RSS
 

Feed redux

06 Mar

Gata, de data asta chiar că am făcut curăţenie în feedreader.

Urmăream vreo 370 de feed-uri. Enorm! De la bloguri cu bijuterii handmade la photo pools cu imagini din New York şi curcubeie, bloggeri care nu se prea obosesc să scrie, dar pe care eu mă “cam” oboseam să-i citesc, bloggeri care nu au nimic de spus – sau cel puţin nu au nimic de spus care să fie interesant pentru mine – dar pe care, pentru că la un moment dat am interacţionat, îi urmăream. Duşi sunt cu toţii, am dat click pe unsubscribe de mă dor deştele.

Am rămas cu 124 de “abonamente”, adică unele site-uri şi bloguri pe care e musai să le urmăresc, blogurile oamenilor pe care îi cunosc şi pe care-mi place să-i citesc, câteva [nu toate!] bloguri cu chestii din FIMO şi cam atât.

Am făcut acelaşi lucru şi pe Twitter. În ultima vreme, am început să urmăresc pe Twitter oameni care mă urmăreau la rândul lor. Nu am putut să ţin pasul cu toţi cei 68 de oameni pe care mi-am propus să-i urmăresc. Pur şi simplu nu îmi mai ajungea timpul pentru ale mele, aşa că acum urmăresc 36 de oameni importanţi. Atât.

Poate că unii dintre voi v-aţi întrebat de ce nu am mai scris nimic în ultimele zile. Păi nu am mai avut când, că eram ocupată să citesc! Mda. Niciodată n-am fost în stare să-mi organizez bine timpul, iar de când m-a apucat frenezia abonării la feed-uri şi la tweet-uri, nu mi-a mai rămas timp pentru nimic. Şi asta nu-i bine. Aşa că dacă ţi-a dispărut un abonat la feed, să ştii că eu am fost; eu eram aia care citea toate blogurile, ca să fie la curent cu toate chestiile. Îmi pare rău, dar nu mai am timp!

Voi aţi auzit de maryjilbert punct ablog punct ro? N-aţi auzit. Eu o citeam, pentru că, la un moment dat, am lucrat împreună într-un birou. Nu scria des, iar când o făcea, publica doar aberaţii. Dar na, o aveam acolo, că poate o să zică vreodată ceva inteligent şi nu trebuie să ratez momentul.

De-acum, gata. Google ar trebui să taxeze adăugarea fiecărui nou feed în Google Reader; aşa aş avea garanţia că nu mă mai abonez niciodată la 370 de bloguri.

 
 

Tags: , ,

Leave a Reply

 

 
  1. numaplictisi

    6 March, 2009 at 10:18 am

    ok, filozofia aia cu “poate o să zică vreodată ceva inteligent şi nu trebuie să ratez momentul”. Zici ca nu-i buna?laughing

     
  2. Robintel

    6 March, 2009 at 1:48 pm

    laughing Am ajuns şi eu la un moment dat la vreo 320 dar nu ami făceamfaţă. Când porneam cititorul de feed-uri mă lua cu 13 – 13,30… laughing

     
  3. Tomata cu scufita

    6 March, 2009 at 2:34 pm

    Io n-am mai intrat in google reader de cam o luna. hee hee Citesc din blogrollul meu si din al altora, citesc blogurile comentatorilor si cam atat. ca, asa cum zici, n-am timp nici sa-mi citesc propriul blog cateodata, daramite si al altora.
    iar pe de pe tweeter am disparut de tot. Cred.

     
  4. Maddy

    6 March, 2009 at 5:01 pm

    370 bloguri, ironic este ca nici o informatie de pe bloguri nu este vitala happy toti scriem diverse balarii dar poti trai bine mersi fara sa stii nimik din toate astea.

     
  5. numaplictisi

    6 March, 2009 at 5:06 pm

    @Maddy mai sunt si bloguri de nisa pe domeniul de interes al fiecaruia (de obicei alea sunt cu debit mare si mananca timp), plus ca trebuie sa fii la curent cu balariile prietenilor ca sa nu te faci de rusine cand vorbiti (si sa poti spune “stiu, am citit pe blog), plus, cum zice Denisa, mai vreo 30 de bloguri cu diverse chestii de vanzare(de pe care nu am comandat niciodata nimic, dar cine stie…winking si uite asa se adunaa

     
  6. Kabool

    6 March, 2009 at 5:55 pm

    Sa ai peste 300 de bloguri pe care le urmaresti este muuult. Da, poate unu scrie odata un articol interesant, apoi nu mai scrie…iar tu pt acel articol il ai la feed. Ca oriunde trebuie facuta o selectie a blogurilor care te intereseaza incepand cu familie, prieteni, rude, colegi si terminand cu persoane pe care nu le cunosti dar care scriu lucruri care te intereseaza, care iti fac placere sa le citesti…

     
  7. dAImon

    6 March, 2009 at 9:14 pm

    channels in database : 161

    si mi se pareau multe .. straight face

     
  8. deA

    6 March, 2009 at 9:24 pm

    Geez, eu urmaresc zi de zi 15 bloguri si tot mi se pare ca imi mananca jumatate din viatalaughing Sa am de 20 ori pe atat ar insemna sa am ochii deschisi cu scobitori si monitorul cusut de pleoapebig grin

     
  9. Denisa

    6 March, 2009 at 11:35 pm

    Deci v-am “luat”… Dacă aţi şti cât de liniştită am fost azi! Şi mi-a mai rămas timp şi pentru mine, imediat mă apuc de nişte Fimo-stuff. big grin

     
  10. hadean

    7 March, 2009 at 1:19 am

    când îmi pierdeam viaţa în munca de birou (cam acum un an, de exemplu, şi în cei doi anteriori anului trecut), citeam spre 100 de bloguri într-o zi. azi abia dacă mai apuc să vizitez 20-30 şi nici pe acelea zilnic. e drept, nu-s un mare internaut şi citesc doar bloguri de care m-am lipit din motive de chemestry happy

     
  11. Maddy

    7 March, 2009 at 4:48 pm

    blogurile le citesc din blogroll dar eu pierd multa vreme pe site`urile cu vedete si moda, tot din link in link zbor pe acolo happy