Dezamăgire

Am avut perioade în care alternam Pepsi şi Coca-Cola. Beau aproape în fiecare zi cola, de câţiva ani buni. Erau „perioade Coca-Cola” şi „perioade Pepsi”. Într-o perioadă în care beam Pepsi, nu puteam nici să gust Coca-Cola şi invers. Nu-mi dau seama de ce, te obişnuieşti cu un gust şi cealaltă băutură are un gust ciudat. Totuşi, în ultima vreme (aproape doi ani) am băut numai Pepsi. Simplu, fără „stropi de lămâie” sau „don’t uorii der iz nou şugăr”. Iar astăzi mi-a fost lene să ies din casă, aşa că mi-a luat tata Coca-Cola.
Groaznic! Parcă, în timp, în loc să rămână măcar acelaşi, gustul de Coca-Cola a devenit din ce în ce mai rău. Degeaba atâta reclamă, degeaba e cea mai consumată băutură răcoritoare de pe planetă, dacă ai noştri nu respectă reţeta. Altă explicaţie nu găsesc, doar că s-a modificat reţeta.
Pentru că sucul din care beau eu acum are gustul mai rău decât American Cola sau alte rahaturi. Brrrrr, cred că numai aşa pot să mă „las” de viciul ăsta. Eventual îmi aprind şi-un Carpaţi sincer şi mai beau un „nechezol” şi m-am scos.
Până atunci când mă voi hotărî să renunţ la cola, o să mă întorc la Pepsi. Nu că ar fi şi ăla foarte grozav, dar măcar e potabil.

P.S.: Ştefan [Ciocan], ştiu că o să zici că aşa-mi trebuie dacă beau Coca-Cola. :D Ai dreptate!

Un gând despre „Dezamăgire

  1. Nu mai e buna Coca-Cola de mult asa ca bem Pepsi la greu. E bun, e acidulat, „e sanatos” , ” nu contine chimicale” ci doar un strop de lamaie, dupa preferinte

Comentariile sunt închise.