Film: Goosebumps (2015)

Goosebumps este un film pe care Sebi l-a tot așteptat și el și-a dorit să meargă să-l vadă. Eu aș fi mers la premiera lui Love the Coopers, un film de sezon, cu Crăciun, familie mare, umor ușor etc. Încă nu am apucat, dar trag speranță că o să apuc să îl văd până la Crăciun. 

Goosebumps este povestea unui scriitor antisocial, interpretat de Jack Black, care se mută din oraș în oraș împreună cu fiica lui adolescentă. Filmul începe cu un tânăr (de aceeași vârstă cu fata, ce convenabil) pe care mama lui l-a cam târât din New York, pentru a se muta într-un orășel mic dintr-un stat uitat de lume. Casa în care se mută cei doi este despărțită doar de un gard de casa scriitorului, așa că nu trece mult până când tinerii se împrietenesc.

Tânărul neîndemânatic dă peste colecția de cărți fantastice scrise de scriitor și încuiate. Cine ține sub cheie o carte? Păi… cine a fost bătaia de joc a celorlalți copii și s-a refugiat în scris pentru a-i învinge cumva. Și i-a învins creând monștri care au devenit reali – pentru că mașina de scris la care au fost redactate poveștile era fermecată.

Mega spoiler: și fata scriitorului e tot creația lui, numai că… din pix (de fapt, din mașina de scris), deci și ea e „fantastică”. Și încă un spoiler: după ce sunt distruși toți monștrii, scriitorul o creează din nou pe fată, ca să nu rămână copilul din vecini fără iubită.

Dacă aveți până în 17 ani, filmul o să vă placă foarte mult. Dacă ați trecut de vârsta majoratului… mergeți cu copiii. :)

Trailer GOOSEBUMPS

Nota 6 din 10.

6 thoughts on “Film: Goosebumps (2015)”

  1. Nu pare chiar de nota 6, hai macar un 7 sau 7.5(daca merge si cu zecimale). Desi, intr-adevar, daca ai depasit perioada adolescentei pare sa nu mai fie asa de atractiv. Are un scenariu similar filmelor ce erau difuzate pe canalele de desene animate, mai ales ca are si elemente SF in el. E placut ca imbina mai multe tipuri de filme si are si umor.

  2. „Love the coopers” nu e cu umor ușor,mie mi s-a părut unul din cele mai profunde și interesante filme de Crăciun,merită văzut clar..
    Cat despre „Goosebumps” cred că puteau sa stoarcă mai mult din subiect,dar s au mulțumit cu puțin…

  3. tu cu sebi faceti exact ce am facut eu si cu sotul meu dupa ce s`a deschis cinema city in arad si nu mai trebuia sa ne ducem pana la timisoara pentru un film: mergeti la toate tampeniile de filme noi din program numai ca aveti cinema in oras :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.