Da, în sfârșit, l-am văzut! De când i-am văzut trailerul, am simțit că e un fel de Meet the Fockers – și nu m-am înșelat.
Love the Coopers (tradus, foarte inspirat de data asta, Haos de Crăciun), e un film foarte alambicat despre o familie defectă, disfuncțională. Deși, din trailer, te aștepți să fie vorba despre trei generații formate din doi bătrâni, doi tineri și un copil, la fața locului constați că de fapt sunt mult mai mulți, și tineri și bătrâni. Și un câine sau poate chiar doi.
Iar asta te amețește: cine era Marisa Tomei și de ce tot filmul ăsta în mașina de poliție? Dar bătrânul ăla de unde a apărut, ce caută în cafenea? Și blonda din cafenea cu cine-i înrudită? Baba asta e nebună de-a binelea, oare chiar sunt mame atât de duse? De ce nu vrea să meargă, naibii, în Africa? Cine nu-și dorește o excursie oriunde?
Cam așa am fost tot filmul – și are o oră și 47 de minute! Nu e o comedie ușoară. Chiar nu e ușor deloc, trebuie să fii mereu în priză, ca să nu-ți scape ceva, că sunt multe povești de viață care se împletesc și care, la sfârșit, se întâlnesc la masa de Crăciun a familiei Cooper.
Complex film, nu știu dacă l-aș revedea. E drept că te introduce în atmosfera aia de sărbătoare, în care TREBUIE să fii fericit și să te bucuri și să oferi și să primești cadouri, orice-ar fi! Pentru cât de mult l-am așteptat, merită abia nota 7 din 10. Cu părere de rău.
Foto: Cast of „Love the Coopers” at the LA Premiere, The Grove, November 12th, 2015, de la Shutterstock