S-a dat democraţie!

Poate silly că sunt un pic instabilă emoţional, dacă până ieri eram supărată [aproape] definitiv pe [aproape] toţi românii, iar de aseară încoace sunt, din nou, mândră că sunt româncă. Eram supărată pentru că în adâncul sufletului meu, deşi speram, nu credeam că suntem în stare, ca popor, să ne alegem un lider curat, nepătat, un neamţ în adevăratul sens al cuvântului, deşi este un neamţ născut şi crescut în România*.

Dacă Ponta ieşea preşedinte, astăzi ar fi fost ziua în care mi-aş fi dat demisia şi aş fi început să-mi caut de lucru într-o altă ţară. În schimb, astăzi am urmărit la Digi24 imagini din culisele maratonului făcut de echipa televiziunii de ştiri Digi24. Ei spun că, potrivit măsurătorilor proprii, au fost lideri de audienţă. Eu îi cred. De mai bine de un an, de când au intrat pe nesimţite şi fără tam-tam în grila noastră TV, este postul de ştiri pe care îl urmărim non-stop. Sunt imparţiali, sunt echilibraţi, au foarte mult bun simţ – exact ca noul preşedinte al României, Klaus Iohannis. 

Şi printre laudele de sine – foarte rar se întâmplă să facă de-astea, iar când se laudă, nu o fac fără să aibă motive – vedeţi în paragraful următor ce-am văzut printre laudele celor de la Digi24. Studioul virtual, prezentatorii care „se mută” din studio în curţile PSD şi ACL, echipe peste tot, inclusiv în diaspora, imagine de calitate, ştiri obiective, singura televiziune care dă şi numele produselor stricate sau expirate găsite prin magazine, cât şi a magazinelor în care au fost găsite de diverşi inspectori — sunt doar câteva motive pentru care am ales să nu ne mai murdărim ochii şi urechile urmărind alte posturi de ştiri, unde fiecare are interesul lui. Interesul celor de la Digi24 este informarea cetăţeanului, iar pentru asta nu pot decât să-i respect şi să continui să le fiu „client”.

Aşadar, între laudele de sine, a intrat din nou în direct Ciprian Bălţoiu, corespondentul Digi24 din Spania. Omul ăsta a fost ieri în direct din mai multe oraşe spaniole, când m-am trezit eu era deja în mojlocul românilor care aşteptau să voteze, iar când mă pregăteam să mă duc la culcare, el era într-o secţie de votare, se numărau voturile şi el transmitea în direct la Digi24. Era terminat, chiar am zis că azi sigur doarme toată ziua. Nu a dormit, că şi astăzi au mai fost de raportat lucruri. Sper că i-au dat o primă babană!

La un moment dat, zicea Ciprian Bălţoiu, spaniolii au fost curioşi de ce stau atâţia români la coadă. „Ce se dă aici, primiţi ceva gratis, mâncare sau ce se dă?”, ar fi întrebat spaniolii. „Nu, se dă democraţie”, au răspuns românii. Jos pălăria!

*Apropo, aţi văzut cât de bine vorbeşte Klaus Iohannis limba română? Sigur, vorbeşte rar, ca un profesor care vrea să se asigure că-ţi intră bine în cap ceea ce-ţi predă, dar vorbeşte impecabil! Oare de ce un neamţ poate şi ungurii din judeţele despădurite nu pot? Ei nu s-au născut în aceeaşi ţară? No, dar asta e altă discuţie.

Sursa foto: Democracy, de pe shutterstock

3 thoughts on “S-a dat democraţie!”

  1. Vorbeşte impecabil neamțu’. Foarte corect gramatical, elevat, curat, cu intonație, ferm. Îmi place tare mult, deşi la început – prinsă în prejudecățile vorbitului mult – nu mi-a plăcut.
    Şi cred că e o alegere mult mai bună decât Macovei pe care nu regret că am votat-o în turul 1, dar ar fi fost o „pălărie” prea mare pentru ea.

    Să sperăm că vom trăi vremuri mari.

Dă-i un răspuns lui ice4you Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.