Cum să te prezinți așa în fața clienților?

De fiecare dată când călătoream înspre vestul Europei, rămâneam plăcut surprinsă de băile benzinăriilor prin care ajungeam.

Pe măsură ce te îndrepți către ieșirea din țară prin Arad sau Oradea, dai peste hârtie igienică tot mai fină, din ce în ce mai albă și, uneori, chiar și cu model. Când hârtia nu mai e gri-albăstrui sau roz și nu mai are bulinuțe, ești clar pe drumul cel bun.

În Ungaria, WC-urile sunt așa și-așa, acceptabile spre OK. În Austria, deja sunt impecabile. Rar dai peste un Shell cu hârtie ieftină și nu foarte curat și alea în general sunt în apropiere de granița cu Ungaria. La noi, cam în toate Petrom-urile e hârtie gri. Deh, noi nu suntem încă în Schengen (de parcă ar fi vreo legătură).

Și apoi sunt supermarket-urile. Cu cât sunt mai „traficate” de clienți, cu atât sunt și toaletele mai folosite. Cu cât mai folosite, cu atât ar trebui să fie curățate mai des. Dar asta nu se întâmplă peste tot.

Am intrat duminică în buda magazinului Billa din Deva (pe centură, lângă Petrom & McDonald’s). Nu e nici toaletă și nici măcar WC, e o budă infectă, unde nu a mai intrat nimeni să adune hârtia igienică și alte deșeuri împuțite din coș, la femei. Pe cuvântul meu că am văzut WC-uri de țară mai curate și în care mirosea mai puțin decât în buda asta. Și nici hârtie nu mai era, normal, cine să aibă nevoie de hârtie igienică la ora 7 seara, duminica?

Poza e horror, am pus-o pe Facebook, dar refuz să îmi murdăresc blogul cu ea, așa că o găsiți la link-ul de mai jos. Dați click pe propria răspundere!

De-aia nu aveți clienți, băi. Pentru că nu vă pasă de ei.

17 gânduri despre „Cum să te prezinți așa în fața clienților?

  1. Am mai scris eu o data o chestie despre toalete, dar nu mi-ai acceptat comentariul.
    In fine, revin cu ideea ca: Eu niciodata nu folosesc toaletele din supermarketuri si din malluri.
    Fix din cauza asta. Sunt imputite si se perinda mult mai multi oameni pe acolo.
    Oricum, degeaba te speli pe maini, in clipa in care ai atins clanta/ usa de la baia respectiva, s-a dus dracu „curatenia” :))).
    La mall, singura toaleta pe care o folosesc, este aia de la cinema. Care este separata de cele din mall. Este mereu curat, dotat cu tot ce trebuie.
    La benzinarii, nu fac mofturi. Poa’ sa fie hartia si neagra, cand te trece, nu mai ai pretentii, atat timp cat nu iti dau stiuleti de porumb :))) Dar, pana acum, 90% din toaletele de la benzinariile unde am folosit baia, au fost curate, moderne, dotate corespunzator.

    Pe mine ma enerveaza muierile care se urca cu picioarele pe wc sau care se pisa pe langa. Adica, atat de retardata esti incat sa nu poti sta aplecata deasupra wc-ului, fara sa atingi scaunul respectiv? Si sa nu nimeresti cu jetul FIX in wc?
    Innebunesc cand vad asa ceva.

    1. @Georgi:
      Ah, cea mai tare faza a fost, cand m-am dus la o benzinarie si avea o baie foarte moderna, avea chiar si pungi din alea de le pui pe scaunul de wc .
      Dar cu toate astea, erau urme de pantofi pe buda!
      YAY, civilizatie!
      Cateodata imi doresc sa le vad la fatza pe aceste doamne si sa le intreb, la ele acasa cum procedeaza?

  2. Pe autostrada in Slovenia, Italia si Franta am gasit cele mai curate benzinarii. Plus ca in interior de cum intrai putea simti si un miros de odorizat care era super placut. Nu acelasi lucru l-as putea spune si despre toaletele de la MC Donald’s din Cannes si Nisa! Erau pur si simplu INFECTE! Ti-era si sila sa te duci cand stiai ce te asteapta acolo! Culmea e ca intrarea se facea prin intermediul unui cod pe care il aveai pe bon (cine nu cumpara, nu intra), deci nu pot sa-mi explic cum de erau lasate intr-un asemenea hal….
    Amy a scris pe blog despre… Vacanta pe Coasta de Azur – Nisa

  3. Mie mi se pare că se fac tot mai infecte toaletele pe măsură ce o iei spre sud, la noi în ţară. E o diferenţă destul de mare între benzinăria de pe valea oltului şi cea de la topolog, apăi de cele de pe autostradă nu mai zic :)
    copila blonda a scris pe blog despre… Nu facem copii pentru voi

  4. probabil ca am nimerit in locuri mai rele (WC`ul McDonalds din Gara de Nord e pe locul 1), dar toaleta aia de la billa, ignorand mormanul de hartie de langa, e chiar curata. adica e 99,9% alb si vreo 0,1% maro, 0% rosu, 0% galben, ceea ce indica un procent mare de ne-scarbosenie dupa standardele mele foarte joase la WC`uri publice.

  5. Am văzut poza. Același lucru e și la noi la Billa. Nici nu mă mir. S-a întâmplat de prea puține ori să fie curat în baie, iar atunci când am prins-o pe femeia de serviciu și am întrebat-o de ce nu curăță wc-urile alea de rahat, a spus că nu e vina ei că oamenii își fac treburile pe unde apucă. În Austria și chiar și în Germania, toatele sclipesc de curățenie.
    Ana Precup a scris pe blog despre… Experiența mea cu peria Rowenta Nano Smart Brush Active

    1. Probabil acolo sunt spălate tot de românce, dar plătite în euro și care se tem să nu își piardă locurile de muncă. Nu știu, când ești femeie de serviciu și jobul tău e să cureți baia, cum o fi să îți fie scârbă s-o faci și să refuzi să o faci pentru că e prea murdară???

  6. Eh, la buda bărbaților e și mai scârbos. Nimeni nu ridică colacul când e vorba de pipi, deci ferească ‘mniezo să te treacă vreo treabă mare. Nevastă-mea face mișto de mine că de fiecare dată înainte să plecăm de-acasă îmi rezolv treburile, dar nu vreau să risc.

    Cele mai împuțite bude le-am întâlnit la McDo. Tre’ să recunosc însă că unii nu duc lipsă de imaginație.

    1. Eu am de mulți ani fixul ăsta: înainte de a pleca de acasă, mă duc la baie. Că no… e absurd și stupid să ieși din casă și peste cinci minute să vrei la pipi, ca un copil de doi ani.

  7. Baia aia inca e decenta. Am vazut cazuri si mai horror. Asa e la noi. Nimeni nu se deranjeaza. Dar pretentii au.

    1. Nu zic… și oamenii îs varză, dacă-i lași unde nu-i vede nimeni se șterg cu degetul și îl dau pe pereți… dar totuși, ai văzut că e așa, cureți, că poate următorul nu mai face.

Comentariile sunt închise.