Curierul pe care nu pot să mă supăr

Am o relație cu suișuri și coborâșuri cu angajații firmelor de curierat cu care interacționez. Primesc prin intermediul lor o mulțime de chestii, deci cred că interacționez cu ei mai mult decât o face un om obișnuit, în viața lui. Adică nu că aș fi eu un om special, doar că primesc colete atât de des, încât am salvat în agendă numerele de telefon ale curierilor din Hunedoara și am o categorie specială pentru ei.

Majoritatea sunt Curier Cargus, Curier Farmec, Fan Courier HD, dar unul singur este „Curier 🚚 Sunați-mă și vedem noi”. Serios, chiar așa l-am băgat în agenda telefonului. Povestea e așa: urma să primesc un colet, nu știam ce-i, nu am primit SMS (unele firme de curierat mai dau mesaj când urmează să-ți livreze ceva), dar la un moment dat m-a sunat un curier ce părea derutat și mi-a spus că are un colet pentru Denisa cea de la adresa la care locuiesc eu. I-am zis că sunt la serviciu până la ora 16, a mormăit ceva și înainte de a-mi închide, a zis:

– No, păi sunați-mă mai încolo și vedem noi!

Am rămas perplexă. Curierul, de obicei, îți spune că vine, în cât timp vine, unde vine și te roagă să ieși/cobori. Ăsta m-a lăsat în aer, să-l sun eu dacă vreau, dacă nu… să-mi fie de bine.

L-am sunat și am reușit să ne și întâlnim; m-am dus spre el hotărâtă să-i spun că putea să vină și la locul de muncă, că oamenii care mi-au trimis coletul nu m-au anunțat că urma să primesc ceva și de-aia era trecută adresa de acasă. Nu l-a interesat, era în continuare aerian, și-a făcut poza (unii curieri fotografiază coletul în momentul predării lui către client), și-a completat formularele și mi-a întins coletul, urându-mi „o zi bună”. Atunci am observat că pe bancheta din față dormea un copiluț.

Tot felul de sentimente m-au năpădit atunci. Un copil mic, să fi avut doi, maximum trei ani, dormea cu pleoapele mișcându-i-se, așa cum dorm bebelușii, iepurește. M-am înduioșat, am bălmăjit ceva de genul „vai, dar pe cine aveți aiiici?” și până să mă dezmeticesc, a și plecat.

Bietul om, cu copil mic și un job care-l ține pe drumuri toată ziua, ce viață trebuie să aibă și el…

Astăzi m-a sunat din nou. Mi-a zis că are un colet pentru mine, i-am săpus că-s în Lidl și ies în parcare în două minute, a zis că e OK, dar că la el mai durează un pic, vreo cinci minute. Nu-i nimic, zic, vă aștept.

Și-am așteptat. Și-am așteptat. Cinșpe minute, pe ceas. Sun. Nu răspunde. Mai sun o dată. Nu răspunde. Plec acasă.

M-a sunat după două ore. Bună ziua, zice, curierul sunt, aveți un colet. Era trecut bine de șapte seara. Zic: știți, m-ați mai sunat azi o dată, mi-ați zis că veniți la Lidl, am așteptat un sfert de ceas degeaba…

Da, aveți dreptate, mă scuzați, dar am lăsat niște colete lângă Lidl și pur și simplu am uitat, mi-a ieșit complet din cap. No bine, zic, veniți la adresă? Da, vin acum. Intru în curte? Intrați.

A venit, de data asta. Am coborât eu, ăsta nu e genul de curier cu care să te cerți că trebuie să urce el. Am sperat că de data asta va fi singur, dar nu a fost să fie. Copiluțul era și de data asta cu el, semn că omul are un copilot permanent. Poate l-a părăsit (sau i-a murit!!!) nevasta și ce să facă, să lase copilul singur acasă? Să-l ducă la creșă, dar cine ți-l ține 12 ore pe zi? Îl ia cu el peste tot. Noroc că încă mai trăim într-o lume în care poate face asta, că dacă era în SUA, sigur îl pâra cineva la Child Services/Protecția Copilului și i-l luau…

Copilul era treaz de data asta, stătea cumințel pe locul din dreapta, a râs către copiii care jucau fotbal în curtea blocului. Nu avea scaun special pentru bebeluși. Dar el nu are o copilărie obișnuită. Poate nu are nici mamă. Nu pare să fie trist, dar nu cred că poate fi distractiv să fii toată ziua pe drumuri.

Curierul a oprit lângă mine și vorbea la telefon cu cineva despre un colet care nu a fost livrat. A durat câteva minute bune convorbirea, timp în care eu așteptam lângă mașină, mașina mergea, copilul se uita la băieții care jucau fotbal, iar curierul vorbea și încerca să completeze datele mele de identificare pe colet. Nu era foarte bun la multitasking, așa că nu i-a reușit.

Când a încheiat convorbirea, nu și-a cerut scuze, nu a salutat. Mi-a spus câteva cuvinte, mi-a cerut seria și numărul cărții de identitate, am semnat un proces-verbal și dus a fost.

Știu, știu, părinții sunt niște oameni în permanență extenuați. Copiii sunt obositori, nu te lasă să dormi, nu te lasă să faci nimic, trebuie să îți trăiești viața în funcție de ei. Dar să iei în fiecare zi copilul cu tine la muncă, pentru că nu ai cu cine să îl lași, este obositor și pentru tine și pentru el.

Din motive evidente, nu o să dau numele firmei sau a curierului. Nu e treaba mea să mă bag în viața omului; poate copilul crește fericit că e zi de zi cu tati, neștiind că viața poate fi și altfel. Știu că e posibil ca tu, în locul meu, să te fi supărat pe curier și să-i fi făcut reclamație la firmă. Nu ajută la nimic. OK, mă supăr pe el dacă e nesimțit, dar dacă omul este pur și simplu copleșit de responsabilități? Cum îi fac eu viața mai ușoară, creându-i probleme?

Datorită acelui copil, nu pot să mă supăr pe acest curier. E cam singurul curier cu circumstanțe atenuante.

8 gânduri despre „Curierul pe care nu pot să mă supăr

    1. Omul pare copleșit, e complet aerian, săracul, iar copilul neștiind altă viață, se bucură de cea pe care o are. Așa pare. Mi-e milă de amândoi, oricum.
      Un prieten mi-a zis că știe despre cine e vorba și părinții sunt divorțați. Nici nu vreau să mă gândesc la ce fel de mamă are, dacă o instanță a decis să îl încredințeze tatălui…

  1. Sau poate mama lui e in spital. .. induiosatoare povestea si f bine ai procedat. Oricum, copilasului ii e mai bine cu tata decat fara, si tatalui cu job decat fara
    La noi in nl, in cladirea de birouri unde lucrez eu vin frecvent oamenii la birou cu copii si catei :)) dar sunt firme mici, cu cativa angajati (cati incap in 20mp)
    La consort in multinationala nu au voie deloc copii in cladire, i-a trebuit odata permis special sa-l ia cateva ore, ca efectiv nu avea ce face, eu eram in travel si el trebuia sa tina live broadcast care nu se poate de acasa . Cand nu-s decat parintii si copilul, mai apar situatii din astea, noi avem o tona de povesti. Cand eram in ro si copilul bebelus, a facut o diaree , am lucrat amandoi de acasa, dar tac’su avea call uri si eu deadline la pranz, asa ca a fost ca in filme , tac’su tinea call uri in baie, eu scriam pe hol in picioare, cu acces la bucatarie unde invarteam diverse si la dormitor unde statea asta mic pe oala, si mai faceam schimb din cand in cand :)
    Diana a scris pe blog despre… Citadela Dinant

  2. E de la urgent cargus,nu?
    Pe domn il cheama Daniel I. Noi ii spunem Dani.
    Din pacate l-a parasit sotia mult mai tanara pentru alt domn si a ramas cu un copilas. Asa e el aiurit, cu sau fara copil…nu e om rau, doar ca e greu de colaborat cu el ca e mereu cu capul in nori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge