Ce să mai gătesc azi? nu este niciodată întrebarea pe care o pun eu. Am norocul de a fi nevasta unui bărbat pasionat de gătit, așa că singurele lucruri pe care le gătesc sunt cafeaua de dimineață și pâinea cu zacuscă, atunci când mi-e poftă. În rest, dacă am poftă să mănânc ceva, doar „comand” și bucătarul meu, bucuros că poate să își pună pasiunea la lucru, face de mâncare.
Gătitul nu e pentru toată lumea. Intrăm în bucătărie și ne apucă plânsul la gândul că trebuie să transformăm niște legume și/sau o bucată de carne crudă într-un fel de mâncare comestibil. Pur și simplu, mie îmi lipsește acest skill. Toată viața am avut pe cineva care să îmi gătească, iar atunci când nu am avut, mai precis când am stat jumătate de an singură, maximul de gătit a constat în cartofi prăjiți și felii de parizer prăjite, aranjate frumos pe o farfurie și servite bărbatului pe care-l iubeam. Pentru mine am făcut ciuperci (crude) cu smântână. Adică am amestecat aceste două ingrediente într-un castron.
Poate că dacă începeam să gătesc în tinerețe, până acum aș fi reușit să fac mai mult decât o supă la plic și o maioneză. Neavând loc de alții în bucătărie, însă, am preferat să stau deoparte. Și când îmi spunea mama că o să mă mărit și nu știu să fac de mâncare, îi răspundeam că o să-mi găsesc un bărbat care gătește sau că o să merg la restaurant. Eu glumeam, desigur, dar până la urmă, VisUrât al meu s-a dovedit a fi un bucătar super talentat!
Când l-am cunoscut, nu (prea) gătea; dar a venit bietul moldovean în Ardeal, unde toate ciorbele sunt dulci, tocănițele sunt dulci… și lui îi place borșul (adică ciorba acră) și alte mâncăruri cu multă afumătură – așa că și le-a făcut singur, că ce să și faci?!
Eu nu sunt foarte pretențioasă la mâncare. Trebuie să fie foarte sărată sau să aibă un gust oribil ca să nu o pot mânca, așa că mănânc ce-mi dai, dacă e comestibil. Bucătarul meu profită de asta și face tot felul de experimente culinare.
Mie nu-mi place să arunc mâncarea, fac cu nervii când aud sunetul ciorbei aruncate în WC, pentru că mă enervează risipa, consumarea inutilă a resurselor. Așa că fac tot posibilul să nu arunc mâncarea; mănânc de trei ori din aceeași mâncare, mănânc din aceeași oală cu supă până când o termin sau până când se strică.
Dar Sebi e mai gingaș; el nu mănâncă de mai mult de două ori din aceeași mâncare, nu pentru că nu i-ar plăcea gustul, ci pentru că se plictisește repede și vrea să gătească ceva nou. Sau vrea altceva. Asta mă omoară…
Asta e principala dramă a nevestei de bucătar: că trebuie să arunce mâncarea care nu se mănâncă. Acum suntem pe drumul cel bun, învățăm să gătim mai puțin, cât mănâncă doi oameni o dată.
Altă dramă: vasele. Știți câte vase se adună când faci de mâncare? Știți, că oameni sunteți. Ei bine, eu și de-asta nu gătesc: mi-am făcut paste carbonara (felul meu preferat de mâncare) și mi-am pus mâinile în cap când am văzut câte vase s-au adunat în chiuvetă. Sigur că m-am gândit la o mașină de spălat vase, dar am alte priorități și oricum nu știu dacă aș avea răbdare să stau după ea. De multe ori, bucătarul zice: clătește-mi, te rog, castronul/cleștele/instrumentul ăsta, spală-mi tigaia că am nevoie de ea pentru altceva. Așa că nu mi-ar plăcea să se adune și acolo o tonă de vase de spălat, ca să am ce scoate și pune la loc când sunt gata, după două ore (sau cât durează un ciclu de spălare).
Da, din punct de vedere al igienei, sunt convinsă că vasele spălate la mașină sunt mult mai curate decât dacă le moșcoșești cu buretele și apa călduță de la robinet. Degeaba are fiecare tacâmul, cana, farfuria lui, dacă toate ajung la același burete de vase și sub același jet de apă amorțită – dacă unul e răcit, răcim toți.
Ultima dramă: mâncarea e prea bună și nu te poți abține. Și te îngrași. Toată viața mea m-am ferit de paste, pentru că le asociam cu macaroanele cu brânză sărată pe care le făcea mama și cărora nu suportam mirosul de picioare nespălate al acestui fel de mâncare (brânza aia sărată, caldă… nu știu). Când auzeam de spaghete carbonara, mă gândeam că sunt făcute cu cărbuni sau cu ceva carbonizat. Și să fi avut curiozitatea să aflu ce conțin, de fapt, nu aș fi mâncat pentru că eram convinsă că mie nu-mi plac „macaroanele cu brânză”. Apoi am aflat cum sunt și le-aș mânca în fiecare zi, dacă nu aș ști că nu sunt DELOC dietetice. Hehehe.
De alte și alte încercări, pardon, reușite culinare nu vă mai povestesc. Toți prietenii noștri de pe Facebook văd postările lui Sebi, cu poze care te înnebunesc, mai ales că le publică seara târziu. Și toți prietenii zic: vă dăm unfriend, ne omorâți, mai terminați odată cu mâncărurile alea! Și… noi nu terminăm. El continuă să gătească, eu continui să mănânc.
Oh, the drama. :)
La o masina de spalat ma gandeam si eu citind povestea! Stiu cum e sa gateasca barbatul si sa ramana mormane de vase de spalat. In rest, pofta buna!
Da, da, mulțumesc. Este poftă :))
:))La asta nu ma gandeam.
Urasc spalatul de vase. O ora din zi se duce doar pe asta…
Eu abia astept sa imi cumpar masina de spalat vase . Evident, poate spal pe moment o tigaie si un cutit pe care le re-folosesc in clipa aia, dar restul mormanelor de vase (inclusiv cutitul si tigaia care tot vor trebui spalate, iar) tot merita alea doua ore.
Cat despre gatit, gatim amandoi, am invatat sa gatim foarte putin si sa refolosim mancarea.
Exemplu cel mai recent: Am avut pofta de barcute de vinete umplute cu carne tocata.
Am facut vreo 4 barcute, am mancat doar doua. Din ce a ramas, a doua zi, am fiert o mana de paste, am dezmembrat barcutele si le-am amestecat cu pastele, am ras cascaval peste. Voila, am avut paste bolognese, cu nitele vinete :))).
In general, orice tocanita sau friptura, sau chestie de genul care ramane, a doua zi este amestecata cu paste, fasole la conserva (la care ii adaug un sos de rosii) sau orez fiert :))))).
PS: recomand vasele mai mici, de gatit. Te ajuta enorm sa nu mai risipesti, pentru ca, gatind in vase mari, simti nevoia sa umpli, sa crezi ca e prea putin.
Pofta buna! As vrea si eu sa fiu nevasta de bucatar, dar nu sunt :). Dar sunt norocoasa ca o am pe mama, care gateste pentru mine :).
Totul este minunat . Fiti multumitori lui Dumnezeu pentru toate acestea. Sunt oameni care nu au ce manca sau nu au sanatate ca sa poata spala o farfurie.
Păi nu sunt nemulțumitoare :)
Draga Denisa, am trait la maxim acest articol. Cu fiecare rand, am trait monstruos senzatia ca prezinti si drama vietii mele.
Hugs… si sa mai scrii pe subiectul asta, ca esti delicioasa!