Mușețelul, o plantă căreia i se dedică un festival

Sunt puține plante pe care le iubim atât de mult încât să le dedicăm zile sau sărbători. Ghioceii sunt apreciați tocmai pentru că sunt rari și vestesc primăvara, florile de cireș – la fel, apar și dispar rapid, parfumând totul în jur și dându-ne ocazia să facem fotografii superbe. Zilele trecute a fost undeva prin județul Hunedoara un festival al narciselor, un fel de sărbătoare a primăverii ocazionată de apariția acestor flori de asemenea trecătoare. 

O altă plantă pe care noi, toți românii, o iubim este mușețelul. Nu cred că este român care să nu fi băut în copilărie un ceai de mușețel. Ți-e drag numai când îi auzi numele, deja diminutivat, ca să știi că este vorba despre un ceva simpatic! Eu am crescut cu ceai de mușețel în casă și știu și acum că efectele lui benefice nu sunt doar la interior. O piele iritată, cu probleme, se va simți mai bine dacă este „tratată” cu ceai de mușețel. Probabil că dacă aș face un word-association test (un test de asociere a cuvintelor în care ți se spune un cuvânt și trebuie să spui cu voce tare primul cuvânt – diferit – care-ți vine în minte), după cuvântul ceai eu aș zice fie de tei, fie de mușețel.

Festivalul Mușețelului, organizat de Fares la Orăștie, în inima Daciei, s-a născut din dorința de a sărbători așa cum se cuvine ceaiul Fares de mușețel. Câte flori de muşeşel, tot atâtea motive să-l iubești. De aceea, îl sărbătorim printr-un festival dedicat numai lui, Festivalul Muşeţelului.

Când? Sâmbătă, 3 iunie. Unde? La Orăștie, acolo de unde vine Fares, pe strada Cetății. De ce? Pentru că iubim plantele și iubim mușețelul!

Alături de invitaţi speciali, care vor adăuga gust sărbătorii: Paula Seling, Dinu Olăraşu, câștigătorii Eurovision 2017: Alex Florea si Ilinca Băcilă, Ovidiu Homorodean dar şi Corul de copii Vlastarele Oraştiei și Căluşarii din satul Vaidei și călușarii din satul Romos, vor fi organizate tombole şi concursuri cu zeci de premii, degustări de ceai, zone de relaxare, ateliere creative și multe alte surprize.

Anul trecut, Fares a avut un concurs prin intermediul căruia a numărat cănile de ceai Fares băute de români, încercând să redea ceaiului locul binemeritat în viața noastră. Cu prilejul acelei campanii, au aflat că cel de mușețel este ceaiul Fares cel mai îndrăgit de către români.

Pentru acest motiv, anul acesta dorim să îl sărbătorim așa cum se cuvine, printr-un festival dedicat numai lui. Aflat la prima ediție, acest festival va fi o celebrare a mușețelului și va avea loc într-o perioadă în care întreg lanul va fi în floare. Fares cultivă 50 de hectare de mușețel iar imaginile care apar pe cutiile de ceaiuri de mușețel sunt chiar fotografii ale câmpurilor cultivate aici. Prilej de relaxare și de sărbătoare, de fotografii frumoase înconjurați de flori de mușetel, cântece din inimă și multă voie bună în mijlocul naturii. Câte flori de muşețel, tot atâtea motive să-l iubești!

Sună fain, nu? O zi întreagă în care sărbătorim mușețelul, alături de vedete, cu tombole, degustări de ceai, ateliere creative etc? Dar cine poate să meargă la acest eveniment? Oricine! Intrarea este liberă, așa că sper să ne vedem în număr cât mai mare, mai ales cu cei din județ și împrejurimi. Știu că nu e ușor să ajungi din alte părți ale țării, dar mă bazez pe hunedorenii care îmi citesc blogul și sper să ne vedem acolo!

Detalii pe festivalulmusetelului.fares.ro.

 

1 thought on “Mușețelul, o plantă căreia i se dedică un festival”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.