Cu mucii pe asfalt

Zilele trecute, mă plimbam, cu treabă, prin Hunedoara. Cu maşina. La o intersecţie, o mamaie cu batic în cap vroia neapărat să traverseze pe trecerea de pietoni. Doar că semaforul era [cam] roşu şi maşinile care veneau spre ea au claxonat-o. Aşa că mamaia s-a întors pe trotuar şi, dacă tot mai trebuia să aştepte până când se schimba culoarea semaforului, ce şi-a zis? „Hai să-mi suflu mucii”.

Ştiţi gestul ăla de ţăran venit la oraş care îşi suflă mucii pe jos, puţin aplecat adus din spate? Am căutat o poză pe Google, da’ n-am găsit. Oricum, sunt sigură că ştiţi la ce mă refer. Pentru că e plin de ţărani [să mă ierte ţăranii veritabili, n-am nimic cu ei] care îşi închipuie că şi pe stradă-i ca pe uliţă; ai muci şi vrei să scapi de ei? Ce batistă, ce şerveţel? Folosind trei degete, te prinzi de nas, te apleci puţin, ca să nu te murdăreşti, şi sufli cu putere. Pe asfalt.

Şi asta nu-i nimic. Mucii se duc; îi mai spală ploaia, alunecă prin canale şi gata. Dar ce ne facem cu celelalte mizerii pe care mulţi le aruncă pe jos? De la mucuri de ţigări la ambalaje de tot felul, măturătorii au ce strânge după noi, animalele de oraş, în fiecare noapte. Noi stăm la oraş. Oraşul e, deci, al nostru şi facem ce vrem cu şi în el.

Oare când o să văd şi la noi că poliţia dă amenzi pentru aruncarea mizeriilor pe stradă? Şi, până atunci, ce e de făcut cu animalele care-şi aruncă pungile cu gunoi pe geam, în faţa blocului? Ce-i de făcut cu bivolii care aruncă gunoaie din maşină?

Recunosc că şi eu mai făceam prostii de genul ăsta. Mai aruncam una-alta din maşină. Dar eram doar un copil prost. Acum am crescut şi sunt mândră că nu sunt un animal de oraş. Dacă nu ne educăm noi, n-o va face nimeni. Dacă tu nu eşti conştient că îţi faci ţie mizerie în casă [până la urmă, planeta asta e casa noastră, nu?], degeaba îmi răcesc eu gura şi-mi încălzesc tastatura.

Articol înscris la concursul ăsta. Participă şi tu!

4 gânduri despre „Cu mucii pe asfalt

  1. cam asa-i la noi, dar ce sa facem, cum putem lua atitudine, ca mi s-a acrit de pungi cu gunoi aruncate pe geam si cate mai zici…. cum poti da omului cei 7 ani de acasa daca nu-i are? eu ma gandeam sa incep un curs-seminar cu fete tinere despre codul bunelor maniere, chiar sunt curioasa cate vor veni. m-am inscris si eu la concurs, poate capat 7 kile de faina pt pita! :)

  2. Pingback: http://www.naturalist.ro/ ROMANIA
  3. sa vezi cum e in bucuresti:(
    nu pot da amenzi insa ii atentionez ca le-a scapat pe jos cite una alta
    acu citeva zile
    „-va cazut pachetul de tigari pe jos
    -a nu l-am aruncat eu!
    o puteai face la un cos de gunoi”
    stiam ca el il aruncase insa nu puteam sa i dau amenda
    la fel am patit cu controloarele in tramvai dupa ce au compostat biletul l au aruncat
    ” de ce le aruncati pe jos , chiar nu gasiti un cos de gunoi
    e hai domnule aveti ceva cu noi ca sintem controlori,..” ma rog si discutia a continuat 2 stati pana am coborit:)

Comentariile sunt închise.