Cum afli ce se copiază de pe blogul tău

Ca blogger mijlociu, mă deranjează să-mi văd articolele copiate pe alte bloguri sau site-uri. Mi s-a întâmplat destul de rar, din fericire, dar e foarte posibil să fi „publicat” şi prin alte părţi, fără să ştiu. Din păcate, nu prea am ce face şi dacă-mi văd postările pe alte alei ale oraşului Internetul de Sus. E ca şi cum ţi-ai construi o casă frumoasă şi apoi ai vedea „modelul” copiat de către alţii. N-ai ce face, că nu poţi patenta o clădire, nu?

Sigur, am scris eu în footer-ul [partea de jos a] blogului şi în feed-ul RSS „copyright Denisa Bârgău”, pun şi watermark pe poze, dar asta nu înseamnă că nesimţiţii care trăiesc din copy/paste pot fi opriţi.

Pe de altă parte, mi-ar plăcea să ştiu exact care dintre articole sunt atât de apreciate încât cineva se gândeşte că-i mai uşor să selecteze textul, să-l copieze într-un e-mail şi să-l dea mai departe. Să nu credeţi că nu se mai practică treaba asta! Încă mai primesc zilnic mesaje, PPS-uri, filmuleţe şi poze „amuzante” pe mail, de la vreo două persoane. Şi ce fac atunci când cineva-mi trimite un fişier .avi amuzant? Îl caut pe YouTube, pentru că sunt sigură că altcineva a descoperit deja modalitatea asta de a shareui filme. Nu mi s-a întâmplat niciodată să nu le găsesc postate deja pe YouTube. Textele amuzante pot fi găsite, cu siguranţă, pe site-urile de umor sau „umor”, bancurile la fel, iar de prezentări stupide în PowerPoint sunt atât de sătulă, încât nici nu le mai deschid… asta e, unii încă mai sunt în era web 1.0. Gotta live with it!

Spuneam că mi-ar plăcea să văd ce texte sunt copiate de pe blogul meu şi azi am descoperit un site care face exact asta: BlogCopy. L-am testat, e grozav! Nu îţi spune cine a copiat câte un articol, dar îţi arată exact paragraful care a fost selectat şi apoi copiat în clipboard, iar ăsta poate fi şi un bun indicator al articolelor bine scrise, de exemplu. În plus, afli ora la care s-a efectuat control+C-ul şi ţara din care provine hoţu’.

După ce-ţi vezi un paragraf copiat, îl cauţi pe Google şi descoperi infractoru’. Genial!

Crearea unui cont durează câteva secunde, apoi trebuie să-ţi validezi blogul [BlogCopy funcţionează doar în cazul blogurilor cu domenii proprii] introducând un cod în footer şi gata, intri în dashboard şi vezi ce se copiază de pe el. Mai multe detalii poţi afla de pe pagina de FAQ a BlogCopy.

12 thoughts on “Cum afli ce se copiază de pe blogul tău”

  1. iti pot pune si eu o intrebare off topic? la categoria „people i know” ai anumiti „people you know”.unii dintre ei sunt bolduiti,altii nu.exista vreun motiv sau e doar asa de design?te rog sa nu razi de intrebarea mea.

  2. @gylda: nu sunt bolduiţi, e de la temă buba, unii sunt vişinii, alţii roşii – roşii pentru link-urile nevizitate şi vişinii pentru cele vizitate de către tine. De-aia apar aşa. :) Dar îi ştiu pe toţi, i-am întâlnit cel puţin o dată.

  3. Încearcă şi Fair Share. Practic, „păzeşte” conţinutul tău şi te anunţă când el se regăseşte pe alte site-uri. Nu ştiu dacă sunt multe de făcut după aceea, e greu să le explici retarzilor ce înseamnă să ai idei, dar măcar ajungi să ştii de câte ori se întâmplă.
    Asta poate folosi mai ales celor care nu au domeniu propriu, că sunt destui :)

  4. Unii chiar nu au bun simt. Recent mi-am gasit vreo 15 articole copiate de niste pustani si puse pe un site de gamming. De parca tutorialele mele de programare web au vreo legaura cu gamming-ul:)).
    Si ca sa fie treaba treaba, dupa ce le-am lasat un mesaj in unul din topicurile cu continutul meu, mi-au sters mesajul si mi-au banat si contul. Toata treaba a durat 5 minute. Am sa-i potolesc eu pe ei sa sa iasa smecheria asta din cap. Nu mi-ar strica niste bani in buzunar obtinuti din despagubire. Pana la urma am stat juma de an sa scriu tutorialele alea, imi merit si eu partea de castig.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.