Fetele Gilmore există

Tot ziceam eu că-mi place serialul ăsta… ei bine, aseară mă gândeam că ştiu şi eu câteva “fete Gilmore”.

Cred că motivul pentru care acest serial atrage este prietenia dintre mamă şi fiică, atât de apropiate ca vârstă, încât “prăpastia” dintre generaţii nu prea are cum să existe. Fiecare fiică îşi doreşte o mamă deschisă la minte, care ar face aproape orice pentru viitorul fiicei sale, dar care nu îi impune lucrurile tâmpite pe care le impun părinţii mult mai bătrâni.

Când stăteam în Deva, am avut o vecină cu vreo doi ani mai mică decât mine, foarte simpatică şi dezgheţată, dar care nu avea voie să facă toate chestiile pe care le făceam noi, trebuia să doarmă după-masa, iar seara, să fie în casă foarte devreme, mai ales în serile de vară, când îţi era mai mare dragul să stai la poveşti pe-o bancă din faţa blocului. Şi toate astea pentru că avea părinţii deja trecuţi de 40 sau 50 de ani. Când ieşea undeva cu mama ei, arătau ca o bunică şi nepoţica de 12 ani…

Eu am o mamă tânără şi mă bucur enorm că s-a grăbit să mă facă la 20 de ani, pentru că ne înţelegem super şi suntem cam ca fetele Gilmore, dar cu un soţ+tată pe lângă noi, adică… numa’ bine!

La job am o colegă care are vreo 35 de ani, dar arată de cel mult 27, şi care are o fată de 15. Adică făcută tot devreme. Şi se înţeleg foarte bine, pentru că sunt doar 20 de ani între ele şi tatăl natural a dispărut din peisaj de mulţi, mulţi ani.

Îmi închipui că mamelor singure nu le este deloc uşor să-şi dedice tinereţea creşterii unui copil cu care să mai aibă şi o relaţie foarte deschisă, dar când văd “rezultatele”, mă bucur. Asta e, taţii se întâmplă să mai plece [nimeni nu vrea asta, dar se întâmplă…], iar să vezi o mamă tratându-şi copilul ca pe un prieten mai mic e foarte mişto. De-asta îmi place mie Gilmore Girls.

Şi ăsta e doar unul din serialele pe care le urmăresc întotdeauna cu plăcere… Preferatul meu e Seinfeld, dar despre asta, altă dată.

3 thoughts on “Fetele Gilmore există

  1. oana ROMANIA

    si mama m-a facut la 20 de ani. si de 6 ani stau cu tata, nu cu ea. si tatii, unii dintre ei, sunt demn de admirat.

  2. oana ROMANIA

    a. si never ever nu am avut o relatie mama-fiica foarte stransa. strictu necesar. de asta am si ramas cu tata si no, din alte motive …

Comments are closed.