Gilmore Girls, după 10 ani

Am urmărit cele patru episoade dintr-un foc, într-o singură zi, fără să-mi dau seama că aveau, fiecare, aproape două ore. No regrets – simt că mi-am irosit petrecut folosit timpul cu folos. Folosit cu folos sună dubios.

Am fost fană Gilmore Girls, am văzut serialul de două sau trei ori cap-coadă, ceea ce e foarte mult pentru mine, că a avut, totuși, șapte sezoane a câte 22 de episoade. Am fost fascinată de relația pe care aia mică, Rory, o avea cu mama ei, Lorelai Gilmore. 

Încă nu îmi vine să cred că au trecut 10 ani de când s-a terminat acest serial. Complicata familie Gilmore a făcut cumva parte din tinerețea mea, m-am îndrăgosit de orășelul american și l-am identificat mereu cu Stars Hollow, am vrut să stau și eu într-o comunitate micuță, unde toată lumea știe pe toată lumea și toată lumea se înțelege cu toată lumea (mai mult sau mai puțin, mă rog) și încă mai visez că într-o bună zi voi locui într-un astfel de loc micuț și liniștit, unde încă mai există afaceri mici, de familie. Visez frumos.

Aceste ultime patru episoade-reuniune Gilmore Girls au purtat titlul Gilmore Girls: A Year in the Life și urmăresc familia Gilmore la câțiva ani de unde a fost „abandonată” povestea, în 2006. Nu am suportat să urmăresc musical-ul, așa că am derulat fără jenă, dar în rest am stat lipită de ecran.

Cu povestea asta se încheie cercul: apar, cred, toți actorii care au avut roluri cât de cât importante în serial, inclusiv nesuferita de Paris. Lorelai e fericită, dar mai trebuie să își amintească din când în când de lucrul ăsta. Luke e la fel de (exagerat de) morocănos, bunicul Richard a murit, bunica Emily a luat-o un pic razna din cauza asta, iar Rory caută. Își caută un iubit, o carieră, fericirea, ca tot omul.

SPOILER ALERT. Trebuie să recunosc că sfârșitul m-a lăsat cu gura căscată. Deși foarte previzibil, nu mă așteptam deloc. Rory părea cea mai deșteaptă dintre toate, nu te așteptai să se încheie serialul, după 10 ani, cu ea însărcinată cu copilul unui om aproape însurat.


Telenovelă? Poate, dar a fost una dintre telenovelele mele preferate!

11 gânduri despre „Gilmore Girls, după 10 ani

  1. Si eu am urmarit de multe ori serialul.Am cautat pe net Sa vad astea patru episoade, dar nu am gasit.Imi dai si mie te rog link-ul unde ai reusit sa le vezi ?Multumesc!

  2. Bai, aproape ca imi vine si mie sa ma uit la acest serial. Vad ca multa lume a fost fan! A mai scris si Andressa despre el. Pe mine nu m-a prins. Dar mai incerc :))

  3. Mie mi-a placut mult serialul, de fapt toti cei din familia mea au agreat acest film. Dialogurile inteligente si rapide, actorii, actiunea, oraselul Stars Hollow chiar daca este cam idilic. Astept sa vad continuarea, inca nu am vazut-o si nici nu ma deranjeaza faptul ca o parte din actiune a fost dezvaluita in diverse comentarii.

  4. Si mie mi-ar place sa traiesc intr-un orasel asa ca Star Hollow…si mi-ai facut pofta …o sa reiau serialul

  5. Buna dimineata, de ani de zile am urmarit cu interes intreaga actiune, discutam de un serial „usor” dar captivant, Diva reprezinta pentru mine si sotul meu unul din canalele tv preferate, pacat ca nu prea avem timp pentru a mai cauta asemenea seriale, Sarbatori Fericite si toate cele bune!

Comentariile sunt închise.