Am scris titlul acestui articol înainte să fi ajuns pe platoul pe care s-a desfășurat, weekend-ul trecut, festivalul rock Măgura Wave.
Motivul pentru care m-am hotărât scriu despre lucruri faine? În august am fost foarte amară și plină de gânduri negative, în parte din cauza căldurii care întotdeauna mă strică de cap, în parte din cauza programului nebun pe care îl am de două luni încoace. Eu, regina procrastinării și a statului în fund, am ajuns să am un program care începe dimineața la 6 jumate, adică pe la ora la care mă culcam, înainte vreme.
Așa că mi-am propus ca din septembrie (sau măcar toată luna septembrie!) să scriu doar despre lucruri frumoase. Știți, e teoria aia conform căreia dacă emiți gânduri pozitive și te înconjori de oameni pozitivi și de energii pozitive, atragi la rândul tău energii pozitive. Să vedem dacă funcționează! Mereu, când zic articole pozitive, mă gândesc la doi oameni dragi mie din blogosferă: Cristina Bazavan și Adi Hădean. E foarte posibil să am mai puține articole pe blog, în septembrie, la fel cum e posibil să fie mai multe lucruri frumoase de relatat decât cele nasoale. O să aflăm împreună.
Revenind la Măgura Wave: a fost un festival rock organizat de Primăria Orașului Simeria, împreună cu Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria, ceea ce mi se pare extraordinar. Nu știu câți dintre voi știu, dar Simeria este un oraș mic din județul Hunedoara. Dacă ați auzit despre el, e pentru că este nod de căi ferate, adică acolo se întâlnesc mai multe „drumuri” feroviare, se schimbă locomotive ale trenurilor, se schimbă direcții, se întrețin și repară vagoane și locomotive etc. De asemenea, Simeria mai găzduiește Parcul Dendrologic, un loc senzațional, de neratat dacă aveți drum prin județul Hunedoara!
Ei bine, un oraș atât de mic (că nici nu a putut fi făcut municipiu) a organizat un festival rock la care au urcat pe scenă trupe ca Vița de Vie, Cargo, Implant Pentru Refuz, Luna Amară. Singur-singurel, de capul lui, orășelul ăsta a făcut o treabă foarte faină. E adevărat, l-a ajutat și locația, respectiv platoul / măgura / ce-o fi chestia aia de sub dealul care arată, după cum zice Sebastian, ca o cușmă (căciulă de dac).
Au venit multe sute de tineri rockeri la festival și eu m-am bucurat să-i văd cernuți de manelăreala din orașe, de care eu am fugit toată vara – chiar mi-am propus (și am reușit) să am activități departe de cartier în fiecare zi toridă din vara lui 2016. Și a fost bine. Abia spre sfârșitul verii mi-am dat seama că trebuia să fi făcut mai din timp albumul About last weekend de pe Facebook, în care să pun poze cu activitățile mele.
Pentru că duminică am avut treabă, am mers la Măgura Wave doar în primele două seri, vineri și sâmbătă, când am văzut live Vița de Vie și Luna Amară, dintre trupele mari. Mi-ar fi plăcut să-i văd pe cei cu nume de nepronunțat (nu, nu Voldem–, ci HTETHTHEMETH), dar ei au concerta duminică. În schimb, am aflat că Dirty Shirt e un nume de reținut și de căutat pe YouTube.
Sper din tot sufletul ca Măgura Wave să nu fi fost un eveniment singular. Este loc pentru mai multe trupe, este loc pentru și mai multe standuri, pentru artiști cu chestii handmade, se poate face un fel de Plai de Hunedoara și chiar m-aș bucura să am la ce (festival) să-mi chem prietenii din țară! Așadar, țin pumnii strânși pentru ca și la anul să se mai organizeze. Simeria chiar merită mai mulți turiști, este un orășel cochet, cu aer de stațiune turistică, foarte curat și cu oameni super civilizați, din câte am văzut eu.
Buna seara, faptul ca stiti despre acea teorie privind gandurile pozitive este un mare avantaj deoarece nu ati fost reticienta initial si macar ati retinut-o, felicitari pentru decizia de a scrie numai despre lucruri optimiste, sper ca nu va deranjez, indraznesc o recomandare, „Secretul” :), o carte deosebita, toate cele bune!
Mulțumesc :)
Am citit si eu „Secretul” si mi-a placut!
De altfel, recomand si „Cere si ti se va da” si „Legea Atractiei” , ambele de Eshter si Jerry Hicks.
Sunt un pic dusi cu pluta, in sensul ca iau in serios anumite chestii, care mie mi se par ciudate, dar daca citesti cartile in ansamblu, inveti sa gandesti mai pozitiv si realizezi niste chestii interesante.
Intr-adevar, asta cu gandirea pozitiva si atrasul de lucruri pozitive, functioneaza si este o chestie cat se poate de logica, cu explicatii stiintifice.
Important este sa faci lucruri care te energizeaza in mod pozitiv.
Si eu in August am fost foarte negativa, mi-a mers prost, desi eu promovez mereu gandirea si atitudinea pozitiva. Cred ca e ceva in aer :)))
Oricum… si eu ma mobilizez si incep sa gandesc pozitiv, din nou. Nu exista sa fii pozitiv tot timpul. Important este sa iti revii din starea proasta, cat mai repede posibil si sa nu ramai acolo.
Un mic sfat: Cea mai buna cale de a gandi pozitiv, este ca, in fiecare zi, inainte de somn si dimineata la trezire, sa enumeri in gand (sau pe o foaie de hartie), lucruri pentru care esti recunoscatoare, sau lucruri care te-au facut fericita in ziua respectiva, sau in general (ex: pentru ca ai casa ta, pentru ca ai parintii sanatosi, ca ai un sot minunat, ca azi cineva ti-a zambit, ca ai un hobby interesant, ca azi esti sanatoasa, ca ai acces la informatie, ca ieri ai mancat ceva bun, ca ai vazut un concert frumos, ca ai masina si ca te poti folosi de ea). Orice chestie marunta/ mare, care te face sa fii recunoscatoare pentru ea.
Crede-ma ca ajuta extrem de mult. Foarte multi oameni cad in capcana de a se gandi la lipsuri, in loc sa se gandeasca la ce au deja (fie ca e putin sau mult).
Te sustin in planul pentru luna Septembrie! Positive vibe in the air!!
Pe mine ma atrage locatia. Ideea de microstatiune pare un vis. Relaxare palcuta! Fii pozitiva!
„Cere si ti se va da” am inteles de la prieteni ca este o lectura buna insa nu am reusit sa o citesc, in primul rand sa o caut online :), oricum consider ca trebuie sa incepem sa fim cat mai pozitivi cu putinta, sa incepem sa ascultam muzica buna mai des, sa apreciem tot ce avem, va pup!