Experiențe culinare, în lumea mare

Îmi place mâncarea. Mâncarea bună, să ne înțelegem, pentru că am acasă un mic MasterChef care de câțiva ani buni continuă să se autodepășească și creează tot felul de minunății. Nu am fost în multe restaurante scumpe, dar am mâncat bunătăți gătite de Adi Hădean, am luat masa la înălțime, știu, deci, ce e mâncarea bună. Atunci când călătoresc, încerc, pe cât posibil, să mănânc local food. Prietena mea din Italia mi-a spus că italienii pun foarte mare preț pe ceea ce ei numesc „kilometrul zero” – adică ingrediente crescute local, de la animale la legume, din care se prepară mâncăruri delicioase. 

Și nu e nici o exagerare aici: în Italia și în România am mâncat cele mai gustoase preparate, până acum. Am călătorit, nu foarte mult, dar am fost și în Spania și în Belgia și în Moldova și în Bulgaria și rămân la părerea că noi, în România, putem face mâncăruri pline de gust, de… umami, fără să importăm vreun ingredient. Nu că ar fi ceva rău în importul de alimente – globalizarea este, din punctul ăsta de vedere, minunată, pentru că ne-a adus „la botul calului” fructe, legume și cărnuri la care altfel nu am fi avut acces.

Într-un infotrip făcut în județul Sibiu, în urmă cu câțiva ani, de exemplu, am avut ocazia să gust cea mai bună salată de vinete ever. La fel ca jamon-ul spaniol, care costă foarte mult, bunica mea obișnuia să afume unul-două ciolane de la porcul tăiat înainte de Crăciun și țin minte că mă înnebunea mirosul afumăturii, dar nu aveam voie să ne apropiem de acea bucată de carne până de Paște. Atunci se scotea pe masă această delicatesă, împreună cu ouăle vopsite în ciorapi de nylon cu coji de ceapă și decorate cu frunze de pătrunjel, trifoi sau ce alte ierburi se mai găseau în curte, cu brânză și… cam atât, că la țară, primăvara mănânci ce-ai pus deoparte din toamnă.

Chiar dacă nu se regăsește doar în țara noastră, zacusca este o tocană de legume specifică balcanilor pe care nu o dată am declarat-o mâncarea mea preferată. Ce poate fi mai bun decât vinete, roșii și ardei, coapte, fierte în ulei și suc propriu și puse în borcane pentru iarnă? Nu multe lucruri, zic papilele mele gustative. Am regăsit-o în Croația, cu denumirea de ajvar – conținea mult ardei (cred că doar ardei) și nici urmă de vinete, semn că orice lucru bun poate fi îmbunătățit! Noi avem și zacuscă de fasole, și de vinete, dar și tocană de legume. Atunci când te pui să faci mâncare cu ce găsești prin cămară, singura limită e dată de ingredientele pe care le ai sau nu le ai.

Am vrut să mănânc paella atunci când am fost în Barcelona și boy, oh boy!, cât am fost de dezamăgită! Am dat un pumn de bani (nu mai știu cât, dar mai mult decât aș fi dispusă să plătesc acum pentru un fel de mâncare similar) pentru niște orez fără gust cu câteva legume și carne de iepure. Am fost super dezamăgită.

În schimb, în Florența mi-a fost dat să gust mâncare plină de savoare. A fost o experiență culinară pe care nu am repetat-o în nici o altă călătorie, ce-i drept, de fiecare dată când am mers acolo, m-a răsfățat prietena mea cu bunătăți de tot felul: paste cu scoici, aperitive din mâncatul cărora nu te puteai opri, brânzeturi super aromate pe care nu le-am mai întâlnit altundeva, ingrediente simple, dar super gustoase, majoritatea crescute în zonă (de exemplu, falcă de porc sărată, „șunca” pe care ei o folosesc la spaghete carbonara și care are un gust de nedescris!), tiramisu de-te-lingi–pe-degete și câte și mai câte.

Tot în Toscana am descoperit fructul kaki, pe care l-am cules chiar eu din pom… în Barcelona am văzut mandarine într-un pom de lângă Sagrada Familia, în Bologna am trecut pe lângă un pom încărcat cu rodii. E o experiență interesantă, când tot ce știi tu de pe marginea drumului și din livezi sunt meri, peri, nuci, pruni, să dai peste un copac cu rodii!

Îmi place să descopăr gusturi noi și de aceea, când călătoresc, încerc pe cât posibil să gust mâncarea locală. În ultima călătorie, care a inclus Italia, Slovenia, Croația, Ungaria, am aflat câte ceva despre ei, dar foarte multe despre noi: ajvarul despre care vă spuneam mai devreme s-a transformat în zacuscă la noi, în magazine am văzut șuncă – scris un pic diferit, dar mi s-a părut interesant că lor nu le-a fost rușine de acest cuvânt, nu l-au transformat în bacon, pronunțat bacon, nu beicăn, iar în Croația am cerut mâncare tradițională și ne-au adus cevapcici, adică nimic altceva decât micii „noștri”, românești. E drept, ei nu-i ung cu muștar și îi pun în niște pâinici foarte pufoase și super delicioase, dar tot mici sunt!

Momondo are un concurs pentru pasionații de călătorii și ei sunt cei care mi-au dat impulsul de a scrie acest articol. Partea frumoasă este că și comentatorii de pe bloguri au ocazia să câștige un premiu de 1.000 de euro. Trebuie să lăsați un comentariu la acest articol, între 1 și 30 noiembrie 2017, în care să povestiți despre mâncărurile delicioase pe care le-ați descoperit în călătoriile voastre.

5 thoughts on “Experiențe culinare, în lumea mare”

  1. Eu sunt o mancăcioasă, și îmi place mancarea cu savoare, care aduce ”curcubeu pe cerul gurii” ( citând un și mai mare mancăcios, tatăl meu). Acum câțiva ani am fost în Olanda, o țară foarte frumoasă și diversă, unde am rămas marcată de mâncărurile de acolo. Și vă voi povesti pe rând ceea ce am descperit. La sosire am fost întâmpinați cu un produs de patiserie ”krentenbolen” (sper că am scris corect) adică un fel de pâinici cu stafide. I was blown away, cum spun englezii, de simplitatea unei pâinici condimentate cu un amestec foarte interesant. Olandezii serveau aceste pâinici cu unt și cașcaval. Și vorbind de cașcaval, nu se compară Gouda din comerțul Românesc cu cel de la mama lui de acasă dn Olanda. Am mâncat atât cașcaval acolo, cât nu am mâncat în viața mea până atunci. Am nimerit și un festival culinar în perioada unde am mâncat cel mai delicios pește afumat din viața mea. Era domul cu rulota și cu afumătoarea după el. O altă mâncare care mi-a atras atenția a fost carnea marinată în bere, servită cu un pireu de cartofi codimentată, hmmm, delicios. Și Stoopwafels servit cu ceai sau cafea, o bunătate. Dar eu nu aș da pentru nimic în lume zacusca făcută de bunica mea, gulyásul făcut cu nokkedli (paste sfărânate), găluștele cu prune tâvâlite în pesmet și zahăr sau supa de teiței pe gâină de casă (uite așa îți faci poftă singură).

  2. Alt mancacios aici. Sunt un ardelean care iubeste tochitura, din orice regiune a tarii ar fi. Pastele cele mai gustoase, aduse chiar de bucatar la masa, cu sos de gorgonzola, parmezan si ravioli cu spanac, le-am mancat in Ravenna. De altfel, de cate ori zbor in Italia, iau cu mine si o felie vidata de parmezan adevarat, nu Gran Padano. Gomboti cu prune eu ii prepar singur si imi ies deliciosi, chiar si fara unt . As manca non-stop scoici saganaki, calamari pe grill, souflaki, salata greceasca din Corfu cu legume cultivate pe insula. Am adus in Romania cu masina 20 de litri de ulei extravirgin de la gazda. In Croatia, in Zadar, am mers la piata de peste si am cumparat kilograme de midii, pe care le-am „aburit” cu usturoi si rosii proaspete, 4 persoane am dat gata 3 kilograme de calamari in 2 zile. In Viena am ramas tare placut impresionat de strudelul cu mar si sos cald de vanilie. Bulgarii de la all-inclusive m-au vazut mare si-au crezut ca le vreau cartofii prajiti si sosurile rerereincalzite. Nope, eu lopatam salata ciobaneasca, shopska, cu castraveti, rosii, marar si multa branza maruntita. Pana si supa aia rece, tarator, mi-a placut la nebunie pe canicula. O sa radeti, dar paella valenciana mai buna ca aia cumparata la caserola din Carrefour-ul aproape de Oceanografic nu mi-a facut nici spanioloaica pe care am cunoscut-o in Germania in studentie.
    In incheiere, si promit ca plec apoi acasa sa-mi perpelesc niste ceafa de Mangalita, va spun ce m-a dat pe spate. Nu, nu greutatea proprie, ci un cremsnit mancat la Pestera Postojna asta-vara, de casa, adus de la o firma cu sediul langa lacul Bled, tot din Slovenia. 4,50 Euro bucata, dar nu se compara cu crimeşul unguresc pe care abia astept sa-l savurez din nou la cofetaria de 100 de ani din Gyula. Cand? De 1 Decembrie, desigur. Dupa o portie de virsli de Podele, luati in drum spre Ungaria de la Mintia. Varsand, here I come!

  3. Eu m-am indragostit de pizza italiana..de cate ori am ocazia sa merg in Italia imi comand pizza (zilnic). Alba (cum zic italienii-doar blatul uns cu ulei de masline si niste sare presarata deasupra), margherita, 4 stagioni, 4 formaggi… cu vinete sau dovlecei, nu conteaza… toate sunt di-vi-ne!
    Am incercat si eu acasa sa fac pizza, am cumparat ingrediente italiene, am cautat sute de retete pt aluatul de pizza, am comandat si la unele pizzerii locale… de-gea-ba. Pizza e pizza doar in Italia.
    Sotul ma incurajeaza zicandu-mi: ca pizza facuta in casa din bulion cu rosii de gradina, cu faina de la moara e mai buna decat cea din Italia, dar cred ca vrea doar sa ma incurajeze. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *