Despre comunicarea negativistă

Bineînțeles, articol subiectiv, că de-aia e scris pe un blog.

Întâlnesc uneori, pe marele Internet, diverse povești de viață, de succes, interviuri, advertoriale scrise pe un ton negativ. Sunt oameni care chiar cred că se poate construi pe fundația șubredă a altora. Nu îmi place să bat câmpii, așa că o să luăm un exemplu concret: un interviu cu un domn care a deschis în Cluj-Napoca un restaurant, iar restaurantul a fost recomandat în revista Vogue. 

Ce înseamnă asta? Că acel domn avea o nesperată ocazie de a se lăuda cu ceea ce el oferă unic prin restaurantul său, punând accentul pe lucrurile pozitive. Ce a făcut, în schimb, domnul? Și-a arătat caracterul nu foarte frumos, dacă mă întrebați pe mine. Și-a scos la iveală toate frustrările și le-a pus pe un platou, printre preparate gastronomice de înaltă clasă, înțeleg. Dar degeaba gătești mâncare foarte bună, dacă alegi să îți promovezi restaurantul printr-un interviu al cărui titlu începe cu NU!

„Nu mai puteam merge la job și să văd un ciumpalac cu bani care pretinde că știe tot”

Va să zică, încă din titlu aflăm că omul și-a făcut restaurant așa cum ziariștii supărați pe patron își făceau, în urmă cu câțiva ani (când presa scrisă încă mai conta), ziarele proprii, ca să nu mai răspundă unui pseudo-jurnalist vândut politicului și care… se vindeau și ei, că doar cum să trăiești din publicitatea vândută celor trei firme din oraș „păcălite”? OK, până la un punct, înțeleg să îți deschizi un business pentru că ai impresia că poți mai mult decât să fii „sclav la stăpân”. Nu înțeleg de ce trebuie să insiști cu treaba asta și să subliniezi mereu acest aspect, să te raportezi la trecut și la un om sau o situație care, deși te-au făcut să fii nefericit, până la urmă te-au impulsionat să mergi mai departe.

AȘA NU: 

Restaurantul lui e deschis la prânz (12 – 15.30) și la cină (18 – 22.30). Clienții trebuie să își facă rezervări. Sunt rare situațiile în care acceptă oameni care nu și-au anunțat venirea. «Consider că, dacă au sunat și au avut decența să facă o rezervare, au și dreptul să stea liniștiți. La Manger nu poți veni să bei o cafea sau o sticlă de vin fără să comanzi un fel principal».

AȘA DA:

«Mă voi ține de chestia asta chiar dacă o să sufăr. Fiecare să-și facă treaba: sunt băieți care dau cafea foarte bună și oameni care dau băuturi foarte bune. Eu vreau să ofer de mâncare și să pun ceva în pahar, lângă, ca să alunece mâncarea». 

Dar imediat după o chestie pozitivă, pac!, una negativă: „N-am deschis un local glamorous, cum se deschid toate acum, cu investiții mari, pereți frumoși, mobilier extraordinar, canapele comode. Am deschis un loc în care dăm de mâncare, punem un vin într-un pahar și apoi mulțumim frumos”.

Chiar nu înțeleg logica raportării continue la alții, la ce se întâmplă în alte bucătării, în alte localuri. O chestie particulară restaurantului în discuție? „La Manger e interzis să folosești laptopul pe durata mesei. Ospătarul este cel care comunică de obicei această regulă a casei. Sunt clienți care se ridică și pleacă”. Înțeleg că asta poate fi o problemă, dacă mesele sunt mici și clienții cer locuri pe lângă prize. Altfel, mi se pare doar o fiță. Să respectăm mâncarea! De acord, dar să respectăm și timpul celui care o comandă și o plătește, poate nu are de ales și vrea să facă un „2 în 1” prin care să împuște doi iepuri: mănâncă prânzul și rezolvă mailurile urgente. Dacă vine cu tableta, are voie să muncească în timpul mesei? Dar cu telefonul? Dacă începe să își rezolve problemele de pe smartphone-ul care se mișcă mai repede decât un laptop, îl dați afară?

În fine. Omul e supărat pe foștii șefi, pe concurență, pe cei care vor să scoată profit din restaurantele lor, pe… multă lume. Și eu sunt supărată pe tot felul de animale bipede, dar nu îmi exprim public toate supărările, că nu vine Zâna cea bună să mă îmbuneze/împace. Cu atât mai puțin, dacă e vorba să prezint un proiect, nu îl iau pe „Nu” în brațe, nu prezint proiectul în antiteză cu altele, nu mă raportez la „concurență” pentru că MIE mi se pare că e o abordare greșită.

Rareori mi se întâmplă să mă mai iau de câte un articol din presă, dar am primit interviul ăsta ca recomandare în newsletterul de la Pressone și m-am enervat când l-am citit. Și asta e o reacție pe care o am foarte rar când vine vorba de articole citite. Mi-am dat seama că sunt oameni care pur și simplu nu realizează cât de mult rău își fac comparându-se mereu cu alții.

Bunăoară (ce mă distrează cuvântul ăsta), un idiot care ne tot mușcă de fund (pe mine și pe Sebi), somat de Sebi să-și prezinte CV-ul – dacă tot îl critică atât, s-a apucat să scrie despre el la modul: nu sunt aia, nu sunt aialaltă, nu sunt așa și pe dincolo, unde „așa și pe dincolo” erau defectele lui Sebi. Omul nu a făcut decât să confirme că el nu este nimic și nu a făcut nimic, dar uite ce nașpa e Bârgău, care a făcut chestii, dar nu le-a făcut bine! Adică nu le-a făcut suficient de bine pentru exigențele mele de om fără vreo realizare.

Raportează-te la tine, nu la cei din jur. E OK să te inspiri, să îți dorești să fii mai bun, să fii ca ăla pe care îl invidiezi și chiar mai mult decât el, dar pentru asta trebuie să muncești, trebuie să îți pui mintea la contribuție, să FACI CEVA, chiar dacă la început nu-ți iese prea bine. Când îți prezinți proiectul, să fii mândru de ceea ce ai realizat tu, nu să îl prezinți în antiteză cu proiectul vecinului, care a avut iarba mai verde și apa mai cristalină, de-aia i-a ieșit proiectul mai bine. Oamenii citesc articolul sau interviul pentru că este despre tine, nu despre vecinul sau dușmanul tău. Chiar vrei să îți irosești șansa asta?

Sursa: Pressone

4 thoughts on “Despre comunicarea negativistă”

  1. pare exact ca si patronul unei agentii de turism (sau hotel?) care se ocupa de all-inclusive spunea ce ghiobani lacomi si de neam prost sunt clientii lui. mori tu, ca de la ei iti iei banii…daca ti`e scarba lasa`ti de meserie.

      1. Exact. Si eu urasc persoanele care se lauda, prin comparatie negativa cu altii.
        Tot asa, venise la noi cineva, sa ne monteze mobila de la Ikea. Si tot balmajea el, cum a strans multi bani (din montat mobila), pe langa salariul de la servici, doar pentru ca face treaba buna: „nu ca altii, care fac treaba de mantuiala”.
        Intr-adevar, face treaba buna, se misca repede, dar il strica gura.

        De fapt, am intalnit mai multe specimene de genul. Pana si muncitorii care mi-au renovat apartamentul, bagau cam aceeasi placa.

        Ah. Si absolut toti isi barfeau fostii clienti. Ca X nu s-a oferit sa le dea o cana de apa, ca Y avea nu stiu ce pretentii, etc.

Comments are closed.