e să perieze, să-şi cureţe dinţii. Sper că părinţii vor putea face măcar atât pentru ei.
Copilul e bucuros de orice primeste. El e receptiv la a invata orice, depinde de parinti daca sunt capabili.
Copiii învață la școală cum să se spele pe dinți… http://t.co/AsYZ3SMIhX
Ar trebui sa invete acasa, dar pacat ca parintii sunt prea ocupati si n-au timp de copiii lor si dupaia se mira ca au probleme cu ei, cand incep sa gandeasca singuri.
Asa ceva ar trebui sa se invete la scoala, nu tot felul de materii tampite. Sau de ex un curs de prim ajutor sau cum sa se descurce in societate samd