Fabrica de incompetenţi

A trecut şi Bacalaureatul de anul ăsta, prima “ediţie”. Rezultatele au fost, ca în fiecare an, controversate. 20 la sută dintre elevi nu au luat examenul, iar asta e o cifră destul de mare. Desigur, nu spun că toată lumea ar trebui să promoveze, însă ceea ce se petrece în sistemul de învăţământ e de-a dreptul haotic. Şi asta nu de ieri, de azi, ci de 17 ani. România democrată se apropie de majorat, este o ţară europeană cu un sistem de învăţământ bolnav.

Doar în România anului 2007 e posibil mai bine de 10.100 de liceeni care au avut medii generale de peste 9 în cei patru ani de liceu să nu ia examenul. Fie erau într-adevăr elevi buni, şi atunci subiectele au fost prea dificile, fie profesorii le-au dat note mai mari decât meritau, ca să îşi ascundă propria incompetenţă. Şi nu o spun numai eu, o spune un fost ministru al Educaţiei, Mircea Miclea.
Nu am fost un elev “silitor”, media mea generală, în cei patru ani de liceu, n-a sărit peste 7. S-a întâmplat să iau note mici pentru că îndrăzneam s-o corectez pe profesoara de engleză, care avea o pronunţie jalnică. În patru ani, am avut nu mai puţin de trei profesoare la această materie; veneau din facultate direct la liceu, să predea. Iar după un an, fie plecau prin alte părţi, fie cereau să predea la alte clase. În clasa a IX-a, diriginta mea, un fel de Madam Isoscel – care preda, însă, limba română -, m-a lăsat corijentă la gramatică. Doar pe un trimestru, dar am fost corijentă. Acum mă amuz copios când îmi amintesc, cu atât mai mult cu cât, o bună perioadă de timp, am făcut corectura pentru mai multe ziare locale. Notele luate în liceu nu corespund aproape niciodată cu realitatea, nu dau măsura cunoştinţelor unui elev. Altfel, cum putea un elev de 7 să ia BAC-ul cu o medie mai mare de 9?
Explicaţia e destul de simplă. Nu contează cât de mult te-ai pregătit, totul ţine de noroc. Dacă ai neşansa să prinzi o comisie de supraveghere formată din profesori “speriaţi” şi eventual şi un subiect dificil, o să scrii atât cât ştii şi cu asta, basta. Dacă, în schimb, profii sunt “de treabă”, vor închide ochii atunci când te “inspiri” din vreo fiţuică sau de la colegii care ştiu mai mult. În cazul meu, profii au fost “de treabă” pentru că fuseseră bine trataţi înainte, de către părinţii unor colegi. Era obligatoriu să ia note mari. Şi au luat. Am luat toţi, de fapt.
Oricât de mult s-ar schimba regulile, metodele de examinare, numărul de materii la care se susţin probele, atâta timp cât profesorii sunt aceiaşi, sistemul va avea de suferit. Degeaba le-au interzis elevilor să le cumpere gustări, cafele şi sucuri profesorilor din comisii, şpaga se poate da şi în cadru neoficial. Iar cât timp profesorii care fac parte din acele comisii care supraveghează şi corectează lucrările vor lua şpagă, notele obţinute la examenul de bacalaureat nu vor fi relevante.
Pe mine nu m-a ajutat prea mult nota mare obţinută la acest examen. E inutil să spun acum cât de lipsită de valoare este, pentru mine, o diplomă de licenţă. Dar sunt atât de mulţi elevi care, odată ce au promovat examenul de bacalaureat, urmează studii superioare. Şi primesc diplome care le asigură angajarea pe posturi călduţe, dinainte rezervate tot de părinţii iubitori. În felul acesta, multe instituţii se umplu de funcţionari care ştiu prea multe, nu fac prea multe, dar trebuie să ocupe poziţiile pentru care părinţii vor fi cotizat.
Nu cred că greşesc dacă spun că sistemul românesc de învăţământ, până în momentul în care va fi reformat total şi în mod real, produce incompetenţi pe bandă rulantă.

A trecut şi Bacalaureatul de anul ăsta, prima “ediţie”. Rezultatele au fost, ca în fiecare an, controversate. 20 la sută dintre elevi nu au luat examenul, iar asta e o cifră destul de mare. Desigur, nu spun că toată lumea ar trebui să promoveze, însă ceea ce se petrece în sistemul de învăţământ e de-a dreptul haotic. Şi asta nu de ieri, de azi, ci de 17 ani. România democrată se apropie de majorat, este o ţară europeană cu un sistem de învăţământ bolnav.
Articolul mai este publicat aici: şi aici:

This entry was posted in la grămadă and tagged on by .

About Denisa Bârgău

Treișpe ani încheiați în presă [la butoane, adică tehnoredactor, corector, de-astea], bloggeriță din 2006, nevastă din 2008. Scriu despre ce-mi place, dar și despre unele chestii care mă enervează. Îmi place să scriu, dar urăsc să mă descriu, așa că mai bine mă descoperi citindu-mă.