Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

Oare sunt unguri în Alba Iulia? Aş vrea să ştiu cum se simt văzându-şi oraşul invadat de atâţia patrioţi.

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

Mi-am făcut datoria, poate că nu votul meu l-a trimis pe Viorel Arion în Camera Deputaţilor [asta sună de parcă aş fi zis că l-am trimis în camera lui], dar măcar am inima împăcată că am anulat votul unui PSD-ist. Să ne fie de bine, de-acum urmează patru ani de circ!

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

Sunt atât de dezorganizată împrăştiată, încât şi dacă apuc să notez ceva important în vreo agendă şi reuşesc să n-o rătăcesc, uit să mă uit în ea.

Agendele - not for everyone!

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

Se iubesc, dar nu sunt impreuna. Clipa de clipa se gandesc unul la altul, dar cand se intalnesc face-to-face nu se pot saruta asa cum faceau odinioara. Ar vrea, dar ceva ii opreste. Ea, o tanara frumoasa, proaspat ajunsa in oras. El, un tanar cu chip angelic si dulce care a devenit visul a zeci de fete din jurul lui. Si totusi el o vrea pe ea. Si ea pe el. S-au cunoscut la munca, absurd. Ea, proaspat ajunsa in companie, el binevoitor si periculos, cu o reputatie de Don Juan. S-au placut din prima clipa. El i-a luat pur si simplu telefonul de pe birou si si-a dat un apel. Seara, fata a primit un sms: ,,unde papam inainte de a-ti arata ce frumos e orasul noaptea”? L-a refuzat, nu vroia sa dea impresia unei prazi usoare. O saptamana mai tarziu stabilisera sa mearga la concert impreuna. N-a fost sa fie, el a adormit si nu a mai ajuns la intalnire. Dar intr-o zi inevitabilul s-a produs si au iesit la o cafea, intr-un club discret si cochet. O intalnire care s-a prelungit pana tarziu in noapte, a continuat cu o plimbare in parc si a culminat cu o amenda pentru ca EL a vrut sa-i faca EI pe plac si a dat-o in leagan… Au stat toata noaptea impreuna, dar nici macar nu s-au sarutat. Si urmatoarele patru nopti s-au petrecut la fel: se plimbau tinandu-se discret de mana si vorbind cate in luna si in stele. Cu fiecare minut se descopereau mai mult unul pe altul. Si isi dadeau seama ca sunt suflete pereche. Relatia a evoluat. Petreceau fiecare clipa libera impreuna. Cand erau la munca gaseau un coltisor unde sa-si fure cate un sarut. Cand munca ii despartea, chiar si pentru cateva zeci de minute, isi trimiteau sms-uri. “Mi-e dor de tine…” scria ea…”Te ador”, raspundea el.

Noapte de noapte impreuna. Era totul perfect. In mai putin de o luna erau siguri ca erau facuti unul pentru altul. Ea ii spusese deja ca il iubeste. El i-a spus-o intr-o seara. Frumos, dulce, soptit…,,te iubesc”, in timp ce trupurile lor se contopeau in iubire. Pluteau, erau fericiti. Ea se trezea dimineata si pregatea cafeaua proaspata, aromata, fierbinte. In schimb, el stia sa o tina, seara de seara, in brate. Era incredibil de frumos. Era un ritual, un schimb, un troc…,,eu pregatesc cafeluta, tu ma tii diseara macar 5 minute in brate, fara sa spui nimic. Gesturile fac mai mult decat o mie de cuvinte”.
Dar…ceva n-a mers, era prea frumos sa fie adevarat. In adancul sufletului sau, el se temea ca fata, ambitioasa din fire, va renunta la el, ori ca el ii va incurca visul legat de o cariera stralucita. In plus, el credea ca EA inca mai simte ceva pentru ex-ul, cu care avusese o relatie de 3 ani. Ea, de asemenea, se temea de ex-a, cu care el fusese 8 ani. Pauza era presarata de intalniri aparent nevinovate, care se terminau pasional. Nu se puteau desparti, nu puteau trai unul fara celalalt. Dar intr-o buna zi au decis sa incerce, trebuia sa-si faca fiecare ordine in suflet. Fiecare plangea si suferea, departe de celalalt. Cateva zile mai tarziu el s-a impacat cu fosta. Apoi a cautat-o pe ea. “Te iubesc”, i-a spus…”Te iubesc cu n-am iubit pe nimeni niciodata. Nu sunt fericit cu ea. A fost o amagire, am crezut ca asa te pot uita…Te vreau in viata mea. Dar stiu ca nu vei fi niciodata fericita langa mine. Intr-o zi iti voi explica de ce”… Ea a decis sa fie rabdatoare, sa astepte ca el sa-si clarifice sentimentele. Inca mai asteapta ziua aceea…. Nu se mai intalnesc. Se vad la job doar. El o ia in brate, se apropie sa o sarute, apoi se retrage temator. O tine strans in brate si ii sopteste cat de mult ii lipseste, cat de mult o iubeste. Apoi, intr-o fractiune de secunda se retrage din nou, fara nici o explicatie. EA are nevoie de un sfat. Puteti sa-i acordati cateva minute?

Puff

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

Sorana era prietena Clarisei, colega mea din liceu. Ea învăţa la alt liceu, liceul de fiţe frecventat de copiii de bani gata şi ceva mai inteligenţi decât noi, restul. Trebuie să recunosc, era cel mai bun liceu din oraş şi pe undeva îmi părea rău că nu mă înscrisesem şi eu acolo. Dar faptul că între liceul la care am învăţat eu şi liceul “cel bun” erau vreo trei kilometri nu ne-a oprit niciodată să ne întâlnim într-unul din multele baruri din Deva.

Celor două, părinţii le interziseseră să se mai vadă, pentru că făcuseră în şcoala generală o prostie şi se considera că fiecare dintre ele reprezintă “o influenţă proastă” asupra celeilalte. Aşa că Clarisa şi Sorana, fiind foarte bune prietene, au ales să se întâlnească atunci când era posibil: în timpul orelor. O scutire, o învoire, o oră la care proful era uşor de păcălit, febră, programare la spital, dureri de stomac… soluţiile erau multe şi nici măcar distanţa de trei kilometri nu era prea lungă pentru ca ele să se întâlnească.

În cei patru ani de liceu, Clarisa şi Sorana au trecut prin toate problemele şi bucuriile unui elev de liceu împreună: scăderea notei la purtare din cauza absenţelor, falsificarea adeverinţelor medicale pentru motivarea acestora [absenţelor], prima iubire - implicit, prima dezamăgire, beţii crunte [s-arunce primul cu piatra cel ce nu s-a îmbătat niciodată cu vin roşu ] şi câte şi mai câte.

Prin clasa a XI-a, în tabloul liceenilor veseli care chiuleau de la ore ca să stea prin birturi apăruse Şerban, fiul unui om de afaceri din Hunedoara. Avea atât de mulţi bani, încât averea lui aproape că depăşea puterea mea de înţelegere. Nu pricepeam, în vremea aceea, cum poate cineva să facă atât de mulţi bani din piatră seacă - sau din fier vechi. Aveam exemplul tatălui meu, care îşi deschisese o mică afacere şi lucra, în paralel, la o firmă “cu perspectivă”. Nu aveai cum să faci saci cu bani din muncă cinstită… Şi totuşi, Şerban era plin de bani. Fiecare ieşire în oraş era “sponsorizată” de el, ba chiar uneori mergeam la restaurant şi Şerban ne îndemna să comandăm tot ce ne doream.

Uneori, când era foarte frig afară, iar noi deveneam brusc conştiincioase şi n-aveam chef să chiulim, Sorna insista:
- Haideţi, măi, că doar Şerban plăteşte!
“Şerban plăteşte” devenise un leit-motiv. Leit-motivul clasei a XI-a.

Într-una din ieşirile noastre prin restaurante şi baruri, Şerban se îmbătase rău de tot. Sau se îmbătase bine, cum vreţi. Era mereu trist. Nu-mi explicam cum un tânăr cu posibilităţile lui, pe care banii-l dădeau afară din casă - şi din clasă, de multe ori, poate să fie atât de nefericit. Avea tot ce şi-ar fi putut dori, iar tatăl său, ca să compenseze absenţa lui din viaţa tânărului, era dispus să-i cumpere orice ca să-l facă fericit. Dar Şerban era departe de a fi fericit. Într-una din ieşiri, aşadar, Şerban a distrus un telefon nou, înecându-l într-un pahar cu vin. Fără nici un motiv, l-a aruncat în pahar şi a început să înjure. Apoi a râs isteric, iar restul grupului, vreo şapte persoane, l-au urmat.

Care era secretul lui Şerban? Era îndrăgostit nebuneşte de Sorana. Sorana era şi ea o mică fiţoasă şi-i convenea să se ştie iubită, admirată de un băiat cu bani. Îi plăcea să i se facă toate mofturile, pentru că aşa fusese obişnuită şi acasă. Totuşi, nu-i plăcea deloc Şerban. Îi plăcea să-l aibă ca prieten [citeşte “amic”] şi sponsor, dar n-ar fi vrut să se vorbească despre ea ca fiind iubita lui Şerban. Era urât, prea slab şi ea oricum ştia deja că nu va ieşi decât cu un bărbat coborât din paginile vreunei reviste, eventual cu o inteligenţă peste medie şi cu mulţi bani. Săracul Şerban nu îndeplinea decât cea din urmă condiţie.

Ieşirile sponsorizate de Şerban şi udate cu băutură au continuat şi anul următor, dar se răriseră. Se apropia Bacul, fiecare dintre noi îşi făcea planuri pentru facultate şi alocam tot mai puţin timp “prostiilor”. Într-o bună zi, o întâlnesc pe Sorana - era foarte supărată şi se vedea că plânsese.

- Şerban are o iubită, mi-a spus, sfârşită. Nu ştiu ce-a văzut la ea, pentru că-i urâtă ca foamea. În plus, mai e şi sărăntoacă!

N-am ştiut ce să-i spun; m-am bucurat că era şi Clarisa cu ea, iar Clarisa ştia întotdeauna ce să spună ca s-o liniştească. Nu ştiu nici acum de ce n-a dat la Psihologie, i s-ar fi potrivit ca o mănuşă.

- O să se plictisească de ea la fel cum s-a plictisit şi de telefonul ăla nou.

Am plecat în treaba mea, lăsându-le pe cele două să analizeze posibilitatea ca Şerban să se întoarcă la Sorana. Dar, oare, Sorana şi-ar fi dorit asta? Să fi realizat că şi ea îl iubeşte pe Şerban abia acum când nu i se mai aşează la picioare, ca un preş?

Anul următor, Sorana şi Clarisa locuiau împreună, în oraşul în care dăduseră la facultate. La fel ca şi mine, jumătate din clasa mea nu “dăduse” la vreo facultate dinainte aleasă, ci se orientase la faţa locului. Oraşul conta, facultatea era doar motivul pentru care ne mutaserăm cu toţii acolo. Părinţii celor două şi-au dat seama că nu mai pot interzice o prietenie care a supravieţuit celor patru ani de liceu în care fuseseră, credeau ei, separate, aşa că nu numai că le-au permis să locuiască împreună, dar chiar plăteau chiria pentru apartamentul cu trei camere în care Sorana şi Clarisa stăteau.

N-a trecut mult timp şi Clarisa aproape că se mutase cu totul în apartamentul noului său prieten, lăsând apartamentul luxos liber pentru porumbeii Sorana şi Şerban. Şerban nu dăduse la facultate, nu avea nevoie de studii pentru a prelua afacerile tatălui său, atunci când va fi nevoie, dar făcea de câteva ori pe săptămână naveta până în oraşul care o găzduia temporar pe cea care-l făcea, în sfârşit fericit. Toate astea mi le-a povestit Clarisa la o cafea lungă.

- Ştii, acum tot Şerban plăteşte, doar că nu mai ieşim în oraş ca să bem pe banii lui, Sorana chiar este îndrăgostită de el. Nu cred că-i este milă; iniţial am crezut că l-a acceptat ca să nu se mai simtă vinovată pentru nefecirirea lui din liceu, dar m-am convins că îl iubeşte cu adevărat când a refuzat să iasă cu mine în mall, la cumpărături şi “belit ochii”, ca să-i prepare un tort pentru ziua lui.

- Viaţa e încurcată… a fost tot ce am putut să spun.

Foto: webdesign.org

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

Aşa nu:

• şoferii trebuie să se înarmeze cu nervi de oţel, pentru că încep lucrările la drumul X
• oamenii s-au înghesuit / s-au călcat în picioare la deschiderea magazinului Cutare
• Cutărescu, care nu mai are nevoie de nici o prezentare
• toată lumea ştie cu ce se mănâncă [iar aici urmează ceva care - evident - nu se mănâncă]
• mercurul termometrelor va urca astăzi până la…
• [evenimentul] Cutare şi-a deschis porţile
• o desfăşurare de forţe impresionantă
• atentatele care au şocat o lume întreagă
• o ediţie de zile mari [aş vrea să văd cum arată o ediţie sau un eveniment de zile mici!]

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

La Hunedoara, la deschiderea Carrefour Expres, pensionarii numai că nu s-au luat la bătaie ca să intre primii în magazin - nu se dădea nimic gratis, dar vroiau ei să fie primii.

La Deva, s-a deschis de curând Metro. Nebunie mare, coadă de coşuri până în parcare etc.

Urmează mall-ul din Deva, unde nu se vor mai înghesui pensionarii, ci toată lumea “bună” şi fiţoşii. Apoi, în primăvară aşteptăm Carrefour-ul cel mare.

O fi criză economică, financiară, recesiune, da’ nu-i afectează pe cei cu apetit crescut pentru cumpărături. Şi nici pe românii care cheltuie 80 la sută din venituri pe mâncare.

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

Ce-am constatat a fost că piaţa e tot în stradă, la fel cum era şi în primăvară [nici nu mai ţin minte de când ţăranii şi cei care vând în piaţă au fost, pur şi simplu, scoşi în stradă!], iar hala nouă şi modernă mai are cel puţin două săptămâni până la inaugurare. Dar campania nu mai poate să aştepte, candidaţii galben-albaştri trebuie votaţi degrabă, aşa că s-au găsit tot felul de motive pentru a atrage voturile pulimii - mă scuzaţi, prostimii.

Am scris despre asta şi pe Oraşul Deva. Nu mai insist pe subiect, că mi-e silă.

În altă ordine de idei, zilele trecute am lipsit de pe blog şi chiar de-acasă pentru că am avut nişte probleme de ordin medical şi-am făcut o mai lungă vizită forţată la Spitalul din Hunedoara. Nu am încă puterea să explic ce şi cum şi nu ştiu dacă o voi avea vreodată. Nici blogul nu mai e ce-a fost. Dacă un cretin m-a determinat să şterg peste 300 de oameni din lista de messenger, e foarte probabil să mă lovesc de alte “specimene” care să-şi dea cu părerea despre viaţa mea. Aşa încât cei care au vrut cu adevărat să ştie ce mai fac m-au sunat sau măcar m-au interpelat pe messenger - deci au fost alături de mine. Ceilalţi rămân cu articolele de pe blog [nu că asta n-ar însemna nimic, să nu mă înţelegeţi greşit! Şi aici sunt tot eu, e tot o parte din mine - una destul de importantă, aş putea spune]. Detaliile personale rămân, totuşi, personale.

Până data viitoare, numa’ bine!

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar

O lacrimă, vă rog, că aplauzele nu se pot cere în scris.

Post from: Denisuca - Nevastă de Coşmar