Se deschide Dedeman la Hunedoara!

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, inaugurează magazinele din București – Băneasa și Hunedoara și ajunge astfel la 47 de unități la nivel național. La Hunedoara, inaugurarea mult așteptată are loc vineri, 16 iunie, la ora

Primul magazin inaugurat în acest an, cel de la București – Băneasa, este și cel mai scump al rețelei, investiția ridicându-se la circa 36 de milioane de euro. Dedeman Băneasa, care va fi deschis pe 14 iunie, are o suprafață construită de aproximativ 30.000 mp. și, ca o noutate, pe lângă parcarea supraterană cu 497 de locuri, dispune și de o parcare subterană cu 264 de locuri. În noul punct de lucru din București lucrează 280 de angajați care au urmat un complex program de specializare, fiind astfel pregătiți să ofere consiliere de calitate și sfaturi competente tuturor clienților.

La numai două zile după această inaugurare, pe data de 16 iunie, va fi rândul magazinului din Hunedoara să își primească primii clienți. Aceștia vor fi întâmpinați de o echipă de 168 de angajați ce au beneficiat, la rândul lor, de un program de pregătire menit să le ofere cunoștințele necesare pentru a răspunde corect cerințelor hunedorenilor. Ridicarea acestui nou magazin în Hunedoara, ce are o suprafață de vânzare de aproximativ 12.500 mp. și dispune de o parcare supraterană de 313 locuri, a presupus o investiție de circa 11,5 milioane de euro.

Grație acestei investiții hunedorenii vor avea la dispoziție un magazin dedicat construcțiilor și amenajărilor interioare de tip DIY care se ridică la aceleași standarde înalte de calitate cu care compania Dedeman și-a obișnuit clienții din întreaga țară.

Despre faptul că angajații au fost pregătiți nu am nici o îndoială. De fiecare dată când am intrat într-un magazin Dedeman, am fost plăcut surprinsă de felul în care m-au abordat angajații și de promptitudinea cu care au găsit soluții pentru problemele mele. Exact așa cum vedem în emisiunea Visuri la cheie, care este sponsorizată de Dedeman, angajații vin la tine, se poartă foarte frumos (exagerat de frumos, am zis eu când am văzut la TV, dar așa sunt și în realitate!) și te ajută.

“Este o premieră pentru noi să deschidem două magazine în aceeași săptămână, dar clienții noștri din zona Băneasa și cei din Hunedoara merită acest efort. Mulți dintre ei ne cunosc deja din celelalte magazine din București respectiv Deva și suntem bucuroși că acum am reușit să aducem produsele și serviciile Dedeman mai aproape de ei”, spune Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman.

Având în vedere că cele două inaugurări au loc la începutul sezonului estival, rafturile magazinelor au fost pregătite cu sute de oferte speciale la produse pentru grădină (mobilier și utilaje), dar și pentru petrecerea timpului liber (șezlonguri și balansoare, piscine și pavilioane, grătare și produse pentru camping) iar clienții cu planuri mari vor descoperi soluțiile complete pentru construcții și renovări (materiale de construcții, acoperișuri, varuri și vopsele, instalații termice și instalații sanitare, scule electrice etc.). Din portofoliul celor două noi magazine nu lipsesc nici serviciile auxiliare menite să scurteze drumul de la plan la realitate: serviciul de proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, livrarea mărfurilor şi retur de produse.

Primele două inaugurări din acest an aduc rețeaua națională Dedeman la un număr de 47 de magazine, cel puțin alte două unități urmând să fie deschise până la finalul anului.

Din surse neoficiale am auzit că în primele două săptămâni, ofertele vor curge „gârlă”, deci

5 thoughts on “Se deschide Dedeman la Hunedoara!”

  1. Si mie imi place de cei de la Dedeman. Casa a „inghitit” cam 98% materiale de la ei. Am avut si o experienta placuta, dupa ce achizitionasem un corp de iluminat care dupa ce am deschis cutia acasa s-a dovedit a avea abajurul spart, am sunat la ei si le-am spus problema, iar corpul a fost inlocuit a doua zi, fara probleme.

      1. @Denisa Bârgău: Praktiker e pe moarte. Du-te intr-un magazin de-al lor sa vezi cum bate vantul. Nu-s clienti aproape deloc.

        Leroy Merlin: sunt ok-ish si aproape de mine, dar prefer 1 km in plus pana la Dedeman, unde, de fiecare data cand am intrebat ceva am gasit pe cine sa intreb si sa-mi si raspunda la subiect.

        Hornbach: au preturi mai bune decat Dedeman la unele articole. Nu-mi place ca e destul de mult de asteptat cand vrei pe cineva care sa-ti ofere explicatii/sfaturi. Imi place ca sistemul de retur e mai bun decat cel de la Dedeman, unde semnezi vreo 3 foi, lasi copie dupa buletin si faci un drum pana la casa.

        Dar ce are Dedeman si ceilalti nu, e transportul gratuit pentru cumparaturi in valoare de cel putin 500 de lei. Restul ori nu au, ori te taxeaza (Praktiker a facut-o in cazul meu), ori pragul e cel putin dublu.

  2. Nu stiam de ei. E aproape la fel ca unul numit Bricomart (Bricoman)
    Au catalog din ala misto de poti sa te uiti o zi înteaga, tip Ikea si altele ?
    :D

  3. Zici ca s-au deschis special pentru mine. Chiar in 2 luni incepem renovarile si muream ca nu am Dedeman in zona :))))).
    Am fost astazi si pot sa zic ca este… HUGE. Ikea e cacatzel pe langa :)).
    Mi-au placut amenajarile de gresie si faianta (de baie). Unele erau chiar in marime naturala (baile) si am vazut si vreo 2 amenajari de bucatarie, cu mobila de bucatarie cu tot. Mi-au placut modelele, pentru ca eu sunt praf la inspiratie si deja m-am oprit la vreo 3 amenajari care mi-au placut foarte mult. Acum ramane doar sa ma decid, pe care sa aleg.
    Bine, astfel de amenajari sunt si in alte Dedeman-uri, dar sunt satula de ele, ca sunt vechi de j de ani. In asta, amenajarile sunt cu modele noi si un pic mai multe.
    Cam asta e tot ce am apucat sa vad, am fost doar asa in trecere.

    Am sa revin, ca sa vad mai bine preturi, sa incep sa fac calcule, sa fac niste poze, ca sa vad asa, cam cum ar da la mine in baie :))). Sunt bolnava cu chestia asta (tot ce tine de ales gresie, faianta, parchet, culori pe pereti), chiar vreau sa am casa amenajata uniform, nu in 54387503948 de culori si nuante. Si nu ma prea pricep. Mai ales, ca daca as vinde apartamentul, l-as da foarte repede, dcaa il fac cu cap si cu calitate. Ca, vorba aia, tocmai am trecut printr-o experienta de 4 luni de cautat apartamente si am vazut toate kitsch-urile din lume si la toate imi imaginam cat ma costa sa il refac de la zero.

    Si pe pinteresc gasesc doar chestii care dau bine la americani, nu la noi. Ba sunt prea reci amenajarile, ba prea vintage, ba prea… nu stiu :)).

    La treaba asta le dau un plus. Pacat ca nu re-amenajeaza in fiecare an, cu modele noi. Ar avea mult de castigat si n-ar mai arata casele ca niste sorcove.
    Ar fi misto, ca fiecare magazin din asta, sa aiba showroom cu amenajari, ca sunt multi ca mine, care nu au puterea de a vizualiza in gand, cum ar arata anumite combinatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.