Film: Legend / Gangsteri de legendă (2015)

V-am spus eu că nu se poate fără traducerile explicative, pentru că noi, românii, suntem prostuți și dacă nu ni se spune încă din titlul despre ce e filmul CONCRET, PRECIS și EXACT, apăi nu ne uităm la el! Așa și ăsta, nu îl puteau lăsa LEGEND, au trebuit să-i spună Gangsteri de lengendă, ca să fie treaba sigură și să știm că mergem la un film cu gangsteri și nu la Legende Olimpului, doamnefer’! 

Despre acest film, Sebi zice că e cel mai fain pe care l-a văzut de când s-a deschis cinematograful – și a văzut deja o mână de filme, are o colecție de bilete destul de solidă, după numai o lună de mers la cinema!

Noi nu prea mergem împreună la filme. Eu mă uit la filme în funcție de starea de spirit pe care o am – câteodată am chef să râd, câteodată vreau ceva ușor, alteori am chef de chestii grele. Din fericire, am de unde alege, pentru că la ora la care începe un film sigur rulează și un altul, așa că dacă Sebi se duce la un film cu Vin Diesel vânător de vrăjitoare, eu mă duc relaxată la Super Chef, pentru că pot.

Totuși, pentru că duminică seara eu am venit cu ideea de a merge la cinema, nu am avut de ales: Super Chef îl văzusem deja și la ora aia nu rula altceva. Și mai și aveam chef de Gangsteri de legendă, pentru că văzusem trailerul și am decis că pot să suport niște violență.

În paranteză fie spus, sunt seriale la care nu mă mai uit din cauza violenței excesive (de exemplu, Boardwalk Empire) și seriale la care nu am nici o treabă cu violența (primul care-mi vine în minte e Oz, la care mă uitam la Pro TV).

Nu e nici pe departe atâta violență câtă mi-am imaginat că voi vedea în fimul ăsta. Sunt câteva faze la care nu e recomandat să vă duceți copiii, dar în rest, e mai mult o poveste despre oameni, cum ar zice Nebuloasa.

Oamenii sunt doi frați gemeni, interpretați magistral de un singur actor: Tom Hardy. Alt om cu rol esențial este frumoasa Frances, interpretată de Emily Browning (e mai frumușică în mișcare decât în pozele de pe interneți), soția lui Reggie. Ron, geamănul cu probleme la mansardă, pare să fie cel care f*te meciul, dar de fapt amândoi își creează probleme, pe rând, unul pentru că e bolnav psihic, iar celălalt pentru că nu e diagnosticat (glumesc, dar nici sănătos nu-i!).

Filmul e, în opinia mea, destul de trist. Dar îți dă de gândit și asta mi-a plăcut la el. Îi dau nota 7 din 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.