Post scris de Nedoamna, pentru ăştia mai înceţi.
Auzim la tot pasul „cine eşti tu să emiţi judecăţi?”, „cu ce drept judeci pe altul?” etc.
Voi, cei care vă simţiţi vizaţi şi care consideraţi că nu e frumos să judeci, v-aţi gândit (măcar pentru o secundă) că faceţi asta frecvent şi inevitabil? Deşi, poate, inconştient?! Chiar dacă nu vă exprimaţi, „răul” e făcut, aţi comis-o.
Când intraţi în chioşcul de la colţul blocului şi vă miraţi, în gând, de preţurile nesimţit de mari, judecaţi buticăreasa care practică un adaos prea mare.
Când vedeţi un copil urlând şi tăvălindu-se şi vă uitaţi cu milă la părinţii neputincioşi în faţa lui, îi judecaţi că nu sunt în stare să-l educe/stăpânească.
Când vă uitaţi la ştiri şi vedeţi că politicienii aprobă legi care nu vă sunt pe plac, îi judecaţi (şi disecaţi problema cu vecinul) că fură şi nu le pasă de cei mulţi şi oropsiţi.
Când nu vă place fusta sau decolteul prea adânc al colegei de birou, o judecaţi pentru lipsa de inspiraţie sau decenţă.
Exemplele ar putea continua la nesfârşit.
Ieşind din casă, având contact cu un număr mai mic sau mai mare de oameni, judecăm şi suntem judecăţi.
Constatarea + tragerea unei concluzii/formarea unei păreri = emiterea unei judecăţi.
Concluzia: nu suntem PERFECŢI, deşi (poate) tindem spre asta.
Semneaza aceeaşi (ne)doamnă, imperfectă în cea mai mare parte a timpului.
Pai cred ca fara sa vrei iti dai cu parerea si doar prin simplul fapt ca suntem diferiti si avem scari de valori diferite unii de altii ajungi sa judeci pe cineva. E in natura umana, nu prea te poti abtine.Acum depinde cat de rautacioase sau bine intentionate sunt judecatile astea ca si aici e o problema.Judeci si iti spui parerea sa iasa ceva constructiv sau esti ca baba de la mine din fata blocului care daca ma vede ca ajung la ai mei acasa cu mai mult de o valiza zice ca cine stie ce bombe am in cealalta. E cu dus si intors situatia asa ca pana la alta parere eu ma declar guilty de a emite judecati mai bune sau mai rele dupa cum ma duce pe mine capul si dupa cum ma judeca altii pe mine :))
Întotdeauna vom emite judecăţi de acest fel şi vom pune etichete persoanelor pe care le întâlnim. Tot la fel cum întotdeauna vom avea prejudecăţi faţă de anumite evenimente, persoane, fenomene.
Ce spui tu aici e egal cu „să moară şi capra vecinului”. În primul rând nu trebuie să facem un lucru pentru că il fac şi ceilalţi sau să ne simţim uşurati „Huh, şi costel a făcut acelaşi lucru. Ce uşurat mă simt”. Trebuie să te gândeşti la tine, dacă judeci e problema ta, dacă nu, acelaşi lucru. Dar nu cred că trebuie să gândim: „hai măi că toată lumea înjură, toată lumea bârfeşte, toată lumea judecă. Hai să facem toţi asta, toţi o fac. Ce naiba.
Daca te inteleg bine spui ca atunci cand imi formez o parere despre ceva inseamna ca sunt imperfect ?
Wow ! Denisuca hai ca asta-i buna :)) NO COMENT. Totusi care sunt persoanele (excludem varsta a 3 a) care judeca decolteul adanc al colegei ori fusta scurta ? :)) Daca eram musulmani era o chestie dar la noi la crestini barbatii cel putin, nu vor judeca niciodata o femeie nici macar daca ar merge in curul gol pe strada:) Sa comenteze la asta barbatii care sunt impotriva sa vedem cati martori a lui Iehova avem. :)) Tare postul Denisuca.
Daca nu e doamna, e ori domnisoara ori barbat. Orice ar fi, are dreptate, toti emitem judecati, problema este daca avem si argumentele necesare?
@StiluRilu: nu l-am scris eu, credeam că-i evident. Citeşte până la capăt şi vezi că nu l-am semnat eu. :D
@Moga Florin:
Pentru că punctul meu de vedere e exprimat în cele de mai sus (evident, deci „părerea mea” :D), consider ca problema nu se pune că toată lumea înjură și toată lumea bârfeşte. Deși cam toți o fac. Mai mult sau mai puțin. Dar toata lumea judecă. Poți afirma, cu mâna pe inimă, ca tu nu o faci și nu ai făcut-o niciodata?! Mă indoiesc.
@StiluRilu:
Nu era vorba, neapărat, de barbați. ;)Deși sunt și bărbați.
@Dragos Irimia:
Înseamnă că emiți o judecată. Exprimată verbal ori nu, tot asta e.
Eu afirm cu tarie ca emit judecati zilnic. Si nu am o problema cu asta. Inseamna ca am un sistem de valori, idei, rotite prin cap.
@Dragos Irimia:
Exact. Conform celor care susțin că nu e normal, frumos etc să facem asta, suntem imperfecti. ;)
Bine, oricum am fi, chiar dacă din alte motive.
Am inteles. Oricum m-ai inveselit pe ziua de azi :D Nice shoot ! Keep and touch.sa vedem ce urmeaza maine :D
@merisor:
Nu-s domnișoară. :))
Crezi că avem nevoie de argumente la orice judecată emisă? Mai ales la aia cu buticăreasa…
@StiluRilu:
Să înțeleg că mă mai vrei prin zonă? ;;)
Toata trebusoara asta zic e de natura religioasa,undeva cineva,nu stiu cine pentru ca nu citesc Biblia (judecati-ma pentru asta) zicea : „Nu judeca,ca sa nu fi judecat.”
Cred ca obiceiul deprins ulterior de societate s-a ghidat tocmai dupa acest princiu fara ca macar,ea,societatea, sa se uite putin in gradina ratiunii,dar doar cat sa constante la ce-i folosesc neuronii si relatiile interpersonale.
Bun articol..
Hai sa nu le numin judecati, si mai degraba critici. Omul nu este perfect oricum ai privi lucrurile, toti avem defecte si e normal sa le mai si criticam, dar nu in exces ! :P
Daca iti formezi o opinie in gandul tau este normal. Este normal sa ai o parere despre cineva sau ceva…..
(Ne)doamna zice:
January 8th, 2011 at 10:14 pm @StiluRilu:
Să înțeleg că mă mai vrei prin zonă? ;;)
DA SI INCA CUM :P vad ca e 15.32 si inca nu vad urmatorul articol :)
@StiluRilu:
Tocmai l-am „copt”, in timp ce bucataream.
Din păcate, de data asta ai dreptate. Toți judecăm.
@Ela:
Ma bucur ca esti de acord aici si recunosti (macar in sinea ta) ca dincolo n-am fost singura care a judecat/emis judecati.
da, corect, toti judecam intr-o anumita masura. Dar asta nu inseamna ca e normal, ca e corect, asta nu inseamna ca nu ar trebui sa ne corectam, sa ne abtinem si sa incercam sa intelegem motivele celuilalt de a face acea alegere. Inevitabil mai judeci, mai barfesti sau mai faci cate o fapta nedemna dar asta nu inseamna ca ar trebui sa ne laudam cu asta. Acuma eu inteleg ca asta e o „scuza” adusa postului anterior unde toata lumea te-a pus la zid pt ca ai judecat o anumita categorie de femei si in loc sa iti asumi acest aspect, ai sarit la gatul „acuzatoarelor tale” ca un copil de 5 ani care zice mamei lui ” si Ionel a mancat sapun”. Tocmai pentru ca observ ca esti mama si ai de dat invataturi cuiva, consider ca ar trebui sa iti analizezi putin spiritul critic ca sa nu dai din critica in carcoteala, barfa si judecati nedrepte.
Te rog foarte mult in primul rand sa te abtii de la observatii de genul „greu de inteles pentru unii”, consider ca inteleg suficient de usor, problema e ca nu inteleg ce vrei tu dar asta e deja alta poveste.
Ca sa iti raspund la intrebare, nu multe sunt corecte pe lumea asta, din pacate, dar asta nu ne da dreptul sa aruncam cu noroi in unii sau in altii sau sa ne permitem sa judecam noi alegerile pe care le face cineva. Tu o chestie nu ai inteles din comentariile la postul anterior: fiecare traieste cum vrea si punct. Nu iti place un anumit mod de viata? Nu trai asa! Nu te obliga nimeni sa adopti alegerile cuiva dar te obliga bunul simt sa le respecti. Apropo, una e sa remarci, una e sa judeci, hai sa nu ne ascundem dupa deget. Una e sa remarci o fusta scurta pe strada, sa o admiri sau sa te gandesti ca nu ai purta niciodata asa ceva si alta e sa faci fata/femeia respectica curva pt ca o poarta. Asta inseamna sa judeci, e un concept foarte diferit de a remarca si chiar de a comenta.
Nu, nu am citi toate comentariile postului anterior pt ca s-a deviat enorm de mult de la subiect. Nu contest ca au fost persoane de acord cu tine, foarte bine chiar, parerile sunt impartite si asta e ceva absolut normal.
@Lavi:
Uooof, greu de înțeles pentru unii…
Draga mea, ce e corect pe lumea asta și de ce? Chiar astept raspuns la întrebarea asta.
Chiar dacă „încercăm să înțelegem motivele celuilalt”, faptul că remarcăm alegerile făcute (și nu sunt tocmai în asentimentul nostru), se cheamă tot că… JUDECĂM. ;)
P.S. Recitește comentariile și vei vedea că nu toată lumea m-a pus la zid și, important, îmi asum cele spuse.